Parlamentul European se reunește, săptămâna viitoare, în ședință plenară la Strasbourg. Pana de curent din Peninsula Iberică, pe agenda reuniunii

Parlamentul European (PE) se reunește, în perioada 5- 8 mai, la Strasbourg, într-o nouă ședință plenară.

Eurodeputații vor dezbate teme precum măsurile comerciale ale SUA, contribuția UE la acordul de pace din Ucraina și pana de curent care a afectat zilele trecute Spania și Portugalia.

Măsurile comerciale ale SUA și oportunitățile comerciale globale pentru UE

Marți, eurodeputații vor discuta cu Comisia și Consiliul despre un răspuns coordonat al UE la măsurile comerciale ale SUA și la oportunitățile comerciale globale pentru UE.

Dezbaterea din Parlament urmează reacției globale la decizia guvernului SUA de a majora tarifele existente și de a impune altele noi.

Asigurarea unei păci juste în Ucraina

Miercuri, eurodeputații vor discuta cu Consiliul și Comisia despre modul în care UE poate contribui la realizarea unui acord de pace just, durabil și cuprinzător pentru Ucraina.

Se preconizează că dezbaterea se va axa pe sprijinul politic, financiar și militar al UE pentru Ucraina și pe rolul său în eforturile de asigurare a unui acord de pace care să mențină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și să se bazeze pe dreptul internațional.

Prioritățile pentru bugetul pe termen lung al UE post-2027

Reuniți în plen la Strasbourg, eurodeputații vor dezbate marți și vor vota miercuri asupra viziunii Parlamentului pentru următorul cadru financiar multianual (CFM).

Se preconizează că deputații vor solicita un buget al UE pe termen lung semnificativ mai ambițios, care să corespundă așteptărilor cetățenilor UE într-un peisaj global din ce în ce mai complex. Este probabil ca aceștia să susțină că plafonul bugetar actual de 1% din venitul național brut al UE-27 este insuficient pentru a răspunde în mod eficace gamei tot mai mari de crize și provocări.

PE marchează cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial

O ceremonie în plen pentru comemorarea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial în Europa va avea loc miercuri, la ora locală 11:30.

Veterani de război se vor adresa Parlamentului. Președinta PE, Roberta Metsola, va deschide ceremonia. O interpretare a imnului european va încheia evenimentul.

Prelungirea măsurii UE de liberalizare a comerțului pentru importurile din Ucraina

Joi, eurodeputații vor vota pentru reînnoirea suspendării taxelor la import și a contingentelor pentru anumite importuri din Ucraina, precum fierul și oțelul, ce urmează să expire.

PE va vota schimbarea statutului de protecție a lupilor în UE

Parlamentul va vota cu privire la modificarea statutului de protecție a lupilor în UE, din „strict protejat” în „protejat”, pentru a-l alinia cu textul actualizat al Convenției de la Berna.

Totodată, eurodeputații vor discuta, miercuri, despre întreruperea alimentării cu energie electrică a Peninsulei Iberice.

Alte subiecte pe ordinea de zi:

  • Deputații vor să accelereze decizia asupra măsurilor de flexibilitate privind emisiile de CO2 pentru producătorii de automobile; dezbatere și votul asupra procedurii de urgență marți, vot asupra dosarului joi (dacă se aprobă procedura de urgență);
  • Normele revizuite de evaluare a investițiilor străine în UE; vot joi;
  • Aprovizionarea cu gaze: deputații europeni vor mărirea flexibilității rezervelor de stocare pentru a reduce prețurile; dezbatere miercuri, vot joi;
  • Parlamentul va discuta despre viitorul summit UE-Regatul Unit; dezbatere luni;
  • Întreruperea alimentării cu energie electrică a Peninsulei Iberice; dezbatere miercuri;
  • Deputații europeni solicită o acțiune mai îndrăzneață a UE în ceea ce privește reziliența în domeniul apei; dezbatere marți, vot miercuri;
  • Deputații europeni vor evalua relațiile UE-Turcia; dezbatere marți, vot miercuri;
  • Parlamentul va evalua progresele înregistrate de Kosovo și Serbia în vederea aderării la UE; dezbatere marți, vot miercuri;
  • Dreptul Groenlandei de a-și decide propriul viitor; dezbatere marți;
  • Sistemul de „pașaport de aur” al Maltei, care eludează sancțiunile UE împotriva Rusiei; dezbatere miercuri;
  • Parlamentul va adopta priorități pentru uniunea bancară europeană; dezbatere miercuri, vot joi;
  • Descărcarea de gestiune: Deputații vor evalua gestiunea bugetului UE pentru 2023; comunicat de presă; dezbatere marți;
  • Rezoluții privind drepturile omului și democrația (Tanzania, Ucraina/Rusia, Tibet); dezbatere miercuri, vot joi;
  • Ajutor UE în valoare de 8 milioane EUR pentru 2 400 de lucrători disponibilizați în Belgia; vot marți;
  • Parlamentul European marchează trecerea în neființă a Papei Francisc;  luni;
  • Protejarea intereselor financiare ale UE – combaterea fraudei – raportul anual pe 2023; dezbatere luni, vot marți;
  • Controlul activităților financiare ale Băncii Europene de Investiții – raportul anual pe 2023; dezbatere luni, vot marți;
  • Al nouălea raport privind coeziunea economică și socială; dezbatere luni, vot joi;
  • O evaluare urgentă a aplicabilității Acordului de dialog politic și de cooperare (ADPC) cu Cuba; dezbatere marți;
  • Politica în domeniul concurenței – raportul anual pe 2024; dezbatere miercuri, vot joi;
  • Nivelurile ridicate ale prețurilor cu amănuntul la alimente și consecințele acestora pentru consumatorii europeni; dezbatere miercuri;
  • Legitimitatea democratică și autorizarea în continuare de către Comisie a organismelor modificate genetic, în pofida obiecțiilor Parlamentului; dezbatere miercuri;
  • Doi ani de la devastatorul accident feroviar din Tempi, în contextul dezvăluirilor și evoluțiilor majore; dezbatere joi;
  • Vechile provocări și noile practici comerciale pe piața internă; dezbatere și vot joi;
  • Acțiunea UE privind tratarea și prevenirea bolilor precum cancerul, bolile neurologice, cardiovasculare și rujeola; dezbatere joi;
  • Câștigarea cursei tehnologice globale: stimularea inovației și eliminarea deficitului de finanțare; dezbatere miercuri,

 

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.