Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT), fondat de Claudiu Târziu și al cărui eveniment de lansare va avea loc sâmbătă, 21 iunie, are un nou site oficial: actiuneaconservatoare.ro.
Platforma este dedicată informării susținătorilor și membrilor despre valorile fundamentale ale ACT, noutățile privind activitatea partidului, precum și modalitățile de aderare.
„Ne dorim să avem o legătură permanentă cu toți cei care împărtășesc valorile noastre și să îi invităm să ni se alăture pentru a contribui la dezvoltarea unei Românii puternice și unite. Este nevoie de implicarea celor care iubesc neamul românesc și doresc un viitor prosper pentru ei, pentru copiii lor, pentru generațiile viitoare”, a declarat, pentru RostOnline, europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele fondator al Acțiunii Conservatoare (ACT).
Reamintim că lansarea partidului Acțiunea Conservatoare (ACT) are loc sâmbătă, 21 iunie, de la ora 14:00, la Palatul Parlamentului, după cum a relatat RostOnline.
Evenimentul include prezentarea programului politic, a structurii centrale de conducere, precum și a principalelor direcții de acțiune ale partidului.
Fondatorii partidului vor vorbi despre necesitatea apariției ACT ca răspuns la criza de reprezentare a electoratului conservator și la polarizarea discursului public din România. Printre vorbitori se numără: Claudiu Târziu, europarlamentar și președinte fondator ACT, precum și membri ai conducerii naționale, printre care europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza, deputatul Robert Alecu și fostul deputat Antonio Andrușceac. Totodată, vor lua cuvântul reprezentanți ai mediului academic, economic și civic.
- Decizii cruciale în CSAT. Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): România nu trebuie să intre în război! - 11 martie 2026
- Elveția înscrie în Constituție dreptul la plata în numerar. Europarlamentarul Claudiu Târziu: România trebuie să adopte urgent o măsură similară! - 11 martie 2026
- Parlamentul Ungariei se opune aderării Ucrainei la UE și respinge continuarea sprijinului pentru Kiev - 11 martie 2026
