ACTUALIZARE ORA 09:30
Administrația Prezidențială a confirmat participarea președintelui Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, care are loc miercuri, 11 iunie, la Odesa, în Ucraina.
În cadrul reuniunii, „președintele Nicușor Dan va întări angajamentul României de a susține în continuare Ucraina, pe toate palierele, precum și de a se implica în eforturile de a ajunge la o pace justă și de durată, dar și în cele legate de reconstrucție”, a anunțat Administrația Prezidențială.
„Președintele României va sublinia, de asemenea, importanța menținerii unității și a abordării coerente în întreaga regiune reprezentată la Summit, pentru securitatea de ansamblu a continentului european. Președintele Dan va accentua și necesitatea acordării unei atenții speciale Mării Negre, inclusiv din perspectiva securității rutelor comerciale.
Cu prilejul deplasării la Odesa, președintele Nicușor Dan va participa și la o reuniune trilaterală România- Republica Moldova – Ucraina, în cadrul căreia va discuta cu omologii săi despre cele mai importante proiecte de interconectare, în special a infrastructurii energetice, procesul de aderare la Uniunea Europeană și cooperarea în materie de asigurare a securității.
Acest format trilateral se reunește la cel mai înalt nivel pentru prima dată, arătând determinarea celor trei state vecine de a intensifica cooperarea și coordonarea, printr-un mecanism de dialog pe termen mediu și lung. Acest mecanism va viza inclusiv sprijinirea activă de către România a autorităților de la Chișinău și Kiev în vederea implementării reformelor necesare în procesul de integrare europeană”, se precizează în comunicatul de presă.
Știrea inițială
Președintele României, Nicușor Dan, este așteptat, miercuri, 11 iunie, în prima vizită oficială în Ucraina. Participarea lui Nicușor Dan la summitul de la Odesa nu este încă anunțată pe agenda oficială a Administrației Prezidențiale, însă Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat această informație.
De altfel, Nicușor Dan a declarat, la Vilnius, că va merge în Ucraina, ca răspuns la invitația președintelui Zelenski.
În așteptarea președintelui României, comunitatea românească din Ucraina a transmis, prin vocea lui Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”, un set de șase priorități care ar trebui să se regăsească pe agenda discuțiilor bilaterale româno-ucrainene:
- Recunoașterea oficială a limbii române ca limbă de predare în cele 14 școli cu predare în limba română din regiune, înlocuind terminologia sovietică de „limbă moldovenească”.
- Reluarea activității Consulatului General al României la Odesa, suspendată din februarie 2022, cu impact negativ asupra comunității românești și relațiilor bilaterale.
- Deschiderea de urgență a Biroului Consular de la Ismail, aprobat încă din 2020, pentru a facilita accesul românilor din sudul Basarabiei la servicii consulare.
- Înființarea de institute culturale românești (ICR) la Kiev, Cernăuți și Ismail, în sprijinul identității culturale românești din Ucraina.
- Instituirea oficială a Zilei Limbii Române în Ucraina, la 31 august, în spirit de reciprocitate față de sărbătorirea Zilei Limbii Ucrainene în România.
- Redenumirea intrării Kanatnîi din Odesa în strada Mihai Eminescu, în semn de recunoștință pentru sprijinul românesc oferit Ucrainei și ca omagiu adus poetului național al românilor, care a locuit temporar în Odesa în 1885.
Reamintim că reprezentanții asociațiilor pentru promovarea culturii române din regiunea Odesa i-au transmis, recent, președintelui Nicușor Dan o scrisoare deschisă, prin intermediul căreia au solicitat redeschiderea Consulatului General al României la Odesa, după cum a relatat RostOnline.
Semnatarii au atras atenția asupra dificultăților majore cu care se confruntă cei peste 120.000 de etnici români din sudul Ucrainei în absența unei reprezentanțe consulare funcționale și subliniază rolul esențial pe care această instituție l-ar avea în sprijinirea comunității istorice românești, în promovarea culturii și limbii române.
Rămâne de văzut dacă președintele Nicușor Dan va aduce în discuție drepturile românilor din Ucraina sau se va limita doar la temele summitului privind susținerea Ucrainei în contextul conflictului cu Rusia.

- 84 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei (12-13 iunie 1941) - 12 iunie 2025
- Drept european vs legislație națională. Decizie importantă a Curții Constituționale din Polonia - 12 iunie 2025
- După București, marșul LGBT se extinde la Cluj, Oradea și Iași - 12 iunie 2025