Europarlamentarul Claudiu Târziu a reacționat la cazul Teodorei Marcu- tânăra mamă însărcinată care a fost ucisă- avertizând că statul care nu își apără cetățenii e un stat care își pierde rațiunea de a exista.
„Cazul Teodorei Marcu, o tânără care a cerut ajutor și nu a fost ascultată, este un nou strigăt de disperare al unei societăți în care protecția cetățeanului a devenit opțională. O societate în care violența împotriva femeilor, a copiilor, a celor vulnerabili este tolerată prin pasivitate, indiferență sau birocrație criminală.
Cred că statul care nu își apără cetățenii e un stat care își pierde rațiunea de a exista. Avem nevoie de un sistem funcțional de protecție. De autorități care să răspundă imediat, eficient, cu responsabilitate. Nu de declarații sterile după tragedii. Nu de compasiune formală. Ci de legi aplicate, de instituții care își fac datoria, de funcționari care nu uită că lucrează cu viețile oamenilor”, a transmis, duminică, europarlamentarul Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, nevoia de siguranță e una fundamentală, fără de care nu se poate vorbi despre libertate, despre încredere în stat sau despre viitor.
Europarlamentarul Claudiu Târziu a anunțat că cere public anchete clare și sancțiuni pentru toți cei care au ignorat apelurile Teodorei, precum și întărirea urgentă a mecanismelor de intervenție în cazurile de violență domestică. Totodată, europarlamentarul Claudiu Târziu a menționat că solicită o evaluare serioasă a modului în care Poliția, Parchetele și instanțele tratează avertismentele privind pericolul real asupra vieții unei persoane.
„Teodora Marcu ar fi putut fi salvată. Nu a fost. Să nu mai permitem niciodată ca indolența autorităților să fie complicea morții”, a concluzionat Claudiu Târziu.

- Strategia de incluziune a migranților în București, în dezbatere publică până vineri, 25 iulie 2025. Primăria Generală a Capitalei propune un buget de 250.000 de euro doar pentru primii doi ani - 22 iulie 2025
- Datoria statului a depășit pragul de 1.000 de miliarde de lei - 22 iulie 2025
- România, prezentă la reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina - 22 iulie 2025