Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a transmis un mesaj ferm pentru apărarea memoriei naționale, reiterând avertismentul cu privire la controversata Lege Vexler, despre care a spus că riscă să se transforme într-o armă de control asupra conștiinței persoanei, a libertății de expresie și a culturii naționale.
„Să ne fie limpede: această lege nu este despre memorie și demnitate, așa cum declară susținătorii ei. Este despre cenzură, abuz și stigmatizare. Este despre arderea în efigie a unor personalități culturale și istorice – de la Eminescu și Alecsandri până la Iorga și Nae Ionescu, și de la Ion Brătianu și Kogălniceanu până la Goga și Regele Mihai –, pentru că nu se încadrează în calapodul ideologic al vremurilor noastre.
A proteja democrația nu înseamnă a interzice. Înseamnă să ne păstrăm luciditatea chiar și atunci când vorbim despre traume ale istoriei.
Memoria istorică nu poate fi apărată prin ștergere. Cultura națională nu poate fi îmbrâncită în zona penalului doar pentru că, uneori, e incomodă. Gândirea liberă nu poate fi filtrată prin grilele comisarilor ideologici. Cine își închipuie contrariul confundă libertatea cu supunerea oarbă și legea cu un instrument pentru inducerea fricii.
Nu putem construi o societate matură dacă vom trata mereu trecutul ca pe un dosar de anchetă. Istoria cere discernământ, nu zel punitiv. Demnitatea victimelor totalitarismelor nu este onorată prin anatemizarea intelectualilor, cenzurarea literaturii sau amputarea memoriei colective”, a scris, vineri, pe site-ul său, europarlamentarul Claudiu Târziu.
Declararația a fost făcută în contextul în care președintele Nicușor Dan a a contestat la Curtea Constituțională (CCR) propunerea legislativă a deputatului Silviu Vexler privind prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, după cum a relatat RostOnline.
Redăm integral mesajul transmis de Claudiu Târziu, președintele Acțiunii Conservatoare:
„Într-o epocă în care valorile democratice sunt adesea revendicate în registre contradictorii, gestul președintelui Nicușor Dan de a sesiza Curtea Constituțională în privința modificărilor aduse OUG 31/2002 pare, paradoxal, mai curând scandalos prin firescul său. Pentru că, în esență, pune o întrebare fundamentală: ce mai rămâne din democrație, dacă sacrificăm drepturile și libertățile în numele ei?
Noua lege, votată recent de Parlament cu o largă majoritate și după ce principalul partid de opoziție, intimidat de inițiator (Silviu Vexler), se abținuse în Senat, extinde sfera incriminărilor legate de simboluri sau materiale presupus „legionare”, „fasciste” ori „xenofobe”. Dar o face într-un mod care ridică probleme mari nu doar de ordin juridic, ci și cultural și moral. Termeni precum „organizație legionară” sau „materiale legionare” rămân nedefiniți, deschiși oricărei interpretări și putând duce la condamnări de până la zece ani de închisoare. Se vorbește despre incriminarea unor texte cu „potențial xenofob” – dar fără a prevedea cine stabilește acest potențial, pe ce criterii, în ce context. Un procuror cu exces de zel? Un activist cu vocație de inchizitor?
Legiuitorul a mers mai departe și a condamnat și pe cei care ”au făcut parte din conducerea unor organizații cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob”, fără să explice cine și cum probează acest caracter, dacă e nevoie ca o instanță să se pronunțe mai întâi în acest sens, și cum se stabilește calitatea de membru al conducerii unor astfel de organizații.
De asemenea, sunt condamnate idei, concepții și doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe fără a le defini și lăsând la latitudinea anchetatorilor să decidă ce și unde se încadrează.
Or o asemenea laxitate într-un text normativ de drept penal e crimă. Mai ales având în vedere sistemul nostru juridic și pe mulți dintre cei care îl populează.
Deja procurorul care a instrumentat un dosar pe numele lui Călin Georgescu a șocat opinia publică prin acuzațiile formulate împotriva lui: „mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox”; ”glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă”; ”ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin”; ”a făcut cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale”. Și procurorul acesta nu a avut la îndemână noua lege.
Lege, nu armă
Prin formule vagi, legea riscă să se transforme din instrument de protecție a democrației într-o armă de control asupra conștiinței persoanei, a libertății de expresie și a culturii naționale. Sub pretextul combaterii urii, se poate instala frica, iar din frică se naște, întotdeauna, tirania.
Într-un asemenea context, președintele statului și-a exercitat o atribuție prevăzută expres de Constituție: aceea de a cere Curții Constituționale să verifice compatibilitatea acestei legi cu normele fundamentale ale statului de drept. Și și-a bazat în mare măsură demersul pe observațiile făcute pe marginea legii de Consiliul Legislativ. Nimic excepțional. Și totuși, reacția n-a întârziat: deputatul Silviu Vexler, liderul comunității evreiești și deputat al acestei minorități, a anunțat că renunță la o distincție primită de la statul român în semn de protest. Nu față de conținutul sesizării (care nu poate fi contestat de nici o minte întreagă), ci față de simplul fapt că ea a fost depusă.
Este greu de justificat o asemenea reacție într-un stat democratic. Să consideri că apelul la CCR este o ofensă echivalează cu a cere suspendarea mecanismelor de control instituțional în numele unei sensibilități motivate ideologic.
Dar mai grav decât reacțiile disproporționate este climatul în care o astfel de lege ajunge să fie adoptată. Unul extrem de polarizat, exploziv, așa cum nu se sfiește s-o spună președintele Dan.
Până aici!
Să ne fie limpede: această lege nu este despre memorie și demnitate, așa cum declară susținătorii ei. Este despre cenzură, abuz și stigmatizare. Este despre arderea în efigie a unor personalități culturale și istorice – de la Eminescu și Alecsandri până la Iorga și Nae Ionescu, și de la Ion Brătianu și Kogălniceanu până la Goga și Regele Mihai –, pentru că nu se încadrează în calapodul ideologic al vremurilor noastre.
A proteja democrația nu înseamnă a interzice. Înseamnă să ne păstrăm luciditatea chiar și atunci când vorbim despre traume ale istoriei.
Memoria istorică nu poate fi apărată prin ștergere. Cultura națională nu poate fi îmbrâncită în zona penalului doar pentru că, uneori, e incomodă. Gândirea liberă nu poate fi filtrată prin grilele comisarilor ideologici. Cine își închipuie contrariul confundă libertatea cu supunerea oarbă și legea cu un instrument pentru inducerea fricii.
Nu putem construi o societate matură dacă vom trata mereu trecutul ca pe un dosar de anchetă. Istoria cere discernământ, nu zel punitiv. Demnitatea victimelor totalitarismelor nu este onorată prin anatemizarea intelectualilor, cenzurarea literaturii sau amputarea memoriei colective.”
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Memoria istorică nu poate fi apărată prin ștergere. Gândirea liberă nu poate fi filtrată prin grilele comisarilor ideologici - 11 iulie 2025
- BNR a comandat o cercetare statistică privind averea și proprietățile românilor, la „recomandarea” OCDE. Costul anchetei depășește șase milioane de lei - 11 iulie 2025
- Nicușor Dan, în videoconferință la reuniunea convocată de premierul britanic Keir Starmer și de Emmanuel Macron pe tema sprijinului pentru Ucraina - 11 iulie 2025