În perioada 11-17 august vor avea loc la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, manifestări duhovniceşti, liturgice şi culturale prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, anunță Ziarul Lumina.
Luni, 11 august, după Sfânta Liturghie, va avea loc ceremonia așezării în raclă a moaștelor Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus.
Marţi, 12 august, tot după Sfânta Liturghie, va fi săvârşită slujba de binecuvântare a plăcii comemorative de la mormântul Sfântului Serafim. În aceeaşi zi, de la ora 16:00 va fi vernisată expoziția fotodocumentară dedicată Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, eveniment ce va avea loc în foaierul Academiei de la Mănăstirea Brâncoveanu.
Miercuri, 13 august, de la ora 10:00, în aula Academiei va avea loc conferința „Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus – model de viață de sfințenie” (invitați: pr. Sabin Vodă – Alba Iulia, și diac. drd. Nicolae-Toma Posa – consilier eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului). De la ora 11:00 vor fi lansate mai multe noutăţi editoriale despre Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător apărute recent la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului.
Joi, 14 august, de la ora 9:30 va fi aşezată în biserica mare a mănăstirii racla cu moaștele Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, iar de la ora 17:30 va fi săvârşită slujba punerii pietrei de temelie a Schitului „Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus” și „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop” din Ucea de Sus, judeţul Brașov.
În seara zilei de 14 august, de la ora 19:00 vor fi săvârşite Utrenia și Prohodul Adormirii Maicii Domnului la Altarul de vară al Mănăstirii Brâncoveanu.
Vineri, 15 august, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească la hramul mănăstirii, iar seara, de la ora 19:00 va fi săvârşită slujba Privegherii în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Sâmbătă, 16 august, de la ora 7:00 vor avea loc procesiunea cu icoana și moaștele Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător şi așezarea lor spre închinare în baldachinul din proximitatea Altarului de vară al Mănăstirii Brâncoveanu. Va urma Sfânta Liturghie arhierească, iar de la ora 11:30 va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus.
În aceeaşi zi, de la ora 19:00, va fi săvârşită slujba de priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, iar duminică, 17 august, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească. De la ora 17:00 vor avea loc lansarea și proiecția filmului documentar „Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus” în aula Academiei de la Mănăstirea Brâncoveanu.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): În inima României, sunt român și minoritar. Pare un paradox? Este realitatea din Mureș, Harghita și Covasna - 31 iulie 2025
- Guvernul, după ce presa a dezvăluit că Bolojan solicită bani de chirie de la Senat, deși locuiește în vilă de protocol: O regretabilă eroare de completare a formularului - 31 iulie 2025
- Comisia Europeană anunță că 18 state membre, inclusiv România, solicită împrumuturi de cel puțin 127 de miliarde de euro pentru cheltuieli militare - 31 iulie 2025