Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Acțiunii Conservatoare, a anunțat printr-un comunicat de presă că, joi, în plenul Parlamentului European, a votat moțiunea împotriva Ursulei von der Leyen.
Reamintim că moțiunea împotriva Ursulei von der Leyen a fost respinsă, joi, în Parlamentul European, cu 175 voturi pentru, 360 împotrivă și 18 abțineri, după cum a relatat RostOnline.
În plus,167 de eurodeputați care au ales să lipsească de la vot, evitând astfel să își asume o poziție fermă într-un moment esențial pentru viitorul Uniunii Europene. Din rândul acestora din urmă, 11 europarlamentari români au absentat deliberat.
În schimb, toți eudeputații români conservatori și naționaliști (8 la număr) au votat în bloc pentru demiterea Ursulei von der Leyen, confirmând coerența valorilor conservatoare și apărarea principiilor democratice și a libertăților fundamentale, se precizează în comunicatul de presă.
„Practic, Ursula von der Leyen nu mai are sprijinul a jumătate dintre aleșii europeni. Această moțiune de cenzură este primul pas care zdruncină serios autoritatea unei Comisii Europene tot mai departe de cetățeni și de valorile fondatoare ale Europei. Dacă tendința va continua, la următoarea moțiune scaunul Ursulei s-ar putea clătina definitiv, marcând începutul sfârșitului pentru această aristocrație birocratică de la Bruxelles, care ignoră vocea națiunilor și a cetățenilor”, a declarat europarlamentarul Claudiu Târziu.
Claudiu Târziu a subliniat că votul conservatorilor români a fost unul motivat de responsabilitate politică și de angajamentul ferm față de democrație, libertate și suveranitate națională:
„Este un semn de coerență că eurodeputații conservatori români au acționat unitar pe un subiect crucial. Am transmis clar că nu vom gira politica dublului standard, a excesului birocratic și a deciziilor luate în spatele ușilor închise, fără consultarea reală a cetățenilor europeni.”
Claudiu Târziu a reiterat că partidul Acțiunea Conservatoare reiterează angajamentul său pentru:
- apărarea suveranității României;
- respectarea drepturilor fundamentale și a libertăților individuale;
- promovarea valorilor conservatoare care au dat substanță inclusiv proiectului european inițial.

- Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (29 august) - 28 august 2025
- CE: Ursula von der Leyen vizitează statele UE din prima linie pentru a consolida solidaritatea și apărarea. Când ajunge în România șefa Comisiei Europene - 28 august 2025
- Zeci de trenuri CFR Călători și Transferoviar Călători, ANULATE de la 1 septembrie. Anunțul CFR SA - 28 august 2025