Miercuri, 10 septembrie, se anunță o zi tensionată în Franța, cu proteste la nivel național și trafic perturbat, pe fondul crizei politice și sociale. Tot miercuri, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va susține în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, discursul anual privind Starea Uniunii Europene.
Situația politică din Franța s-a complicatluni seară, după ce guvernul condus de François Bayrou a pierdut votul de încredere în Adunarea Naţională franceză, o majoritate de 364 de deputaţi votând împotriva sa, după cum a relatat RostOnline.
Traficul va fi perturbat pe 10 septembrie, zi în care sunt anunţate mai multe blocaje şi proteste la nivel naţional. Apelul a fost făcut pe reţelele sociale de câteva săptămâni sub genericul „Blocăm totul!”, în semn de protest faţă de criza socială şi politică în care se găseşte Franţa, notează RFI.
Călătorii sunt îndemnaţi să verifice înainte rutele și orarele mijloacelor de transport, deoarece, cu excepția trenurilor de mare viteză, majoritatea serviciilor feroviare vor fi afectate de protestele de miercuri.
La toate acestea se adaugă discursul privind Starea Uniunii Europene pe care șefa CE urmează să-l prezinte în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.
- Pelerinaj de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, în București (program oficial) - 31 martie 2026
- Radu Miruță: Ministerul Apărării discută cu 15 companii din Ucraina pentru producția de drone prin SAFE - 31 martie 2026
- Nicușor Dan insistă cu trecerea la euro: Trebuie să fie un obiectiv pentru România - 30 martie 2026
