Premierul Ilie Bolojan se află luni, 22 septembrie, la Bruxelles, unde se va întâlni cu trei comisari europeni pentru discuţii despre situaţia economică a României, despre proiectele din apărare, precum şi despre structura viitorului buget multianual al Uniunii Europene, anunță România Actuațități.
Potrivit sursei citate, agenda nu include nicio întrevedere cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află în Statele Unite.
La Bruxelles, premierul Ilie Bolojan va avea întâlniri pe probleme ce trebuie rezolvate punctual, spunea purtătorul de cuvânt al Palatului Victoria, Ioana Dogioiu, precizând că este o vizită scurtă în care va fi primit de mai mulți oficiali europeni.
„Se va întâlni cu comisarul pe economie și productivitate, domnul Dombrovskis, și va avea chiar și un prânz de lucru. Cu domnul Dombrovskis va fi doar o întâlnire, întâlnire și prânz de lucru cu domnul Kubilius, comisar european pe apărare, și va avea, de asemenea, o întâlnire de lucru cu doamna vicepreședintă Roxana Mînzatu”, a spus Ioana Dogioiu.
Tot în această săptămână, guvernul își propune să adopte prin memorandumuri proiectele cu finanțare din PNRR de la ultimele două ministere restante, Ministerul Dezvoltării și cel al Mediului, și în acest fel să dispună de un tablou clar al tuturor proiectelor care, în baza finanțării europene, vor fi finalizate până în luna august a anului viitor, notează sursa citată.
- Kaufland se delimitează de proiectul pentru adolescenți „trans” anunțat de Asociația Accept. Ce spune compania și ce mai trebuie clarificat - 11 februarie 2026
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Suntem pentru consolidarea apărării europene, dar nu acceptăm centralizarea deciziei militare la Bruxelles (VIDEO) - 10 februarie 2026
- Pr. Adrian Agachi, reacție în scandalul momentului legat de taberele pentru adolescenți „trans”: Biserica sprijină cu adevărat copiii, fără îndoctrinare ideologică - 10 februarie 2026
