Val de concedieri în România: 1000 de angajați sunt dați afară în fiecare lună

Peste 1000 de români au fost concediați în fiecare lună din acest an, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), notează Profit.ro.

Datele ANOFM arată că doar în primele șapte luni ale anului, 7.068 de angajați au rămas fără loc de muncă.

Cele mai mari restructurări au fost în sectorul industrial, unde peste 4.700 de persoane au fost concediate.

Industria auto a fost lovită la rândul său – doar în fabricarea autovehiculelor de transport fiind disponibilizați 1.191 de angajați. La aceștia se adaugă aproape 700 de persoane care lucrau în fabricarea altor mijloace de transport și 332 de salariați din producția de echipamente electrice. Tot în zona industrială, aproape 1.000 de angajați din industria textilă și 665 din sectorul de tabacire și finisare a pieilor au rămas fără un venit stabil.

De asemenea, probleme majore s-au resimțit și în domeniul serviciilor. Peste 520 de angajați din birouri și call-centere au fost disponibilizați, în timp ce sectorul de transporturi și logistică a pierdut 352 de lucrători.

Comerțul a raportat 287 de concedieri, iar construcțiile, domeniu care până recent era văzut că motor al economiei, a renunțat la 102 angajați.

Nici domeniul financiar-bancar nu a scăpat neatins: 126 de persoane au fost disponibilizate, pe fondul restructurărilor din marile bănci. În total, peste 2.000 de angajați din servicii, comerț și alte domenii și-au pierdut locurile de muncă. Peste 250.000 de șomeri în România În prezent, rata oficială a șomajului se apropie de 3,2%, cu peste 51.000 de persoane care primesc indemnizație și aproximativ 200.000 de șomeri neindemnizați.

Specialiștii atrag atenția că, în lipsa unor măsuri de sprijin pentru companii și pentru angajați, situația s-ar putea agrava în lunile următoare. Totuși, ANOFM anunță că există și oportunități. La nivel național sunt disponibile aproape 35.000 de locuri de muncă, iar persoanele concediate pot beneficia de consiliere și cursuri de recalificare prin intermediul agențiilor județene, mai notează sursa citată.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.