Fiecare persoană va avea un cod personal de sănătate, diferit de CNP, în contextul digitalizării sistemului de sănătate, o nouă lege fiind în curs de pregătire, a anunțat dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, notează Profit.ro.
Declarația a fost făcută, joi, în cadrul conferinței „Profit Health.forum. Viitorul sănătății: între reformă, provocări și soluții durabile”.
„În contextul digitalizării, o persoană, când se va naște, va primi un cod personal de sănătate care este diferit de CNP. Pentru că CNP-ul fiecare și-l aruncă pe unde vrea, pe la orice bancă l-a vrut, codul personal de sănătate va reprezenta practic dosarul lui medical. Orice informație referitoare la persoana respectivă, din momentul în care s-a născut și până nu mai e pe Terra, va fi înregistrată acolo”, a anunțat Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit acestuia, fiecare pacient va primi acel cod personal de sănătate, care va reprezenta dosarul medical.
„Și atunci, într-adevăr, toată lumea va fi acolo înregistrată și se va cunoaște tot traseul. Dacă un astfel de pacient e accesat de la Paris, toate datele lui se vor regăsi acolo”, a spus șeful Comisiei pentru sănătate din Senat.
Adrian Streinu-Cercel a explicat că pe baza acestor date se pot face analize, predicții și politici. La nivelul Comisei pentru sănătate din Senat se lucrează, ]n prezent, la o astfel de lege a digitalizării sănătății.
„Sper că până undeva în luna decembrie să avem un draft, pe care pe urmă să-l discutăm cu colegii de la Cameră (…) și atunci vom încerca să modificăm o serie de lucruri”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.

- 100 de ani de la stabilirea macedoromânilor în Dobrogea. Academia Română marchează centenarul printr-o sesiune științifică - 22 octombrie 2025
- Președintele Nicușor Dan participă, joi, la Consiliul European. Ucraina, apărarea europeană și migrația, pe agenda reuniunii - 22 octombrie 2025
- Polonia elimină impozitul pe venit pentru familiile cu cel puțin doi copii - 21 octombrie 2025
Problema cu această digitalizare a sănătății omului este concentrarea datelor sensibile și accesul la ele. Nu știi cine le accesează și cu ce scop (poate unii te văd ca pe un simplu donor de organe și te ajută să intri în moarte clinică mai ușor).
Ar trebui să ai posibilitatea să alegi dacă vrei sa fii digitalizat sau nu.
În mod clar nu devii mai sănătos dacă ai cod de sănătate.
Toate datele legate de sănătatea mea prefer să le țin acasă la mine, nu la Big Brother, care, înțeleg că crapă de grija mea.