Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a declarat miercuri că, prin decizia de a retrage trupe din România, Washington transmite un mesaj de o gravitate excepțională.
Declarația a fost făcută în contextul în care Ministerul Apărării a confirmat că Statele Unite au decis să retragă mai mult de jumătate dintre militarii americani prezenți astăzi în bazele de pe teritoriul României.
„Decizia de redimensionare a trupelor a venit ca un duș rece pentru guvernanții de la București, deși a fost anunțată încă din primăvară de președintele Donald Trump.
Dacă ne gândim doar la proximitatea războiului din Ucraina și la instabilitatea politico-militară a regiunii în care ne găsim, mesajul transmis de Washington prin această măsură este de o gravitate excepțională. El confirmă răcirea relațiilor dintre România și SUA aproape de limita înghețului diplomatic”, a transmis Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, decizia SUA nu este una surprinzătoare, Claudiu Târziu amintind că a avertizat încă de acum două săptămâni că există riscul ca România să rămână complet expusă din punct de vedere strategic în cazul unei dezangajări a partenerului strategic din Europa de Est.
„Am avertizat de la începutul anului că excluderea din programul Visa Waiver, modul în care a fost ironizată candidatura lui Klaus Iohannis pentru conducerea NATO și indiferența cu care a fost tratat președintele Nicușor Dan sunt semne clare că administrația Trump ia distanță față de București.
Avem în față un decont teribil al slugărniciei și imposturii cu care a fost condusă România în ultimii ani. Practic, nu avem uși deschise la niciuna dintre marile puteri care contează în marele joc geopolitic”, a explicat europarlamentarul Claudiu Târziu.
„În cazul unei agresiuni externe, ne vom apăra doar cu un vraf de contracte de achiziție de echipamente militare, plătite, dar încă neonorate, cu promisiunile tot mai incerte ale partenerilor strategici și cu o politică externă condusă de Nicușor Dan, Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu. Dumnezeu să aibă în pază România!”, a mai spus Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre retragere de trupe americane din România: Un mesaj de o gravitate excepțională - 29 octombrie 2025
- Programul de închinare prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, PRELUNGIT până miercuri, 5 noiembrie. Numărul pelerinilor s-a dublat într-o singură zi, ajungând la 80.000 de persoane - 29 octombrie 2025
- ULTIMA ORĂ! Ministerul Apărării confirmă că Statele Unite retrag o parte din trupele americane din România - 29 octombrie 2025
