Biserica Ortodoxă îl prăznuiește, în 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți.
Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din Frigia, scrie Ziarul Lumina.
În întreg Imperiul Roman creştinii erau aspru pedepsiţi cu chinuri şi cu moarte pentru credinţa lor. Atunci, fericitul Mina, nesuferind să vadă cinstindu-se rătăcirea păgânească şi închinarea la idolii cei fără suflare, a lepădat ostăşia şi s-a dus în munţi, în pustie, vieţuind mai bine cu fiarele sălbatice decât cu un popor care nu-L cunoaşte de Dumnezeu.
După multă vreme, în cetatea Cotiani s-a făcut praznic mare în cinstea zeilor păgâni. Deci, Sfântul Mina, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu, a venit în cetate şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta a fost prins şi dus înaintea lui Arghirisc dregătorul, care a poruncit să fie bătut cu vergi şi târât prin cioburi ascuţite.
L-au frecat apoi cu gheme de păr aspru, fără milă, l-au ars cu făclii şi l-au tras pe roată. Dar Dumnezeu Îşi întărea mucenicul care, rămânând nestrămutat în credinţă, striga că nu se va lepăda de Hristos. Pentru aceasta, închinătorii la idoli i-au tăiat capul Sfântului Mina.
- Moșii de iarnă, pomenirea celor adormiți - 13 februarie 2026
- „Marșul pentru viață”, sâmbătă, 28 martie, în București și în mii de localități din România și din Republica Moldova - 13 februarie 2026
- Nicușor Dan, după reuniunea informală a Consiliului European: Trecerea României la euro este benefică - 13 februarie 2026
