Generalul Radu Theodoru, înmormântat fără onoruri militare. Claudiu Târziu: Ministerul Apărării trebuie să răspundă pentru această decizie ilegală

Generalul maior (rtr), veteran de război, Radu Theodoru, decedat luni, 8 decembrie, este înmormântat fără onoruri militare, decizia Ministerului Apărării Naționale încălcând preederile legale.

Familia gen. Radu Theodoru a anunțat că a făcut demersuri pentru organizarea funeraliilor cu onoruri militare conform legii și regulamentelor militare, însă nu a obținut acordul MApN.

Ulterior, familia a publicat pe Facebook răspunsul primit de la MApN:

Vă transmitem compasiunea noastră pentru pierderea suferită și vă rugăm să primiți sincere condoleanțe. Înțelegem durerea acestor momente și respectăm memoria celui dispărut dintre noi.

Domnul general-maior (rtr.) Radu Ioan Theodoru a servit România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un context istoric dificil. Evenimentele din acea perioadă fac parte dintr-un capitol important al istoriei militare, capitol pe care îl recunoaștem și îl respectăm. Totuși, Ministerul Apărării Naționale are obligația de a respecta cadrul legal și valorile oficiale ale statului român. În acest sens, instituția noastră trebuie să distingă categoric între cariera militară a unei persoane și activitatea sa publicistică și ideologică ulterioară, atunci când aceasta contravine adevărului istoric și principiilor democratice.

Statul român, prin adoptarea Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, și-a asumat responsabilitatea pentru tragediile acelei perioade. În consecință, orice formă de negare sau minimalizare a Holocaustului este incompatibilă atât cu legislația în vigoare, cât și cu angajamentele morale ale României.

În acest cadru, activitatea publicistică și declarațiile domnului Radu Theodoru au fost menționate explicit în Raportul amintit ca exemple de negare a Holocaustului. Astfel de poziții se află în contradicție directă cu valorile fundamentale ale Armatei României, instituție ce are datoria de a apăra statul de drept, memoria istorică oficială și principiile demnității umane.

Vă asigurăm că situația a fost analizată cu maximă obiectivitate. Cu toate acestea, având în vedere prevederile OUG nr. 31/2002 și ale obligațiilor instituționale ale MApN, nu putem aproba organizarea funeraliilor cu onoruri militare. Decizia este fermă și rezultă din nevoia ca Armata României să rămână consecventă principiilor sale și adevărului istoric asumat de statul român. Cu respect pentru familia îndoliată, reiterăm sincerele noastre condoleanțe.”

Claudiu Târziu: Ministerul Apărării trebuie să răspundă!

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a transmis vineri un mesaj tranșant referitor la refuzul MApN de a organiza funeralii cu onoruri militare pentru gen. Radu Theodoru.

„Ministerul Apărării trebuie să răspundă pentru decizia ilegală de a refuza onorurile cuvenite la înhumarea generalului Radu Teodoru”, a transmis, vineri, europarlamentarul Claudiu Târziu.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.