Pr. Adrian Agachi, reacție în scandalul momentului legat de taberele pentru adolescenți „trans”: Biserica sprijină cu adevărat copiii, fără îndoctrinare ideologică

Părintele Adrian Agachi a reacționat în contextul scandalului generat de tabăra organizată de asociația Accept pentru adolescenți „trans” și „queer”, subliniind că Patriarhia Română a sprijinit, în ultimii ani, zeci de mii de copii și tineri din întreaga țară prin programe educaționale, morale și materiale, fără a-i îndoctrina ideologic.

„În timp ce unele asociații fac tabere cu sprijin financiar corporatist pentru adolescenți „trans” și „queer” care locuiesc în mediul rural, Patriarhia Română a lansat proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prin care vor fi sprijiniți educațional, moral și material 5.850 de copii vulnerabili din zonele izolate sau dezavantajate ale țării”, a transmis, marți, pe Facebook, părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Potrivit acestuia, în plus față de cele 117 centre educaționale locale, se va demara construirea unui centru multifuncțional situat în orașul Pantelimon, județul Ilfov. În cadrul acestui centru, copiii vor participa la tabere educaționale și excursii care vor cuprinde activități precum: ateliere tematice, grupuri de lucru, consiliere psihologică/socială, suport școlar suplimentar, schimburi de experiență etc. (mai multe detalii puteți regăsi în primul comentariu).

„Ne pasă de educația tinerilor. Ne pasă de prevenirea abandonului școlar. Ne pasă de copiii care, din cauza sărăciei, nu au suficientă hrană, acces la educație sau posibilitatea de a reuși în viață.

De altfel, în ultimii 15 ani, Biserica Ortodoxă Română a recuperat peste 30.000 de copii de la realitatea cruntă a abandonului școlar prin programul „Alege școala!”.

În anul 2025, în toate așezămintele social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române au primit asistență 278.063 beneficiari, dintre care 65.993 au fost copiii din așezămintele sociale ale Bisericii sau care aparțin unor familii fără posibilităţi de întreţinere sau care au părinţii aflaţi la muncă în alte ţări.

Cuantumul tuturor activităților social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române a depășit 80 de milioane de euro în anul 2025.

Nu împlinim aceste fapte pentru a-i îndoctrina pe tineri, nici pentru a-i „prelucra” psihologic sau ideologic, ci pentru că urmăm îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40)”, a mai precizat părintele Adrian Agachi.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.