Conferință dedicată ieromonahului Adrian Făgețeanu, vineri, la Mănăstirea Antim din Capitală

Vineri, 20 iunie, la Mănăstirea Antim din Capitală va avea loc conferința „Ieromonahul Adrian Făgețeanu, mărturisitor și duhovnic”, a patra din seria dedicată Mișcării Isihaste „Rugul Aprins”. Manifestarea va avea loc în biserica așezământului monahal, de la ora 17:00, iar intrarea este liberă. Invitații serii sunt arhim. Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim, protos. Gamaliel … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Parastas pentru Părintele Justin Pârvu, sâmbătă, la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, ctitorul așezământului monahal de la Petru Vodă și mărturisitor al credinței ortodoxe în timpul regimului comunist, a fost pomenit sâmbătă, 14 iunie, de clerici și ucenici veniți din toată țara, anunță Doxologia. Sfânta Liturghie și slujba de pomenire au fost oficiate de ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Biserica din Ținuturile Cehe și din Slovacia recunoaște canonizarea celor 16 sfinți români trăitori în secolul trecut

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și din Slovacia, întrunit miercuri sub președinția Mitropolitului Rastislav, Arhiepiscop de Prešov și Mitropolit al Cehiei și Slovaciei, a primit informarea transmisă de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române despre canonizarea celor 16 noi sfinți români, anunță Basilica.ro. Ierarhii Cehiei și Slovaciei au recunoscut sfințenia celor 16 mărturisitori și cuvioși români … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Episcopia Giurgiului organizează o conferință dedicată noilor sfinți canonizați

Episcopia Giurgiului organizează joi, 3 aprilie, o conferință dedicată sfinților duhovnici și mărturisitori români canonizați recent de Biserica Ortodoxă Română, anunță Basilica. Intitulată „Duhovnici și sfinți mărturisitori români – din închisorile comuniste în calendarul Bisericii Ortodoxe Române!”, conferința este organizată de Sectorul Cultural al Episcopiei Giurgiului în parteneriat cu Centrul Cultural Local „Ion Vinea” al Primăriei Giurgiu. … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Doxologia: A fost mireasa mărturisitorului Ioan Ianolide și, la 99 de ani, a devenit mireasa lui Hristos (reportaj)

Doxologia a realizat un reportaj emoționant despre Maica Penelope, născută Constanța, care i-a fost mirească mărturisitorului Ioan Ianolide. „O voce i-a spus mărturisitorului din temnițele comuniste, Ioan Ianolide: „Ea este!”. Ea era cea pe care Dumnezeu i-a rânduit-o să-i fie soție. Iar ea a acceptat. Nu a cercetat niciodată prea mult, nu a iscodit, nu … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Mărturisitorii din temnițele comuniste, pomeniți, sâmbătă, la Aiud. Slujba va fi oficiată de PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud

Sâmbătă, 15 Martie, cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud, va avea loc slujba de comemorare a martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste. Slujba va fi oficiată de PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi, a anunțat, pe Facebook, Mănăstirea Văcăreștii … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Manifestări dedicate Zilei deținuților politici anticomuniști, duminică, 9 martie, în București și în mai multe orașe din țară

Duminică, 9 martie, de Ziua deținuților politici anticomuniști, vor fi organizate mai multe evenimente comemorative, atât în Capitală, cât și în alte orașe din țară. Patriarhia Română a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că de ziua dedicată luptătorilor anticomuniști rugăciunile se vor ridica în memoria mărturisitorilor din temnițe și închisori. București Ora 11.00– Secretariatul … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Mărturisitorii din temnițe, pomeniți la Târgu Ocna, la 73 de ani de la trecerea la Domnul a lui Valeriu Gafencu

Mărturisitorii din temnițe au fost pomeniți, marți, 18 februarie, Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna, la 73 de ani de la trecerea la Domnul a lui Valeriu Gafencu. În „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, la Biserica „Sfinții Împărați … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Părintele Justin Pârvu: Iubirea aproapelui este o lecție de iubire față de Dumnezeu

Părintele Justin Pârvu, iscusit duhovnic, spunea adeseori că de mare folos în relația sa iubitoare față de credincioși i-au fost suferința, nevoile și durerile prin care a trecut în închisoare și în viață, care i-au dat o înțelegere profundă a piscurilor, dar și a abisurilor ființei umane, a virtuților și a vulnerabilităților omului. Și, oricât … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Ultima slujbă de pomenire pentru cei 16 noi sfinți români, luni, la Catedrala Patriarhală, înainte de proclamarea generală a canonizării. Pr. Adrian Agachi: A venit momentul ca făcliile aprinse să devină stâlpi de foc!

Luni, 3 februarie, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cei 16 noi sfinți români, urmând ca marți, 4 februarie, să aibă loc proclamarea generală a canonizării. A venit momentul ca făcliile aprinse să devină stâlpi de foc, a transmis, pe Facebook, pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost