Boicotaţi Colegiul „George Coşbuc” din Bucureşti!

Scrisoare deschisă adresată părinţilor

„Să nu vă întoarceţi virgine din vacanţă”

(din sfaturile profesoarei Roxana Marin către eleve)

Organizaţiile semnatare ale prezentei scrisori-apel îndeamnă public părinţii să evite înscrierea copiilor lor la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti.

Suntem nevoiţi să răspundem astfel, în calitate de organizaţii ale societăţii civile preocupate de situaţia familiei româneşti şi a educaţiei, părinţilor alarmaţi de unele stări de fapt cu care copiii lor se confruntă în acest liceu.

Motivaţia apelului la boicot este dată de un cumul de factori, dintre care cei mai importanţi sunt legaţi de proliferarea promiscuităţii sexuale şi a imoralităţii:

Propaganda homosexuală făţişă, deja de notorietate, derulată în ultimii trei ani de unii dintre profesori, prin „platforma de activism LGBT” (ie. – homosexual-lesbian-bisexual-transsexual). Pintre activităţi se numără şi „primul Gay Pride (ie. – parada „mândriei homosexuale”) dintr-o şcoală publică din România”, cu participarea elevilor, inclusiv din ciclul gimnazial;

Organizarea şi interpretarea piesei de teatru pornografic „Monoloagele vaginului”, având ca actori şi spectatori eleve şi profesoare (inclusiv fosta directoare, Ilinca Buciu). Cel puţin repetiţiile pentru acest „spectacol” s-au derulat în incinta liceului;

Promiscuitatea sexuală, cazurile de corupere de minori şi relaţii sexuale profesor-elev.

Am decis să facem acest apel, fără precedent în România, constatând că unele dintre activităţile şi situaţiile menţionate nu numai că nu sunt incidente izolate, ci că se repetă şi că primesc sprijin din partea conducerii liceului. Este vorba despre promovarea homosexualităţii şi a promiscuităţii sexuale. Astfel, li se inoculează elevilor ideea falsă că asemenea comportamente sunt fireşti şi că pot constitui o alternativă viabilă, dacă nu optimă, în parcursul lor către statutul de adult.

Deloc întâmplător, unii dintre profesori desfăşoară activitate infracţională sau cel puţin aflată la limita legii şi a normelor morale pe care un cadru didactic ar fi firesc să le respecte. Ca exemplu, este cercetată penal pentru delapidare fosta directoare, „actriţa” Ilinca Buciu etc. Apreciem că există o legătură directă între decadenţa morală din liceu şi acţiunile ilegale ale unor cadre didactice.

Constatăm răspunsul vag şi lipsit de substanţă al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti la solicitarea noastră de a ni se comunica rezultatele anchetei pe care I.S.M.B. a efectuat-o la unitatea de învăţământ, în urma reclamaţiilor părinţilor. Suntem, din păcate, nevoiţi să îi considerăm pe responsabilii educaţiei româneşti părtaşi, cel puţin parţial şi tacit, la perpetuarea acestor fenomene grave.

Atragem totodată atenţia oficialilor din Ministerul Educaţiei„activismul LGBT” (ie. –  homosexual-lesbian-bisexual-transsexual) este o activitate de propagandă cu finalitate POLITICĂ, mascată prin aparenţe culturale. Acesta nu are ca scop, aşa cum se afirmă, „respectarea drepturilor omului” sau „toleranţa” – termeni utilizaţi cu scop manipulator – ci fabricarea şi impunerea unor drepturi inventate, inexistente în documentele internaţionale, şi anume „dreptul la căsătorie” şi „dreptul la adopţie de copii” pentru cuplurile de acelaşi sex, precum şi incriminarea, după un tipar totalitar, a oricărei forme de critică la adresa acestui comportament. Aceste obiective politice, cu profunde implicaţii asupra societăţii, sunt, de altfel, asumate în mod deschis de organizaţiile „minorităţilor sexuale”, care se folosesc de toate pârghiile politice şi sociale, inclusiv de elevi, profesori şi fonduri publice.

Considerăm că toţi părinţii responsabili trebuie să evalueze unităţile de învăţământ şi sub aspectul calităţii şi solidităţii educaţiei morale pe care elevii o primesc, nu doar prin prisma educaţiei formale, indiferent cât de performante ar fi metoda didactică şi dotările. Doar astfel au garanţia că, la încheierea ciclului liceal, odată cu majoratul, tânărul îşi poate asuma un parcurs firesc în viaţă şi o contribuţie validă, sănătoasă, la „viaţa cetăţii”. Promovarea homosexualităţii şi a promiscuităţii sexuale ca virtuţi nu-i pot face, în acest proces de devenire, decât rău.

În consecinţă, încurajăm părinţii să evite înscrierea la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti a copiilor lor, considerând că procesul educaţional tarat din instituţia numită le pune acestora în grav pericol dezvoltarea firească – mentală, intelectuală, spirituală şi chiar fizică.

Solicităm profesorilor liceului o atitudine morală şi civic responsabilă, căci lucrează cu suflete şi nu exercită o îndeletnicire tehnică, limitată la predarea materiei din programă. Este de datoria dascălilor să protejeze aceste suflete nevinovate şi să refuze ingerinţa propagandei homosexuale promovate de câţiva profesori rău intenţionaţi în Colegiul Coşbuc.

Îndemnăm familiile care au deja copii elevi la acest liceu să vegheze cu atenţie activitatea lor şcolară, semnalându-ne situaţiile ieşite din comun.

16 martie 2013

Semnează următoarele organizaţii non-guvernamentale:

  1. Alianţa Familiilor din România
  2. Asociaţia Dascălilor din România
  3. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
  4. Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România (compusă din 13 organizaţii)
  5. Asociaţia „Familia Ortodoxă”
  6. Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi
  7. Asociaţia „Familia şi Viaţa”
  8. Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
  9. Asociaţia pentru Libertatea Românilor
  10. Asociaţia „Darul Vieţii”
  11. Asociaţia Provita Media
  12. Liga de Utilitate Publică
  13. Asociaţia „Rost”
  14. Asociaţia „Doamna Stanca”
  15. Asociaţia „Sfântul Grigorie Palama”
  16. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Tg. Jiu
  17. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Suceava
  18. Liga pentru Identitate Naţională
  19. Asociaţia „Cercul Studenţesc Floarea de foc”
  20. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”
  21. Asociaţia „Prologos”
  22. Asociaţia „Sinaxis 2010”
  23. Asociaţia „Antimis”
  24. Asociaţia „Enable”
  25. Asociaţia „Bunavestire”
  26. Alianţa pentru Demnitate Naţională
  27. Fundaţia Creştină „Arsenie Boca”
  28. Asociaţia Umanitară „Neagoe Basarab”
  29. Asociaţia WorldTeach România
  30. Fundaţia „Bridge to Europe”
  31. Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”
  32. Asociaţia pentru Cultură „Alfa”
  33. Asociaţia „Basarabii”

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


4 comentarii la „Boicotaţi Colegiul „George Coşbuc” din Bucureşti!”

  1. Nu sunt de acord cu asemenea indoctrinare pro-gay in acest Liceu. Desi nu am copii o sa semnalizez la si altii ca sa nu isi incrie copii in acest liceu. Sunt impotriva promovarii homosexualitatii si cred ca oamenii care sunt homosexuali si isi vad de treaba lor nu am o problema cu ei dar nu ma pune sa sustin un ONG gay sau sa fac parte la o parada ca o sa iti zic exact unde poti sa te duci, Incepe cu Dute…si se termina cu mea.

Comentariile sunt închise.