Coaliția pentru Familie acuză indiferența față de voința a 3 milioane de cetățeni români și lipsa de dialog social a celor două mari partide parlamentare, PSD și PNL; cere un dialog cu liderii partidelor politice în vederea stabilirii calendarului referendumului de revizuire a Constituției
COMUNICAT
Coaliția pentru Familie constată cu regret că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48 (1) din Constituția României a intrat într-un blocaj instituțional din cauza amânărilor succesive, care au făcut ca procedura legislativă să fie inițiată în momentul în care actuala legislatură se află la sfârșitul mandatului său.
Amânarea cu 80 de zile a redactării și publicării deciziei Curții Constituționale din 20 iulie a făcut ca inițiativa legislativă să intre foarte târziu în dezbaterea Parlamentului, astfel că discutarea și votarea în ambele Camere a inițiativei până la sfârșitul acestei sesiuni a ajuns să fie periclitată. Ne aflăm, ni se spune, în imposibilitatea ca revizuirea să fie supusă discuției și eventual aprobată de actualul Parlament, ceea ce conduce la concluzia că organizarea unui referendum în data de 11 decembrie, odată cu alegerile parlamentare, este exclusă de actuala configurație politică parlamentară.
După un parcurs de aproape un an, în care am realizat o premieră în istoria constituțională a statului român modern, ne aflăm în imposibilitatea, creată artificial, de a ne atinge țelul, care constă în finalizarea traseului constituțional normal al inițiativei cetățenești de ocrotire a familiei și a căsătoriei în România.
Demersului nostru oficial privind întâlniri cu conducerile celor două mari partide, PSD și PNL, nu i s-a răspuns nici până la ora actuală. Timp de un an ne-am lovit de o atitudine de perfectă indiferență, de o tăcere neîntreruptă de nicio remarcă a Președinției, pentru ca, în sfârșit, să ni se adreseze cu o definire a demersului nostru, care ține ea însăși de impunerea stigmatului social, ceea ce este regretabil și inacceptabil într-un stat de drept.
Vocile a trei milioane de români, constatăm cu stupoare, nu au constituit un temei destul de serios pentru angajarea unui dialog, pentru recunoașterea socială a validității morale, legale și civice a demersului Coaliției pentru Familie. Declarațiile de așa-zis acord cu inițiativa noastră, venite din mediul politic, cu câteva notabile și binevenite excepții, au fost ambigue, confuze și mereu condiționate de imperativele ideologice ale unei minorități, căreia i s-a conferit, în mod fals și disproporționat, privilegiul unei cenzuri politice și mediatice, în numele „corectitudinii politice”. Ultima dintre aceste declarații, cea a doamnei ministru al Justiției, este chiar o acuzație directă, fără precedent, adusă Coaliție pentru Familie, acuzație exprimată într-un jargon ideologic, conform căreia promovăm într-un mod „extremist” valorile tradiționale.
În aceste condiții, trebuie să reafirmăm cu tărie poziția noastră:
1. Transmitem Parlamentului României că cele trei milioane de semnături sunt un demers popular și cetățenesc fără precedent în istoria politică și constituțională a statului român modern, ceea ce reprezintă dovada maturității și responsabilității societății civile creștine. Un astfel de demers nu poate fi tratat cu indiferență sau cu declarații politice ambigue. Trebuie să existe un răspuns public ferm la cerințele noastre, trebuie să existe o asumare publică a unei poziții politice și constituționale a grupurilor parlamentare, în vederea clarificării calendarului legislativ al inițiativei de revizuire a legii fundamentale. Reamintim și subliniem totodată că demersul nostru este în sprijinul Parlamentului României, în sprijinul revenirii Parlamentului la poziția afirmată în iunie 2013, când, pentru o zi, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului a înscris în proiectul de revizuire constituțională modificarea pe care o cerem și noi astăzi. Cele trei milioane de semnături sunt cea mai puternică validare a poziției Parlamentului României de atunci, poziție la care s-a renunțat fără nicio argumentare publică transparentă.
Solicităm, în consecință, ca Parlamentul să voteze proiectul de lege de revizuire a Constituției și să stabilească data referendumului cu ocazia zilei în care se desfășoară alegerile parlamentare. Credem că acest lucru este încă perfect posibil, dacă se dă dovadă de voința necesară a tuturor factorilor de decizie. În cazul în care calendarul politic nu mai permite o astfel de decizie, solicităm asumarea publică a unui calendar parlamentar ferm pentru inițiativa noastră, care să conducă la organizarea referendumului pentru revizuirea art. 48 (1) din Constituția României.
Tema definirii căsătoriei și a familiei nu poate fi despărțită de tema democrației și a reprezentării politice. Este o temă esențială pentru viitorul națiunii române, o temă care nu poate fi descrisă ca fiind străină de voința populară care învestește pe reprezentanții săi cu puterea de a le reprezenta interesele și valorile fundamentale.
2. Solicităm conducerilor tuturor partidelor parlamentare dialogul onest cu reprezentanții Coaliției pentru Familie. Evitarea acestuia, evitarea oricărei exprimări publice concrete, neechivoce cu privire la data organizării referendumului a partidelor parlamentare le considerăm o tactică lipsită de eleganță și de responsabilitate politică.
3. Respingem orice încercare de condiționare a votului partidelor în Parlamentul României pentru inițiativa noastră de susținerea și votarea simultană a unor proiecte de legi ale unor terțe organizații care se opun inițiativei noastre, care nu au nicio susținere populară și care înlocuiesc instrumentele democratice constituționale cu propaganda ideologică agresivă.
4. Solicitările noastre sunt perfect legitime, perfect democratice și constituționale și, în consecință, vom acționa public în continuare, în spiritul principiilor democratice și constituționale, pentru afirmarea și apărarea opțiunilor noastre fundamentale, pentru finalizarea cu succes a demersului nostru civic și constituțional.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Avem nevoie de un președinte suveranist, care nu poate fi altul decât Călin Georgescu. Dați un vot pentru o Românie suverană! - 2 decembrie 2024
- CCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, între Călin Georgescu și Elena Lasconi, va fi pe 8 decembrie. - 2 decembrie 2024
- Comisia Europeană a cumpărat 2.250.000 de fiole de Remdesivir, medicament folosit în caz de COVID-19, în numele a 13 state membre - 2 decembrie 2024