Te-ai gândit vreodată că ai putea fi propriul tău psiholog și designer în același timp? Ei bine, chiar dacă nu ai făcut asta, cu siguranță că acum te întrebi cum este posibil. Simplu! Învățând să practici un hobby ce oferă aceste beneficii, iar noi îți propunem croșetatul.
Acest atelier, organizat de ”Casa cu Rost”, este ideal atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Beneficiile acestei activități sunt uimitoare, mai ales pentru cei lipsiți de răbdare, stresați de grijile cotidiene și dornici să se bucure de o cură de detoxifiere digitală.
În timp ce croșetăm ne folosim diferite părți ale creierului, exersând coordonarea, creativitatea, atenția și răbdare atât de necesară într-o societate mereu pe fugă. Aceste particularități ale croșetatului îl fac potrivit atât pentru copii, cât și pentru părinți, iar practicarea lui împreună, în cadrul atelierului, reprezintă o modalitate ideală de a petrece timpul liber cu folos.
Croșetatul e vechi ca lumea, dar a revenit în actualitate în anii 1970, ca un semn al întoarcerii la tradiție al culturii hippy, pentru ca, mai târziu hainele împletite să capete o popularitate și mai largă. Azi, lucrurile realizate manual sunt un element de identitate, care arată interesul nostru pentru frumos, autentic, creativ, unic.
Așadar, fie că vă doriți două ore de relaxare, fie că vreți să vă realizați un obiect un pulover, un fular, o vestă sau chiar numai o pereche de ciorapi, fie că vreți să pregătiți un cadou cu adevărat special, atelierul de croșetat este locul potrivit.
Toate materialele necesare pentru a învăța diverse tehnici și modele sunt incluse.
Vă așteptăm în centrul vechi din București, pe str. Blănari nr. 23, et. 6.
Cost atelier: 50 lei/ședință/adult; 30 lei/ședință/copil și 70 lei parinte + copil.
Varsta recomandată: de la 6 ani în sus.
Pentru detalii și înscrieri: 0734 131 377. Dacă doriți să vă rezervați un loc online, o puteți face aici.

- Viktor Orban: Conservatorii trebuie să recucerească în 2024 instituţiile de la Washington şi Bruxelles - 19 mai 2022
- Avocat, semnal puternic de alarmă despre noul „tratat pandemic” OMS: Pentru binele comun al mediului, va putea fi SACRIFICAT cam orice DREPT al omului - 19 mai 2022
- Ungaria negociază renunțarea la petrolul rusesc și cere Comisiei Europene 750 de milioane de euro şi patru ani derogare - 19 mai 2022