Ce ne arată Iranul astăzi?

O serie de evenimente s-au succedat, în cavalcadă, în Orientul Mijlociu, în ultimele două luni, unde Iranul este considerat unul dintre actorii geo-politici importanți. Supus sancțiunilor SUA, Teheranul se mai ținea cu greu agățat de Tratatul nuclear din 2015 (denunțat de Washington) și asta, doar ca urmare a presiunilor celorlalți semnatari – state din UE, China și Rusia. Urmare a sancțiunilor, situația economică din Iran s-a înrăutățit; autoritățile au fost nevoite să crească prețul carburanților și asta a declanșat proteste de stradă, violent reprimate. Când te apuci să dai de pămât cu portretele iubitului ayatollah, trebuie însă să te aștepți ca miliția Basij (una dintre cele 5 forțe ale Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene) să ucidă sute de oameni – ceea ce s-a și întâmplat în orașele iraniene la sfârșitul anului trecut.

Ca să abată intenția de la situația internă, regimul islamist resuscitează lupta împotriva inamicilor externi declarați (asta făcea și N. Ceaușescu – cu referire la Ungaria și URSS), în acest caz – SUA., Israel și Arabia Saudită. Lucrurile se desfășoară rapid și curând vor scăpa de sub control. Atacurile din timpul toamnei asupra bazelor americane din Irak (nu s-au soldat cu victima americane) culminează cu lovirea bazei din Kirkuk și moartea unui american (4 soldați americani au fost răniți). Aviația americană ripostează – sunt lovite 25 de ținte ale miliției șiite Kata’ ib Hezbollah, aliată a Teheranului, care pierde 4 comandanți. Miliția atacă ambasada SUA la Bagdad – personalul diplomatic este evacuat temporar; Trunp promite ”o reacție dură”, însă ayatollahul îl ironizează.

https://www.b1.ro/stiri/externe/b1-liderul-suprem-al-iranului-il-ia-pe-trump-peste-picior-dupa-ce-a-amenintat-teheranul-ca-va-plati-un-pret-foarte-mare-pentru-incidentele-de-la-ambasada-sua-din-baghdad-313700.html

A doua zi, generalul Qassem Soleimani comandantul forţelor de elită ale Gărzilor Revoluţionare iraniene şi un înalt oficial al forţelor paramilitare irakiene (șeful Kata’ ib Hezbollah – Abu Mahdi al-Muhandis) au fost ucişi în apropierea Aeroportului Internaţional din Bagdad, în urma unui raid aerian ordonat de preşedintele american Donald Trump. Generalul venise, cel mai probabil, să discute cu liderii milițiilor șiite susținute de Iran despre viitoarea strategie de urmat față de forțele americane din regiune.

Și aici încep întrebările. Este vorba doar despre aroganță? Reacția ayatollahului la amenințările lui Trump, dar și faptul că, în aceste condiții, Soleimani se afla la Bagdad, sub nasul americanilor, deși abia scăpase, în 2019, de o încercare de asasinat (în care se pare că au fost implicate Serviciiile de informații ale SUA și Israelului) par să întărească ipoteza. Deseori, aroganța merge mână în mână cu lipsa de competență – ca să nu-i spunem, clar: prostie… Ce urmează?

  1. Iranul amenință cu o ”răzbunare teribilă”. Aceasta se concretizează în lovirea cu rachete a două baze americane din Irak. Rachetele (cele care au binevoit să explodeze) au zgăriat puțin zidurile bazelor și au făcut victime (pentru că nu toate au nimerit țintele) printre civilii irakieni din Bagdad, ale căror locuințe au fost distruse. Regimul anunță că a ucis ”zeci de americani” dar și că (ciudată coincidență) un avion ucrainean de pasageri s-a prăbușit în flăcări după decolarea de pe aeroportul din Teheran, toate persoanele de la bord (echipaj și pasageri) pierzându-și viața.
  1. Președintele Trump face o declarație extrem de pașnică și oarecum zeflemitoare, după atacul iranian. Ca urmare, liderii de la Teheran conchid că SUA este înfricoșată de teribila ”palmă peste față” primită de la iranieni și spun că avionul ucrainean s-a prăbușit ca urmare a unei ”defecțiuni tehnice”.
  1. Funeraliile lui Soleimani, la Kerman, se soldează cu 56 de morți și 200 de răniți, într-o busculadă.
  2.  Iranul denunță tratatul nuclear.
  1. Încep să se adune dovezile că regimul iranian minte din nou: doi premieri (ai Marii Britanii și Canadei, state ce au avut victime la Teheran) au declarat că o rachetă iraniană este cauza dezastrului, cele două – trei companii aeriene care făceau curse directe spre Teheran – le-au sistat, aviația civilă a lumii evită tranzitarea spațiului aerian iranian, Teheranul refuză (inițial) să predea cutiile negre, pentru o investigație internațională, Boeing nu și-a reținut avioanele la sol, așa cum s-a întâmplat după cele două accidente cu 737 M (deci compania americană nu crede povestea iranienilor, cu defecțiunea tehnică), avionul era nou, produs în 2016, verificat cu două zile înainte de nenorocire, Ucraina a laudat competența echipajului, etc.
  2. În urma evidențelor (SUA au dat aliaților canadieni și Kievului imaginile luate de sateliții lor, care arătau că două rachete se îndreptau spre Boeing-ul care decola) și în urma presiunilor internaționale (și așa înțelegem de ce era atât de calm Trump, la declarația de presă – știa că distrugerea avionului va arunca regimul iranian în izolare, fără ca SUA să se mai agite suplimentar, militar), după ce au încercat să împiedice ancheta și să șteargă urmele (susținând că au fost deteriorate iremediabil cutiile negre ale avionului și trimițând buldozerele să niveleze locul dezastrului) Iranul a fost nevoit să recunoască, astăzi, că a doborât din greșeală avionul ucrainean.

Frunoasă înmormântare i-au făcut lui Soleimani și și-au dus la capăt și răzbunarea: l-au înmormântat ”alături” de cei 56 de conaționali decedați în busculadă și de cei 82 de iranieni (este drept, mulți cu dublă cetățenie..) și alte zeci de cetățeni străini, morți în avionul doborât. Apropo, nimeni nu mai vorbește acum de Soleimani, mai ales că unii dintre jelitorii săi – oficiali iranieni – se simțeau amenințați de cariera și de ambițiile acestuia.

Deci, ce ne-a arătat Iranul, în aceste ultime săptămâni? Nu fața sa totalitară, hidoasă – pe aceasta o cunoștem foarte bine – ci SLĂBICIUNEA conducerii sale, incompetența crasă, faptul că este un regim, nu doar scelerat, ci de-a dreptul retardat, care face și Coreea de Nord să pară, prin comparație, un luceafăr al profesionismului (dacă ”suveranul” de la Phenian ar avea astfel de indivizi ca subordonați, i-ar executa – cu tunul – specialitatea sa).

Desigur, dacă ești un stângist, opinia ta va fi perfect contrară.

https://www.ips-journal.eu/regions/middle-east/article/show/no-room-for-criticising-iran-3982/

Această slăbiciune o vede acum lumea întreagă, dar o văd și cetățenii iranieni care doresc să scape de teroarea islamistă. Neîndoielnic, aceștia vor trage concluziile necesare.

https://www.dailymail.co.uk/news/article-7876363/Iranian-protesters-Tehran-turn-against-regime-military-admits-shooting-plane.html?ico=pushly-notifcation-small

Mihail Albișteanu

About Mihail Albișteanu

Profesor, publicist, vicepreşedinte al Asociaţiei “Rost”.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


11 comentarii la „Ce ne arată Iranul astăzi?”

  1. ,,– Gheronda(Sf.Paisie Aghioritul) , cum imi voi da seama ca razboiul se apropie?

    – Cand vei auzi la televizor de mutarea granitelor maritime, atunci va veni si razboiul.

    – Si care state vor participa la acest razboi?

    – Asculta, dupa provocarea turcilor, rusii vor cobori in stramtori, dar nu ca sa ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insa, fara sa vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca se apere stramtorile, care au importanta strategica, vor concentra acolo si alte forte. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte tari ale Europei, Anglia, Franta, Italia si inca cinci-sase state ale Uniunii Europene vor vedea ca Rusia va ocupa teritorii si isi vor spune: “Nu mergem si noi acolo ca sa luam niste teritorii?” Toti insa vor dori “partea leului”. Si astfel vor intra si europenii in razboi.

    – Noi ce vom face? Armata greceasca va lua parte la acest razboi?

    – Nu. Guvernul va hotari sa nu trimita armata. Trupele grecesti vor pazi doar granitele. Faptul ca ele nu vor lua parte la acest razboi va fi pentru noi o mare binecuvantare a lui Dumnezeu. Caci cei care vor participa la razboi se vor pierde… Atunci, fiindca grecii se vor infricosa, multi se vor intoarce la Biserica, la Dumnezeu si se vor pocai. Si, pentru ca va exista pocainta, grecii nu vor pati nimic rau. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va intoarce catre Biserica, catre monahism si vor incepe sa se roage. Multi turci se vor boteza crestini. Atunci imparatul Constantin va mijloci ca orasul Constantinopol sa fie dat grecilor. Acest imparat este evlavios, este bun.

    – Gheronda, ne vor da Cetatea Constantinopolului noua?

    – Ne-o vor da nu pentru ca vor voi, ci pentru ca aceasta solutie va servi intereselor lor. Dar acestea pe care ti le spun acum sa nu le spui nimanui, caci te vor cerde nebun. Pentru ca acum inca nu a venit timpul pentru acestea.

    Aceasta discutie cu Staretul a avut loc în 1991, când înca slujeam în armatã..,,

    Tulburatoare discutie.

  2. Imi pare rau dar nu pot fi de acord cu concluziile enuntate in acest articol. Istoria izolarii Iranului incepe din momentul in care sahul Pahlavi Ariamer a fost nevoit sa abdice si sa se refugieze in SUA . Iar conflictele dintre marele imperiu militar si lumea araba s-au tot intetit pe masura ce Israelul s-a conturat ca o forta militara de temut pt. statele arabe care au contestat inca de la inceputul crearii lui prezenta in zona a statului iudeu in detrimentul palestinienilor care au fost sistematic fortati sa renunte la teritoriile ocupate timp de 2.000 de ani si sa ajunga sa traiasca in doua enclave . In ce contest mai putem acuza unele state arabe ca nu respecta nu stiu ce conventii internationale sau ca sunt conduse de dictatori fanatici religiosi sau ultranationalisti cind Israelul a fost sanctionat in decursul existentei lui de peste 150 de ori de ONU dar numai pe hîrtie caci SUA a avut mereu cuvintul decisiv pt. a-l proteja . Ce a ajuns Irakul sau Libia dupa caderea lui Saddam sau Gadafi ? Cumva niste democratii prospere de tip american? Ce trebuie sa-si doreasca iranienii sau sirienii satui de conduceri autoritare ? O deschidere catre occident precum cea petrecuta dupa 90 in România cu preturile bine cunoscute si pierderea independentei in contestul marii globalizari sau soarta statelor mai sus amintite Irakul si Libia . Dar cum bine a spus G. Bush junior ” cine nu este de partea noastra este considerat inamic ” si astfel se pot lua orice masuri impotriva lui conform unei doctrine mai vechi enuntata de Z Brejinky in timpul mandatului Carter . Nu pot sa nu amintesc ca unul din artizanii revolutiilor si decapitarii unor asanumiti dictatori , George Soros , a declarat acum cca. 1 an ca pune la diospozitia unor servicii si organizatii pe care le-a fondat el insusi 16 miliarde din cele 18 pe care le-a dobîndit din munca cinstita bineinteles , pt. distrugerea ideii de stat national care este un avatar al epocii pe care o parcurgem . Bineinteles ca intentia sa nu priveste chiar toate natiunile ci numai acelea care deranjeaza artizanii globalizarii si indatorirea financiara a statelor lumii pe vecie , ca o forma moderna de sclavizare a miliarde de oameni . Dupa contestatul 11 sept. 2001 s-a mai deschis o cutie a Pandorei care sa întareasca si sa justifice si mai mult interventiile militare americane in lumea araba si care a inceput cu marea minciuna a detinerii de arme chimice ale Irakului drept pt. care am asistat la finalul unui razboi care de fapt incepuse mai demut . Ca Saddam nu era iubit mai de nimeni , ca dusese un razboi de aprox. 9 ani impotriva Iranului in regia americana sau ca Gaddafi renuntase sa dezvolte armament atomic sub promisiunea Americii si Europei ca va fi lasat in pace , toate acestea si multe altele nu pot convinge Iranul ca este cazul sa-si deschida portile invaziei americane in speranta unui viitor mai bun. Si o ultima remarca . Daca iranienii ar fi ucis demnitari militari americani de rangul lui Soleimani si Abu Mahdi al-Muhandis in timp ce acestia ar fi fost intr-o misiune de trataive diplomatice sau de alta natura intr-o tara terta s-ar fi multumit acestia sa arunce doar citeva rachete la portile nu stiu carei baze militare iraniene ? Pai n-a avut dreptate Gaddafi cind a azvirlit carticica cu asazisele drepturi ale statelor membre ONU in plenul unei sedinte ?

    • 1. Nimeni nu este alb și curat, dar noi, cei din această asociație, NU ne mai dorim un regim totalitar – ne-a ajuns Ceaușescu cu vârf și îndesat, așa că nu rezonăm cu părerile dvs. despre Gaddafi, Saddam Hussein și alți dictatori sângeroși și corupți, oricât bine spuneți dvs. că au făcut aceștia popoarelor lor, prin comparație cu Occidentul.
      2. Iranul NU este o țară arabă (articolul este despre Iran).
      3. Irakul a deținut arme chimice – le-a folosit atât împotriva trupelor iraniene, cât și împotriva kurzilor din Irak (Halabja, 1988) – administrația Reagan fiind, de altfel, la curent, de fiecare dată.
      4. Nu sunteți de acord cu concluziile articolului, dar nici nu spuneți de ce (la obiect) – principala concluzie era legată cu slăbiciunea regimului iranian.

  3. Nu inteleg cum dorintele dvs au vreo legatura cu ce-si doreste poporul iranian. Faptul ca dvs nu va doriti pentru dvs sa traiti intr-un astfel de regim, nu inseamna ca trebuie sa le-o impuneti si altora. Sau inseamna?

    Daca iranienii nu cunosc decat astfel de regimuri, cum ar putea sa le fie mai bine fiindu-le impus un regim din afara, pe care nu stiu sa-l foloseasca? Ba mai rau, pe modelul irakiano-libiano-afgan, ar putea duce la sute de mii de morti, milioane de refugiati si pagube materiale inestimabile.

    Mie mi se pare ca acest gen de gandire, cum ca `ce nu este cum vrem noi este totalitar, hidos, etc` este specific stangii, este o utopie sa crezi ca exista o reteta aplicabila fiecarui popor.

    Ca actualul regim are slabiciuni este neindoios, dar nimeni nu garanteaza ca inlocuirea acestuia cu un altul nu va duce la ceva si mai rau.

  4. Nici eu nu pot fi de acord cu ideile si concluzia acestui articol.
    Faptul ca Iranul a recunoscut ca a doborat avionul ucrainian e principalul indiciu ca are niste conducatori puternici, curajosi.
    Evenimente recente ne arata ca terte tari nu si-au recunoscut greselile chiar daca erau evidente:
    – cand SUA au ocupat Irakul pe un motiv inventat, pt. ca nu gasit arme chimice. Le-ar fi expus, aratat, documentet etc;
    – cand Turcia a dobarat un avion rusesc, etc.
    – cand SUA au doborat cel putin un avioan civil iranian in timpul razboiului Irak-Iran, etc.
    Nimic nu i-ar fi impiedecat sa nege, sa gaseasca niste teroristi ispasitori.

    Din contra, reactia lui Trump de a-l omora pe unii dintre principalii conducatori ce au luptat impotriva ISIS, fara motive serioase, doar pt. propriul interes, ne arata cine e adevaratul om slab, Trump. Din pacare, caci ne punem destule sperante si in el si a facut destule lucruri bune, mai ales prin politica pro-viata.

    Sa asemeni regimul din Iran cu cel din Corea de Nord e iarasi gresit. Am cunoscut, lucrat si vorbit cu iranieni, care locuiesc in Iran sau Romania. Nu par f. stresati de regimul politic, care e adevarat, cam dictatorial, dar totusi (poate mult) mai flexibil decat chiar cel al lui Ceausescu. Ce sa mai vorbim de Corea de Nord…
    Comentatorul Dema a expus f. bine de ce Iranul nu poate fi prea deschis si democrat.
    In multe privinte cred ca Iranul si iranienii sunt un exemplu bun.

    • 1. Mi-ar veni să râd, dacă nu ar fi tragic. ”Conducatori puternici, curajosi”?! – Dacă ar fi puternici și curajoși ar permite alegeri libere și nu ar teroriza femeile iraniene.

      Regimul ”a recunoscut că a doborât avionul”? Dar CÂND a recunoscut? După ce au mințit cu nerușinare că a fost o defecțiune tehnică, când știau din primul moment ce s-a întâmplat? După ce au spus că nu pot fi folosite în anchetă cutiile negre, pentru că ar fi total deteriorate? După ce au venit experții ucraineni și au găsit la fața locului buldozerele care începuseră să șteargă urmele? După ce au fost date informațiile provenite de sateliții americani – care au înregistrat doborârea avionului cu tir de rachete? După ce Trudeau și Boris Johnson i-au acuzat că au doborât avionul și că mint? Și nici măcar nu au spus tot adevărul – au declarat că a fost o singură rachetă, acum se știe clar (au fost prezentate imaginile) că au fost două. ”Nimic nu i-ar fi impiedecat sa nege”? – ba tot ceea ce am spus mai sus îi împiedica să nege, dacă nu doreau să devină paria pentru lumea întreagă.

      2. Toate cele trei exemple pe care le-ați dat se referă la evenimente care au fost recunoscute de autori, chiar dacă nu imediat, dar asta nu face cu nimic mai mică vina de acum a iranienilor.

      3. Omul ”slab” de care vorbiți, Donald Trump – a obținut puterea prin alegeri, nu prin lovitură de stat, ca liderii de la Teheran – să participe și ei la alegeri libere și apoi să discutăm cine este puternic și cine nu. Dacă dvs., atacarea ambasadei americane la Bagdad (este doar ultimul exemplu al seriei de provocări care l-a avut ca autor pe Soleimani) vi se pare a nu fi un motiv serios, eu nu mai am ce comenta.

      4. Nu am comparat regimul de la Teheran cu cel de la Phenian – am spus doar că nu cred că atâta incompetență ar fi acceptată nici măcar de actualul lider al Coreei de Nord.

      5. Cu siguranță sunt și exemple bune și poate de urmat, în Iran – dar nu în ceea ce privește libertatea și drepturile fundamentale – iar atunci când ai apucat să simți pe pielea ta ”binefacerile” regimului Ceaușescu realizezi că poți îndura multe, dar nu și lipsa libertății. Cel mai trist mi se pare să văd oameni care s-au născut după decembrie 1989 sau care erau foarte mici la acea dată, cum încearcă să scuze regimuri criminale, ca cel iranian. Libertatea este ca aerul – dacă te naști cu ea, nu ți se pare importantă; pierde-o și ai să-i înțelegi atunci valoarea.

  5. Multumesc Domnului Alin pt. sustinere si ma bucur ca nu sunt singurul care gindeste in sensul celor pe care le-am afirmat . As face o speculatie : daca intr-o zi un un irakian care si-a pierdut partial sau total familia in timpul invaziei americane ar dispune de un mijloc gen drona si l-ar executa pe mincinosul Bush in ferma lui din Texas cum ar fi privita aceasta fapta de intreaga omenire si mai ales cum ar fi ea mediatizata . Dar pt. asta trebuie sa ne intrebam cine controleaza informatiile si cum sunt ele interpretate . Despre Iran stim atît cit ni se permite si asta intr-un joc al unor interese geoplolitice ale unor mari puteri .
    Tot in acest sens ma bucur mult ca ni se ofera sansa sa ne spunem opiniile in cadrul publicatiei Rost pe care o apreciez in mod deosbit , una din putinele din România care ofera aceasta oportunitate care de altfle ar trebui sa fie ceva firesc intr-o lume care se decalara democratica si in care dreptul la opinie este consfintit dar cel mai adesea nu si aplicabil cind este vorba de anumite teme , mai ales politice . Tuturor numai bine .

  6. 1. Puteti si sa radeti, si sa plangeti, asta nu va asigura o logica buna.
    Pot fi puternici si curajosi, la modul obisnut inteles, nu neaparat duhovnicesc, chiar daca injosesc femeile (pana la urma asa e in religia si cultura musulmana) sau nu sunt democrati, etc. Asta muta discutia intr-o zona extrem de vasta.
    Da, puteau sa nege ca ei au doborat avionul. Asta chiar cred se intampla in majoritatea cazurilor similare cand gresec puteri straine. De exp., oare au recunoscut turcii ca au dobarat fara motiv avionul ala rusesc?

    3. Da, nu pot zice ca Trump e un om slab. Doar ca fapta de a-l ucide pt Soleimani ala, Dumnezeu sa-l ierte, pare f. urata, gratuita, o fapta facuta pt. un interes mai degraba personal, comandata dintr-o pozitie sigura. Cum pot sa calific fapta asta?!

    4. N-as fi asa sigur ca militarii, tehnicienii, conducatorii din Iran sunt incompetenti. Or fi si de unii si de altii. O prostie ca cea pe care au facut-o, da, e f. mare, dar asta mai degraba dovedeste ca nu investesc detul in tehnica militara, in teste, sau ca nu acces suficient la tehnologie, decat ca sunt incompetenti. Ca doar n-o fi lansat rachetele alea ayatollahul sau vreun general?! Am putut sa observ personal ca sanctuinile impuse le fac f. dificil accesul la tehnologie. Sa trimiti echipamente electronice sau electrice in in Iran, oricat de infensive ar fi, e extrem de dificil, poate imposibil. Doar via alte tari, de exp. China.

    • 1. Cum spuneam și în comentariul precedent, da, turcii au recunoscut, chiar dacă cu întârziere și în urma presiunilor Moscovei – au cerut și scuze familiei pilotului și i-au plătit și despăgubiri.
      3. Apărarea intereselor SUA? O lovitură preventivă care a salvat viața altor soldați americani – care urmau să fie uciși în atentatele puse la cale de acest individ?
      4. Au investit în tehnica militară toată suma uriașă primită de la americani în urma ridicarii sanctiunilor după tratatul din 2015. China, Coreea de Nord – și Rusia, în ascuns, le furnizează tehnologie, iar dacă nu sunt în stare, să nu lanseze rachete. Și sper că nu credeți povestea cu soldatul speriat care a lansat racheta, la acest nivel al mizei, mă tem că la butoane a fost chiar generalul comandant al Forței aero a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice.

Comentariile sunt închise.