Mai multe cărți interzise de cenzura comunistă vor fi expuse, duminică, 21 martie 2021, după Sfânta Liturghie, la Parohia Sf. Pantelimon din București, a anunțat, pe Facebook, părintele Bogdan Teleanu.
Potrivit sursei citate, în urma procesului de reorganizare a bibliotecii parohiale de care se ocupă Dr. Silviu -Constantin Nedelcu (Biblioteca Academiei Române), în data de 18 martie 2021 au fost descoperite de către acesta un număr de 7 cărţi „interzise” în perioda regimului comunist.
Este vorba despre următoarele titluri:
- George Aramă, Elemente de omiletică specială, Bucureşti, Editura Librăriei „Principele Carol”, 1930.
- Pantelimon Diaconescu, Conferinţe populare, prefaţă de I. Simionescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1928.
- Pr. Dr. Marin C. Ionescu, Altarul şi amvonul, Bucureşti, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, 1942.
- S[imeon]. Mehedinţi, Către noua generaţie. Biserica, şcoala, armata, tineretul, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Co., 1923.
- Arhiereul Dr. Veniamin Pocitan Ploeşteanu, Istoria Mitropoliei Proilaviei (Brăilei) şi a vechii Episcopii a Hotinului, Bucureşti, 1936.
- I. Simionescu, Popasuri prin ţară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1930.
- Sandu Tudor, Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Sf. Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1942.
Conform informaţiilor furnizate de dl Dr. Silviu- Constantin Nedelcu 6 titluri se regăsesc în volumul Cartea cărţilor interzise, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 2003 (p. 32, 119, 205, 274, 383, 420), iar volum se găseşte în ANIC, fond Comitetul pentru Presă şi Tipărituri, dosar nr. 1/1949, f. (f. 48). Cărţile fac parte din „Fondul preoţilor parohi”, respectiv din donaţia Pr. Gheorghe Sorescu.

„Cărțile au ajuns în biblioteca Parohiei Sf. Pantelimon printr-un act generos de bunăvoinţă manifestat de familia părintelui Sorescu. Urmașii acestei familiii le-au donat cu speranţa îmbogăţirii tezaurului colecţiei sale literare, ca mărturie peste timp a contribuției aduse de fostul paroh pr. Gh. Sorescu la păstrarea intactă a bunurilor bisericești de la biserica noastră. Calde multumiri in special domnului George Sorescu”, a explicat părintele Bogdan Teleanu.
Ceea ce ne surprinde, a adăugat părintele Bogdan Teleanu, este faptul că aceste cărţi au scăpat epurării bibliotecilor teologice din Arhiepiscopia Bucureştilor, etapă începută în 1952, după cum a afirmat dl Dr. Silviu – Constantin Nedelcu.
Se ridică, astfel, următoarele întrebări:
- Aceste cărţi au aparţinut bibliotecii parohiale sau au făcut parte din biblioteca personală a Pr. Gheorghe Sorescu?
- Prin ce mijloace a reuşit Pr. Gheorghe Sorescu să ascundă, în urma percheziţiilor efectuate de Securitate, aceste cărţi care reprezentau corpul delict al oricărei percheziţii după 1944?
- Mai există şi alte cărţi „interzise” de comunişti care au fost salvate de preoţii parohi ai Bisericii Sf. Pantelimon?

- Ceapă și salată cultivate de românii deportați în Siberia în urmă cu 80 de ani, păstrate la Banca de Resurse Vegetale de la Buzău - 5 decembrie 2023
- Basarabia: A fost pusă piatra de temelie a Catedralei şi a Centrului Cultural Românesc, la Bălți. Paraclisul va avea hramurile „Duminica Sfinţilor Români”, Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Nectarie de la Eghina - 4 decembrie 2023
- Claudiu Târziu, la Alba Iulia: AUR este o mișcare de RENAȘTERE NAȚIONALĂ. Trebuie să mergem în Parlamentul European pentru a tăia capul hidrei - 2 decembrie 2023