Franța vrea să naționalizeze EDF, cel mai mare furnizor de electricitate

Guvernul de la Paris analizează un plan privind naționalizarea și reorganizarea grupului Electricite de France SA, cel mai mare furnizor de electricitate din această ţară, transmite publicația Bloomberg, citată de Agerpres.

Oficialii francezi au purtat unele discuţii preliminare în legătură cu ideea de a prelua participaţiile acţionarilor minoritari de la EDF şi a delista compania de la bursă. Decizia vine în contextul crizei de pe piața energetică, agravată de conflictul din Ucraina.

Potrivit sursei citate, guvernul de la Paris, care este deja cel mai mare acţionar la EDF cu o participaţie de 84%, ar dori să păstreze controlul asupra afacerilor locale ale companiei, dar ar putea revizui operaţiunile sale internaţionale.

EDF trece în prezent printr-o perioadă dificilă după ce a fost afectat de decizia Guvernului francez care a obligat EDF să vândă mai multă energie electrică la preţuri reduse, în ideea de a proteja consumatorii şi companiile de creşterea preţurilor la energie.

EDF a fost înfiinţat în 1946 când Franţa a creat un monopol de stat în domeniul electricităţii care regrupa peste 1.000 de companii implicate în producţia, transportul şi distribuţia de energie electrică. Primul reactor nuclear din Franţa a început să funcţioneze în 1963 iar un deceniu mai târziu EDF a început să îşi extindă rapid capacităţile de producţie a energiei nucleare.

Franţa a început să liberalizeze piaţa de electricitate în 2004 şi un an mai târziu a listat EDF la bursă.

2 comentarii la „Franța vrea să naționalizeze EDF, cel mai mare furnizor de electricitate”

  1. Romania trebuie sa procedeze la fel in privinta electricitatii si a gazelor. Oare Citu ar vrea asa ceva?

  2. Nationalizarea propusa de statul francez are la baza logica simpla a asigurarii sigurantei nationale energetice avand in vedere contextul actual mondial si sigur viitorul economic mondial al asigurarii sigurantei energetice , alimentare , sanitare pentru simplul cetatean de rand , de catre stat si nu de catre companiile multinationale al carui singur scop este profitul cu orice pret . Statul daca ” este stat ” este obligat prin Constitutie si prin forma sa juridica de existenta sa asigure protectia populatiei rezidente , majore ca nr. si dependenta de politica energetica , alimentara si sanitara a statului si dupa aceea ” profitul nesimtit si mizerabil ” a companiilor multinationale pe perioada acesta de criza care se pare ca va fii stabila mondial pe o perioada necunoscuta inca . De ce aceasta, ? deoarece reversul este tipic economiei de piata americane unde companiile nationale detin 90 % din resursa energetica iar statul detine numai 10 % din acesta rezerva , repet date publicate oficial, ceea ce este si ” Noua Orientare Obligatorie ” pentru Europa, conform ” intereselor americane in zona ” repet , raport analiza , indicatorii macro-economici ” ANALIZA ENERGETICA EUROPEANA ” , date oficiale privind ponderea companiilor multinationale si ponderea statului in domeniul energetic U.E.Dar fiecare tara U.E. , in functie de clasa sa politica conducatoare se va ” aseza dupa cum este interesul ” , de profit grup multinational sau de siguranta populatie nationala ,adica , A FI NEMERNIC IN INTERES PERSONAL REPREZENTANT GRUP POLITIC AFILIAT MULTINATIONALEI SAU A NU FII NEMERNIC IN INTERES PERSONAL DE REPREZENTANT GRUP POLITIC AFILIAT MULTINATIONALEI ,ACESTA ESTE INTREBAREA CA IN ” HAMLET ” – RAMANE DE VAZUT PENTRU POPORUL ROMAN CE VOR DECIDE ” MAI MARII NOSTRII ALESI „

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: