Ecaterina Teodoroiu, pe numele real Cătălina Toderoiu, s-a născut într-o familie numeroasă, opt copii și doi părinți, care au trăit într-o căsuță cu două camere din satul Vădeni, azi cartier în Târgu Jiu, relatează, pentru Formula AS, Luminița Dragomir, specialist la Muzeul de Artă.
Într-un reportaj realizat la Târgu Jiu, Luminița Dragomir, care este și strănepoata Sabinei, sora cea mică a Ecaterinei Teodoroiu, aduce la lumină detalii neștiute despre viața „eroinei de la Jiu”.
„Copilă fiind, credeam că străbunica îmi zicea, așa, niște povești de prin cărți. Îmi zicea, ba despre război, ba despre foamete, ba despre cât de greu o duceau oamenii pe vremuri. Mai apoi, mi-am dat seama că, de fapt, ea îmi zicea povestea familiei sale… Toderoii erau zece suflete înghesuite în două cămeruțe. Opt copii și doi părinți! Cătălinei nu i-a fost ușor să ajungă unde a ajuns, doar că așa cum povestea străbunica, primul dar pe care i l-au făcut ursitoarele Cătălinei a fost istețimea. Nu era pe tot Jiul fată mai deșteaptă decât ea! Lili era mândria familiei: îi plăcea să cânte, scria poezie, visa să fie învățătoare și își dorea enorm să se întoarcă acasă, să-i ajute și pe ceilalți copii din sat să prindă dragul de carte”, povestește Luminița Dragomir.
Ca să aibă ce le pune de mâncare copiilor, Elena și Vasile Toderoiu munceau pe moșia marelui boier Dumitru Pleniceanu. Mai mult, ca să mai câștige un bănuț pentru familie, Cătălina lucra și ea, ca fată în casă, la conacul Plenicenilor.
„Asta o știu de la străbunica: de la o vreme, comportamentul Cătălinei dădea de bănuit. Jumătate de ceas sau o oră pe zi, Lili dispărea. Dispărea, pur și simplu! Boieroaica s-a gândit dacă nu cumva, în timpul ăsta, fata fură din casă sau mănâncă pe ascuns prin vreo cămară. O urmărește și rămâne mută: Cătălina se ascundea în biblioteca boierului și citea, pe furiș, punea cartea la loc și relua lectura a doua zi, până termina câte un volum. Atât de impresionată a fost boieroaica, încât a decis să-i plătească fetei o școală bună, la oraș. Cât era ea de isteață, fără banii familiei Pleniceanu, Lili nu avea cum să ajungă unde a ajuns. A studiat la școala româno-germană din Târgu Jiu, apoi a făcut gimnaziul în București, lângă Cișmigiu. Lumea are imaginea aceasta băiețoasă a Cătălinei. Dar Cătălina era o fire romantică”, relatează Luminița Dragomir.
La gimnaziu, la București, la ceremonia de premiere, Cătălina îi uimește pe toți cântând la vioară balada lui Ciprian Porumbescu. Ea, o fată de la țară, care tot anul umblase printre fiice de mari boieroaice, numai în costumul popular pe care i-l țesuse acasă mama Elena.
Verigheta din teiul lui Eminescu
„Un amănunt care se știe prea puțin: în spitalul de la Iași, Cătălina și-a găsit iubirea vieții ei, pe sublocotenentul Gheorghe Pănoiu, oltean, ca și ea. Cătălina, îmi zicea străbunica Sabina, era din cale afară de ambițioasă. Doctorii i-au spus că va dura ceva timp recuperarea după rănile grave de la Filiași. Dar ea, vezi-ți de treabă!, nu a avut răbdare. Se mișca de colo-colo, ca să grăbească recuperarea, până când, într-o zi, a căzut pe scările spitalului. Un tânăr chipeș a sărit imediat să o ridice și privirile li s-au întâlnit. Nu am nicio îndoială, a fost dragoste la prima vedere! (…)
Am fost peste tot pe unde au dus-o pașii pe Cătălina, dar nicăieri n-am retrăit cu mai mare emoție povestea ei, decât la Iași. Străbunica Sabina mi-a arătat scrisorile pe care draga de Lili le trimitea acasă, la Vădeni. Spunea că se simte mai bine, că a cunoscut pe cineva drag acolo și că a fost cerută în căsătorie. N-avea Gheorghe Pănoiu, bietul, bani de verighete sau de inele pe sărăcia din timpul refugiului de la Iași! Și atunci, îmi povestea străbunica, Gheorghe i-a dăruit Cătălinei un inel pritocit dintr-o rămurică din teiul lui Eminescu. Nu vă puteți imagina cât mă bucură faptul că Lili a noastră a avut parte de momentele astea frumoase! Să mori la 23 de ani…”, povestește Luminița Dragomir.
Viteaza domnișoară Ecaterina
„Ce a împins-o în luptă pe Cătălina? Cunoscând bine familia, vă spun că așa erau crescuți tinerii pe atunci, în iubire de țară și credință în Dumnezeu. Aveau o dragoste de glie pe care greu o mai putem înțelege azi. Dragostea de glie era ceva palpabil pe atunci. În plus, cei de atunci chiar credeau în viitorul acestui popor, pentru asta luptau!”, explică Luminița Dragomir.
Articolul integral este disponibil aici.
- După Polonia și Ungaria, Slovacia NU acceptă planul UE privind cotele de migranți. Premierul Robert Fico: Nu este solidaritate, este un dictat! - 17 aprilie 2024
- ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, despre Recensământul populației: Suntem chemați să ne mărturisim identitatea etnică și religioasă. Naționalitatea românească, temei de unitate, indiferent de granițe și de contexte istorice - 17 aprilie 2024
- FOTO/ Peste 1500 de români au fost prezenți, la Paris, la slujba oficiată de PS Macarie. 500 de credincioși s-au împărtășit, într-o singură zi - 9 aprilie 2024