Părinții de același sex au dreptul de a nu fi numiți „tată” și „mamă” în actele de identitate ale urmașilor lor, a decis un tribunal din Italia, într-o decizie care dă peste cap noul guvern de dreapta al țării, relatează agenția Reuters, citată de RFI.
Potrivit sursei citate, biroul lui Meloni a declarat într-un comunicat că va studia hotărârea „foarte atent, deoarece prezintă probleme evidente de implementare” și „pune în pericol” funcționarea sistemului național de identificare.
Un judecător din Roma a dat dreptate unui cuplu de lesbiene care se opunea normelor actuale privind cărțile de identitate ale minorilor, care trebuie să includă o referință la părinți sau tutori legali, scrie Reuters.
Pânâ în 2019, aceștia au fost identificați ca „părinți”, dar acest lucru a fost schimbat de Matteo Salvini, pe atunci ministru de interne. El a ordonat ca formularea să fie schimbată în „tată” și „mamă”.
Una dintre cele două femei din proces a dat naștere unei fiice care a fost ulterior adoptată de partenera ei, ceea ce le face pe amândouă mame recunoscute legal. Judecătorul a declarat că numirea uneia dintre ele drept „tată” nu are sens.
Hotărârea sa a fost emisă în septembrie, dar a fost făcută publică abia miercuri de Famiglie Arcobaleno (Rainbow Families), o asociație care reprezintă părinții de același sex și care a susținut cuplul de lesbiene.
Verdictul este definitiv, deoarece guvernul precedent al Italiei, condus de tehnocratul Mario Draghi, a renunțat la posibilitatea de a face apel. Acesta se aplică doar cazului specific, nu tuturor cuplurilor de același sex.
„Până când legea nu va fi schimbată, depinde de inițiativa persoanelor” să conteste regulile privind actele de identitate, a declarat joi pentru Reuters Egizia Mondini, o purtătoare de cuvânt a Famiglie Arcobaleno, adăugând că cazuri similare sunt în curs de soluționare în instanțe.

- Pană masivă de curent în Spania, Portugalia și în anumite zone din Franța. Reacția Comisiei Europene și apelul ministrului Energiei către români - 28 aprilie 2025
- Primăria Capitalei a aprobat marșul LGBT pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor - 28 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, înainte de alegerile prezidențiale de duminică: România se găsește în mijlocul unui uragan geopolitic ale cărui consecințe ar putea fi dramatice pentru unele națiuni din estul Europei - 28 aprilie 2025