Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a respins joi rezultatul alegerilor parlamentare desfăşurate în Georgia la finalul lunii octombrie şi a cerut organizarea unui nou scrutin legislativ în următoarele 12 luni, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
Într-o rezoluţie adoptată cu 444 voturi pentru, 72 de voturi contra şi 82 de abţineri, legislativul UE susţine că alegerile din Georgia „nu au respectat normele internaţionale”.
Delegația AUR a votat împotriva acestei rezoluții, a declarat, pentru RostOnline, liderul delerației AUR, europarlamentarul Claudiu Târziu.
În rezoluția de joi, membrii PE menţionează „cazuri dovedite de intimidare, de manipulare a voturilor, de astupare a urnelor” de votare şi resping „orice recunoaştere a rezultatelor” acestor alegeri care constituie, în opinia lor, o „manifestare a reculului democratic continuu” din Georgia, „pentru care partidul aflat la putere este deplin responsabil”.
Reamintim că alegerile parlamentare din Georgia au fost câștigate de „Visul georgian”, partidul care a interzis propaganda LGBT.
Răspunsul Georgiei
În replică la solicitarea PE, prim-ministrul georgian, Irakli Kobahidze, a anunţat că ţara sa îngheaţă până în 2028 începerea negocierilor vizând aderarea la Uniunea Europeană, notează Agerpres.
El a mai spus că, tot până în 2028, guvernul georgian „renunţă la toate ajutoarele de la Uniunea Europeană”.
„Este total inacceptabil să se considere integrarea în UE o pomană”, a afirmat prim-ministrul georgian, subliniind că începerea negocierilor de aderare este utilizată de anumiţi politicieni şi birocraţi europeni ca un element de şantaj”.
- Instanţa supremă dezbate, miercuri, contestaţia AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale - 11 decembrie 2024
- La timpuri noi, oameni vechi. Jurnalista Oana Șlemco, de la făina de greieri, la vânătoarea de preoți - 10 decembrie 2024
- Radio France: Alegătorii români nu sunt o turmă care votează orbește la recomandările TikTok. Alegerile din România arată furia împotriva partidelor sistemului și o profundă dorință de schimbare - 10 decembrie 2024
Adevarat premier , al tarii , sale , care accepta asa zisa aderare in conditiile lui de tara suverana si independenta , nu in conditia europeana de ” domninare politica prin asa zisa acceptare a conditilor asa zis liberale de vreo 10 ani europene , cu credinta crestina dintotdeanua privind familia. Felicitari , pacat ca am avut acolo ca tara 40 de consilieri asa zis europeni la alegerile lor , care au dorit ” ceea ce ei poporul crestin georgian s-a impotrivit ” Paca pentru delegatia romana , condusa de asa zisa DELEGATEI EUROPEANA .