Paisprezece persoane au murit în Serbia, vineri, în urma prăbușirii părţii din faţă a acoperişului gării din Novi Sad, potrivit unui nou bilanţ anunţat de Parchetul Superior din Belgrad, în timp ce operaţiunile de salvare erau încă în desfăşurare, relatează presa locală, citată de News.ro.
Dintre cele 14 corpuri ale persoanelor decedate extrase de sub ruine, au fost identificate două femei de 21 de ani şi 35 de ani şi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 77 de ani.
Trei persoane rănite sunt în stare critică, medicii luptând pentru viaţa lor. Unui tânăr a trebuit să i se amputeze piciorul.
Salvatorii au încercat să pătrundă printre grămezile de beton şi metal răsucit în căutarea supravieţuitorilor. Macarale şi buldozere au ajutat la căutarea printre ruine alături de zeci de salvatori şi muncitori în construcţii, în timp ce personalul medical şi ambulanţele aşteptau în apropiere.
Prăbuşirea acoperişului de 35 de metri s-a produs, vineri, în jurul prânzului, într-o zi însorită. Morţii au fost scoşi dintre dărâmături pe parcursul după-amiezii şi până seara.
„Ferestrele noastre erau deschise pentru că afară era cald şi am auzit un zgomot uriaş şi am văzut o coloană de praf, asta e tot ce am văzut. Mai târziu am auzit ce s-a întâmplat”, a declarat Vera, o pensionară în vârstă de 86 de ani, care locuieşte la aproximativ 200 de metri distanţă.
„Este o vineri neagră pentru toată Serbia şi Novi Sad”, a declarat premierul Milos Vucevic reporterilor. „Indiferent de faptul că această clădire a fost construită în 1964, vom insista ca cei responsabili pentru această tragedie să fie identificaţi”, a adăugat el.
Vineri seara, preşedintele Aleksandar Vucic a făcut o declaraţie în care a cerut o anchetă şi pedepsirea celor vinovaţi. „În calitate de preşedinte, cer Procuraturii din Novi Sad, Guvernului Serbiei, ca cei responsabili pentru cele întâmplate să fie urmăriţi penal şi aspru pedepsiţi. Când am menţionat Guvernul, cer responsabilitate politică şi penală”, a declarat preşedintele.
Sâmbătă a fost declarată zi de doliu naţional, iar la Novi Sad vor fi trei zile de doliu.
- Instanţa supremă dezbate, miercuri, contestaţia AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale - 11 decembrie 2024
- La timpuri noi, oameni vechi. Jurnalista Oana Șlemco, de la făina de greieri, la vânătoarea de preoți - 10 decembrie 2024
- Radio France: Alegătorii români nu sunt o turmă care votează orbește la recomandările TikTok. Alegerile din România arată furia împotriva partidelor sistemului și o profundă dorință de schimbare - 10 decembrie 2024
Metal rasucit nu se poate gasi dupa o simpla prabusire . Nu poate fi vorba decit despre un atac cu explozibil care a incalzit metalul .
Intrebati-i pe cei din Gladio daca vreti sa stiti ce s-a petrecut cu adevarat !