Declarațiile ministrului Educației, Daniel David, privind creșterea normei didactice pentru profesori nu au trecut neobservate.
În acest sens, ne-a atras atenția un comentariu distribuit pe pagina de Facebook „Jurnalul unui profesor”, o comunitate dedicată profesorilor și elevilor.
„Se înființează Poliția Minții, care va monitoriza modul în care mintea dascălilor stă la școală.
La nivelul fiecărei unități de învățământ se va crea Comisia Gândirii Școlare (CGS). Profesorii vor fi sunați de 3 ore pe zi și, pentru a dovedi că sunt conectați la lecții, vor trebui să răspundă prompt „Mă gândesc la școală!”
De asemenea, pentru a primi salariul, cadrele didactice vor completa lunar o declarație pe proprie răspundere că își fac 8 ore pe zi scenarii didactice. Declarația poate fi depusă online, fiind validată apoi fizic, la secretariat.
Nota bene: Pentru realizarea normei zilnice de 8 ore cu mintea la lecții, visele din timpul nopții în care au inspecții nu vor fi luate în considerare!”

- Claudiu Târziu: Avem resurse naturale râvnite de marile puteri ale lumii, dar nu avem conducători care să le apere și să le valorifice în interes național - 3 februarie 2026
- Nou semnal către federalizarea Europei: Manfred Weber, liderul PPE, propune funcția de președinte al UE din 2029 - 3 februarie 2026
- România, prezentă la prima reuniune ministerială dedicată MINERALELOR CRITICE, organizată la Washington. Delegația este condusă de Oana Țoiu - 3 februarie 2026
