Încheierea la 1 iulie a perioadei în care prețul energiei a fost plafonat și în care, implicit, au fost plătite compensații furnizorilor va conduce la o dublare a valorii facturii pentru unii consumatori, mai ales pentru cei cu consum redus, anunță Profit.ro.
Noile oferte ale marilor furnizori (Electrica, PPC, Premier Energy), cu excepția Hidroelectrica, se situează astăzi la peste 1,5 lei/kWh, ceea ce ar reprezenta o creștere mai mult decât dublă față de plafonul inferior actual de 0,68 lei/kWh.
Chiar dacă guvernanții au promis protejarea consumatorilor vulnerabili și după încheierea perioadei de plafonare, avansând și o cifră de 6 milioane din totalul de 9 milioane de gospodării, o astfel de măsură atât de extinsă este improbabilă în contextul actualei evoluții bugetare, notează sursa citată.
În prezent, marii furnizori au oferte care depășesc 1,5 lei/kWh.
Burduja: Nu va veni armaghedonul energetic de la 1 iulie
Ministrul Energiei le recomandă românilor să se informeze doar din sursele oficiale puse la dispoziție de ANRE și să se mute la furnizorul care are cea mai bună ofertă, anunță Mediafax.
Potrivit lui Burduja, sprijinul statului va fi direcționat sub forma unor sume lunare către românii vulnerabili, către românii în sărăcie energetică.
„Dacă ești vulnerabil, nu cred că îți va crește în mod semnificativ factura. Sau oricum nu e vreun armagedon energetic. Dacă ești vulnerabil, probabil îți permiți 10 lei, 12-15 lei în plus pe o lună”, a declarat ministrul Energiei.
Din 2022, notează Hotnews, toți consumatorii plătesc prețuri plafonate astfel:
- 0,68 lei/kWh (TVA inclus) pentru consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 100 kWh
- 0,80 lei/kWh (TVA inclus) pentru consumatorii casnici cu un consum lunar între 100 și 300 kWh.
- 1,30 lei/kWh (TVA inclus) pentru consumatorii casnici cu un consum lunar de peste 300 kWh și pentru consumatorii non-casnici.
De la 1 iulie, aceste plafoane vor dispărea și toată lumea va plăti prețul întreg. Pe piața din România există 9 milioane de consumatori, dintre care jumătate consumă sub 100 kWh pe lună.

- România și alte state UE cer Comisiei Europene o finanțare substanțială pentru Politica Agricolă Comună în următorul cadru financiar - 6 iunie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Atacul organizatorilor marșului LGBT la adresa Bisericii Ortodoxe Române, o jignire inadmisibilă față de una dintre valorile fundamentale ale națiunii - 6 iunie 2025
- Biserica Ortodoxă Română, în ținta activiștilor LGBT. Ce transmite o „preoteasă” lesbiană invitată „să binecuvânteze” cuplurile de homosexuali la Bucharest Pride - 6 iunie 2025
Nu este vorba de liberalizare a preturilor, este hotie pe fata. Am asistat la un lucru asemanator in Austria acum 5 ani. Aparusera gherete ca acelea de la Bingo la toate colturile, facand reclama la diverse noi companii de furnizare de energie electrica. Iti faceau contract acolo, pe strada, in ploaie sau pe soare azator. Cand smecheria nu a mai mers, s-a redus numarul gheretelor. Cei care au trecut la alta companie decat cea locala au inceput sa plateasca dublu si s-au trezit din somn. Culmea ca si acum platesc la fel din cauza ca „sustin ecologismul”… Halal ecologist ….
El stie ca pentru cei care fura, 10 lei sau12-15 lei în plus pe o lună nu este mare lucru.