Prefectura Hunedoara interzice participanților la „Serbările Naționale de la Țebea” să aducă drapele și le cere să evite „zgomotele” puternice, precum imnuri și lozinci, care ar afecta caracterul comemorativ al manifestării.
Prefectura Hunedoara a transmis aceste solicitări printr-un comunicat oficial care este disponibil pe site-ul instituției.
„Se interzice accesul cu drapele sau însemne ale partidelor politice iar în timpul ceremonialului public, se recomandă un comportament decent și evitarea zgomotelor puternice (imnuri, lozinci) care afectează caracterul comemorativ al manifestării”, se precizează în comunicat.
Context
Duminică, 7 septembrie 2025, în comuna Baia de Criș, Județul Hunedoara, la Panteonul de la Țebea vor fi organizate „SERBĂRILE NAŢIONALE – ŢEBEA 2025”, închinate memoriei lui Avram Iancu, de la moartea căruia se împlinesc 153 de ani.
Program
Ora 10.30 – 11.10
- Întâmpinarea persoanei oficiale
- Salutul drapelului de luptă
- Intonarea Imnului Național al României
- Slujba religioasă de pomenire
- Mesajul Primarului Comunei Baia de Criș
- Evocarea istorică a evenimentului
Ora 11.10 – 11.45
- Ceremonia depunerii de coroane
- Defilarea Gărzii de Onoare.
ora 14.30
Program artistic

- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Dreptul de a efectua plăți în numerar trebuie să fie protejat în legislația europeană - 15 octombrie 2025
- Transgaz reduce cu 50% tarifele pentru importurile de gaze ale Ucrainei prin România și Republica Moldova - 15 octombrie 2025
- Familii cu 10, 11 și 12 copii, premiate de IPS Teofan la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași - 14 octombrie 2025