România se confruntă cu o realitate economică dramatică, în contextul în care datoria publică țării noastre a depășit 1.040,00 de miliarde de lei, reprezentând 57,2% din Produsul Intern Brut (PIB).
Economiștii estimează că datoria României va crește lunar în medie cu șase miliarde de lei.
Ponderea datoriei publice în PIB se apropie de pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Acest prag de 60% din PIB este monitorizat atent de instituțiile europene și internaționale, deoarece reprezintă un indicator cheie al stabilității fiscal-bugetare a unei țări. Depășirea acestui nivel denotă probleme majore în capacitatea statului de a-și plăti datoriile pe termen scurt si mediu, avertizează Victor Caţavei, Senior Expert Strategii Economice.
Astfel, necesarul de finanțare al sectorului public fiind extrem de ridicat va contribui la creșterea costurilor de împrumut, atât pentru companii, cât si pentru persoanele fizice.
În concluzie, în această situatie, este evident pentru fiecare român faptul că nu ne putem astepta la nimic pozitiv in perioada următoare, iar o schimbare semnificativă de abordare a economiei reprezintă singura solutie pentru redresarea efectivă a nivelului de trai a fiecărui român, concluzionează economistul.
- Nicușor Dan schimbă tonul: România nu este o remorcă a Uniunii Europene. Recent acuza statul de lipsa unei viziuni în negocierile europene - 21 noiembrie 2025
- Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) - 20 noiembrie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Bruxelles: Identitățile naționale europene nu trebuie anulate în numele unei uniformizări ideologice - 20 noiembrie 2025
