Claudiu Târziu, la moartea lui Ilie Ilașcu: Dacă ne-am cinsti eroii, nimeni nu ar mai îndrăzni să joace la zaruri destinul nostru național

Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a subliniat într-un mesaj transmis la moartea patriotului basarabean Ilie Ilașcu că, de cele mai mule ori, eroii nu primesc recunoștința pe care o merită.

„Se spune, pe drept cuvânt, că eroii nu mor niciodată. Dar prea adesea îi lăsăm să se stingă în uitare. Ne amintim de ei doar când pleacă dintre noi sau la ceasuri aniversare. Ar trebui să medităm mai mult la această neputință colectivă, căci dacă ne-am cinsti eroii, nimeni nu ar mai îndrăzni să joace la zaruri destinul nostru național.

Ieri, s-a mutat la cele veșnice Ilie Ilașcu (n. 1952), unul dintre acei români care au plătit cu libertatea și cu suferința lor pentru demnitatea întregului neam. S-a dus discret, după prea mulți ani de nedreaptă uitare”, a transmis liderul conservator.

Claudiu Târziu a evocat viața lui Ilie Ilașcu, amintind de lupta aceastuia pentru afirmarea românității Basarabiei, de condamnarea lui și de anii de prigoană în închisoare.

„Iată un destin de martir și un simbol al demnității, curajului neclintit și datoriei față de națiunea română, pe care a slujit-o necondiționat întreaga sa viață”, a concluzionat europarlamentarul Claudiu Târziu.

Ilie Ilașcu, patriotul basarabean care a fost prigonit pentru că a susținut unirea Republicii Moldova cu România, a murit luni, 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani, după cum a relatat RostOnline.

Ilie Ilașcu s-a născut la 30 iulie 1952 în Taxobeni, raionul Fălești. El a fost una dintre personalitățile mișcării de renaștere națională din Republica Moldova, notează TVR Moldova.

Pe 2 iunie 1992, în calitate de lider local al Frontului Popular, el a fost reţinut de o duzină de indivizi înarmaţi cu pistoale automate care au pătruns cu forţa în casa sa din Tiraspol. Fiind încarcerat la Tiraspol împreună cu membrii grupului său, el a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în legislaturile 1994- 1998 și 1998- 2000.

În mai 2001, a fost eliberat din închisoare. Între 2001 și 2008, a fost membru titular în delegația României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia”, a decis că atât Federația Rusă, cât și Republica Moldova poartă răspunderea pentru tortură, privațiune ilegală de libertate și încălcarea dreptului la corespondență în cazul său și al celorlalți deținuți.

Ilie Ilașcu a fost decorat cu  Ordinul Național „Steaua României”, acordat în 2001, și Ordinul Republicii, conferit de autoritățile de la Chișinău în 2010.

A fost declarat Cetățean de Onoare al municipiilor București și Chișinău, al orașului Sighișoara și al altor peste 37 de localități și județe din România


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.