Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, spune că Strategia pentru egalitate de gen, votată zilele trecute în Parlamentul European, este o încercare de resetare ideologică a societății europene,
Potrivit europarlamentarului român, strategia introduce discriminarea pe criterii de gen și nu apără demnitatea umană, acestea fiind o parte din motivele pentru care a votat împotriva acestei strategii.
Liderul conservator a precizat că refuză ca „educația copiilor să fie transformată într-un laborator ideologic”, iar familia să fie „relativizată și împinsă în defensivă.”
„Ceea ce numește Comisia Europeană drept Strategie privind egalitatea de gen este, în realitate, o încercare de resetare ideologică a societății europene. Nu protejează femeile. Nu apără demnitatea umană. În schimb, atacă fundamentele civilizației noastre și transformă drepturile omului într-un instrument politic cu geometrie variabilă.
În centrul oricărei democrații reale se află omul ca ființă, nu categoria socială privilegiată. Strategia propusă de Comisia Europeană înlocuiește individul cu grupul identitar”, a spus Claudiu Târziu.
Claudiu Târziu a explicat că în numele unei egalități artificiale, se introduce de fapt o discriminare instituționalizată: cote obligatorii, avantaje profesionale pe criterii de gen, penalizarea meritului și marginalizarea competenței.
„Mai grav, această Strategie transformă opinia critică într-un delict moral. Oricine îndrăznește să pună întrebări sensibile sau să devieze de la linia oficială este etichetat automat drept extremist, eurosceptic sau antieuropean. Aici este pericolul real: când un regim devine intolerant la dezbaterea critică, democrația este pe cale de dispariție.
Refuz ca educația copiilor să fie transformată într-un laborator ideologic. Refuz ca familia să fie relativizată și împinsă în defensivă. Refuz ca Europa să fie remodelată după obsesii doctrinare care nu au legătură cu realitatea oamenilor”, a menționat Claudiu Târziu.
Europarlamentarul a subliniat că nu există egalitate prin discriminare și nici libertate prin constrângere.
„Ca europarlamentar român și conservator, am obligația să apăr libertatea persoanei și ordinea firească a societății, nu experimentele celor care cred că omul poate fi rescris după voia lor.
Am votat împotriva acestei Strategii și voi lupta pentru înlocuirea ei cu o abordare care respectă demnitatea fiecărui european – femeie sau bărbat –, fără ideologii, fără presiuni și fără privilegiile unor grupuri inventate în laboratoarele progresismului birocratic”, a mai spus Claudiu Târziu.
- Claudiu Târziu: Cerem abrogarea imediată a Legii Vexler! Protest pe 15 ianuarie, de la ora 18:00, în Piața Universității din București - 30 decembrie 2025
- Academia Română: Identitatea poporului de pe ambele maluri ale Prutului este românească. Eminescu este liantul spiritual al românilor de pretutindeni - 30 decembrie 2025
- Sf. Gherasim de la Tismana, ultimul Crăciun la penitenciarul de la Târgu Ocna (1951): Aici va fi într-o zi pelerinaj. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea - 25 decembrie 2025
