Nicușor Dan cere ajutorul mediului de afaceri: Statul nu are capacitatea administrativă de a transforma ideile corecte în politici

Președintele Nicușor Dan a făcut vineri apel la reprezentanții mediului de afaceri să elaboreze și să propună soluții gata să fie implementate, chiar și în domenii unde, în mod normal, statul este responsabil să vină cu proiecte, dar este incapabil să o facă.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Dialog pentru dezvoltare – Summit 2025 – Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederația Patronală Concordia.

„În ceea ce privește România, în primul rând, vreau să salut încă o dată mediul privat, care a ținut și a dezvoltat România toți acești ani, de multe ori împotriva sau în ciuda politicilor statului.

Este un moment în care mediul privat și statul trebuie să înceapă să colaboreze, și aici – din nou, neformal – vă încurajez să intrați în domenii în care, în mod normal, mediul economic nu ar trebui să intre.

Noi trebuie să construim o interfață în care politicul și economicul să discute și să propună soluții, și lucrăm la această interfață, numai că, așa cum este statul român azi, va dura, și atunci vă încurajez să veniți dumneavoastră cu politici gata scrise și cu puncte de vedere gata făcute, gata să fie implementate, acolo unde în mod normal statul ar trebui să o facă”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „În acest moment, statul nu are capacitatea administrativă de a transforma ideile corecte în politici!”

În continuare, Nicușor Dan a precizat că nu există o viziune privind poziția României în negocierile viitorul Cadru Financiar Multianual al UE, a recunoscut că statul nu are o analiză privind eficiența măsurilor adoptate până în prezent și a subliniat că nu există nicio viziune în domeniul educației.

„Teoretic, dumneavoastră ar trebui să trimiteți către Guvern niște principii, iar acolo niște specialiști să elaboreze aceste principii și să le transforme în acte legislative, diverse normative. Această teorie nu funcționează, pentru că nu există capacitatea administrativă de a transforma niște idei care sunt corecte în niște principii. În momentul ăsta,  noi vrem să facem un stat care, într-un termen rezonabil, să poată să facă asta.

Dar, în momentul acesta, nu există această capacitate administrativă, să o spunem foarte clar. Și atunci, vă rog, în această perioadă de tranziție, să faceți ceea ce în mod normal nu ar trebui să faceți dumneavoastră și ar trebui să facă administrația, să veniți cu propunerile gata făcute pentru a fi implementate”, a mai spus Nicușor Dan.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Nicușor Dan cere ajutorul mediului de afaceri: Statul nu are capacitatea administrativă de a transforma ideile corecte în politici”

Răspunde-i lui DecebalAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.