Negociatorii Parlamentului European (PE) și cei ai Consiliului au ajuns luni seară la un acord provizoriu privind simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), a informat Parlamentul European (PE).
Acordul provizoriu la care au ajuns de deputații europeni și președinția daneză a Consiliului atenuează o parte din sarcinile administrative impuse fermierilor în timpul actualei perioade de programare a Politicii Agricole Comune (PAC).
În principiu, elementele principale ale acordului sunt următoarele:
- Reducerea sarcinii administrative pentru fermieri
- Majorarea plăților către fermieri
- Reducerea controalelor la fața locului
Cerințe de mediu
Deputații europeni au obținut un acord conform căruia terenurile considerate arabile la 1 ianuarie 2026 ar putea menține acest statut chiar dacă nu au fost arate sau reînsămânțate.
Controale la fața locului
Deputații europeni au apărat cu succes principiul „o singură verificare” propus de Comisie pentru inspecții, conform căruia fermierii nu ar trebui să fie supuși mai mult de un control oficial la fața locului într-un an dat.
Finanțare pentru ferme mici
Totodată, deputații europeni au insistat ca plafoanele pentru sprijinul acordat micilor fermieri să fie majorate la o plată anuală de până la 3.000 euro (în loc de 2.500 euro, cât a propus Comisie) și la o nouă plată unică pentru dezvoltarea afacerilor de până la 75.000 euro, comparativ cu propunerea de 50.000 de euro.
Pașii următori
Acordul preliminar trebuie acum aprobat atât de Consiliu, cât și de Parlament înainte ca reforma să poată intra în vigoare.
Context
Comisia a prezentat un pachet de simplificare a PAC actuală la 14 mai 2025. Acesta a decurs din recomandările care au rezultat din dialogul strategic privind viitorul agriculturii.
- Sf. Gherasim de la Tismana, ultimul Crăciun la penitenciarul de la Târgu Ocna (1951): Aici va fi într-o zi pelerinaj. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea - 25 decembrie 2025
- Nașterea Domnului (Crăciunul) - 24 decembrie 2025
- Claudiu Târziu: Legea Vexler ne șterge și sfinții din icoane - 24 decembrie 2025
