Mircea Diaconu, fii profesionist, ce dracu!…

Și-a pus mâna streașină la ochi pe scările Ateneului Român și a zis că poftește la Cotroceni. Dar nu vrea în palatul regal, el dorește să fie președinte într-o culă oltenească. Președintele lui Tăricelu și al lui Dottore Victor Ponta, dar independent. Cum nu pricepeți? Nici eu… Actorul din Muscel, așa de îndrăgit de public, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Se umple țara de ”legionari”. Azi, din nou, Mihail Neamțu

Antenele penalului Voiculescu îl atacă iar pe Mihail Neamțu. Pe aceeași veche prostie: că e simpatizant legionar. Degeaba s-a tot delimitat omul, pînă într-acolo încît a nedreptățit pe alții. Au trecut peste șapte decenii de la ieșirea Mișcării Legionare din viața politică (încercările de resuscitare a ei, de după 1990, nu contează, pentru că n-au … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Care e urgența în grațierea infractorilor?

PSD își pune în aplicare planul de guvernare. Iată că, prioritar, pe agenda PSD figurează soarta infractorilor. Conform art.1 din proiectul legislativ, „se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanța de judecată”. Prin ordonanță de urgență, guvernul Grindeanu vrea să grațieze și … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Iohannis nu a înțeles nimic

Așa cum ne-a obișnuit, președintele României, Klaus Iohannis, reacționează extrem de tîrziu. Dar să trecem peste asta și să vedem cum clarifică declarația sa din data de 17 februarie a.c. în favoarea televiziunilor din grupul Intact: Eu cred că ați ajuns într-o situație neplăcută și inutilă. În primul rând, cred că libertatea de exprimare în … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Antena 3 acuză ANAF că respectă legile votate de Voiculescu

Noua conducere ANAF a decis punerea în execuție a unei hotărîri judecătorești definitive din august 2014, respectiv executarea silită a bunurilor lui Voiculescu în vederea recuperării pagubei create de acesta statului român,  pagube stabilite în instanță. Comunicatul ANAF este clar în acest sens: Direcţia generală regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Cum să-l execuţi (în direct şi indirect) pe Voiculescu, zis „varanu”, zis „mogulul”, zis „securistu”, zis „turnătoru”, zis „vaselină”, zis „dom’ profesor”

Ai zburda şi tu puţin (mai mult) dar nu poţi pentru că se înfurie dom profesor şi te mâzgăleşte pe postul său la care se uită zilnic cu sfinţenie câteva milioane bune de români, probabil că vreo 6-7, plus alţii care trec pe acolo dar nu sunt încă (şi posibil nu vor fi) „hipnotizaţi” de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Vedere de pe centură (IV). Varanu veghează! Tu dormi şi votează!

Avem pâine şi circ! E adevărat că pâinea nu prea s-a făcut şi chiar dacă ar fi, nimic nu-l împiedică pe producătorul din România – venetic sau român verde – să scoată din ţară tot grâul. Să salte şi TVA. Tot el! Mai deunăzi, l-am întrebat pe un mare fermier şi samsar cam cât plăteşte … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost