MŢR, între mărturisirea creştină şi propaganda homosexuală

Prin gestul condamnabil şi absurd al conducerii MŢR de a accepta ca muzeul să fie partener în manifestările detestabile legate de „luna istoriei LGBT”, prin proiectarea, chiar în studioul „Horia Bernea”, de filme de propagandă homosexuală, sunt întinate, în mod scandalos, memoria marelui Horia Bernea, dar şi credinţa, modul de viaţă şi valorile ţăranului roman – pe care Bernea a dorit să le prezerve cât mai vii, marturisindu-le prin „obiecte-martiri”, menite să îl faca pe omul de azi „să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui”[1]! Horia Bernea, care a ales icoana şi crucea “implicată în sensul profund al obiectelor” ca teme principale pentru a crea o „muzeografie mărturisitoare”, se întreba:

„Ce fel de om, de român, poate să nu se bucure de existenţa unui muzeu al civilizaţiei tradiţionale? Ce fel de om, de intelectual şi de Român nu se bucură de refacerea celui mai vechi muzeu etnografic al ţării? Ce fel de om e acela care nu vrea ca imaginea strămoşului nostru, ţăranul, să aibă un loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave?! Ce fel de om, ce fel de intelectual este acela care nu ştie că nu se poate trăi fără memorie? (…) Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. (…) A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori.” (Horia Bernea)

Ce fel de oameni conduc astăzi Muzeul, dacă necinstesc în acest mod imaginea strămoşului nostru, a omului tradiţional, Crucea, icoana, valorile şi temele pe care le descriu tainic şi „le cântă” obiectele („Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu «cântate» de obiectele ascunse în depozit. (…) Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea.”)? Fiindca muzeul nu este un depozit de obiecte neînsufleţite, perimate sau de piese de artizanat care „suferă de o avansată carenţă spirituală”, ci „un muzeu ca un cântec, ca o respiraţie”, care, în acelaşi timp, are menirea de „a atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii”[2]; nu este despre o lume moartă, ci despre ceea ce face din muzeografia lui Horia Bernea „un act de recuperare a vieţii”.

Muzeul Ţăranului Român. Interior
Muzeul Ţăranului Român. Interior

Muzeul vorbeşte despre „coerenţa (frumuseţea) sufletului tradiţional”, despre „rânduială” , despre omul nededublat, care nu producea, ci „năştea obiecte”. Ne introduce într-un univers al obiectelor tradiţionale, „mult mai legate de organic”, care interacţionează armonic şi reflectă întregul, fiindcă ele nu au „funcţia de a se autoprezenta, de a vorbi despre sine”, ci compun lumea ţăranului român, care „nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista.” E un muzeu „în stare permanent născândă”, hărăzit să ofere mereu o „privire proaspătă” asupra civilizaţiei ţărăneşti, să vorbească despre o lume care este „bună prin scop, frumoasă prin facere, complexă prin vieţuire şi spirituală prin materialitate”.

„Societatea s-a schimbat mai mult decât omul, ale cărui nevoi esenţiale nu pot varia în funcţie de epocă. Ţăranul vechi, cel pe care l-am cunoscut în copilărie, este pentru omul de astăzi greu de definit, aşa cum greu de înţeles sunt noţiunile de om cumsecade, nobleţe, cinste, curaj, grijă, ascultare, rânduială, cuvânt dat. Sunt cuvinte pentru care merită să te baţi.” (Horia Bernea)

Aşadar, ce fel de oameni conduc astăzi Muzeul Ţăranului Român, când aceştia nu doar se îndepartează, dar se aşează la antipodul omului tradiţional (uitând, în mod iresponsabil, avertismentul lui Horia Bernea: „Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare”)? Fiindcă îngăduie ca uşile acestui sanctuar păstrător al identităţii şi al unui tezaur de valori tradiţionale şi spirituale ale neamului romanesc să fie larg deschise pentru a face loc, împotriva oricărui bun-simţ şi decenţe ca trăsături definitorii ale ţăranului român (oglindite desăvârşit în scrierile lui Ernest Bernea şi Dumitru Stăniloae), ideologiei mutilante care loveşte în miezul profund al acestor valori. Sunt atacate, astfel, straturile profunde ale sufletului românesc pe care omul tradiţional l-a păstrat, prin vremuri, curat, demn şi senin [3], chiar în faţa morţii şi a nenumăratelor năpaste pe care le-a îndurat jertfelnic pentru a-şi apăra credinţa şi neamul; el a rezistat în istorie prin răbdare şi rugăciune[4].

Interior Muzeul Țăranului Român
Interior Muzeul Țăranului Român

Dar ei refuză ca „imaginea strămoşului nostru, ţăranul, să aibă un loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave”, pentru că permit ca odihna să-i fie tulburată, memoria întinată şi cântecul transfigurator al obiectelor care mărturisesc despre el – şi despre o lume care-şi păstra armonia şi unitatea datorită icoanei (Eu nu pot să mă pierd, din cauza icoanei. Ce fac cei ce nu au icoane? Cad mai uşor”) şi a „omniprezenţei crucii” – să fie curmat. Este lăsată, în mod ruşinos, cale liberă unei lumi bolnave, care să invadeze şi să siluiască acest spaţiu (proiectat de Horia Bernea a fi) păstrător şi mărturisitor al normalităţii. Astfel că muzeul se dezice de însăşi menirea pentru care a fost conceput, pentru a deveni părtaş la minciuna propagandei, care impune anormalul drept normal – conform unui plan de reeducare dictat de diverse fundaţii străine. Impostura, cu privire la care atrăgea atenţia Horia Bernea, se instalează nestingherită.

„Se instaurează încetul cu încetul un duh perfid, care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, (…) sodomia se cheamă «orientare comportamentală». (…) Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.” (Mitropolitul Bartolomeu Anania)

Un astfel de duh perfid trebuie întâmpinat prin acea subversiune creştină, despre care vorbea Horia Bernea, menită să împiedice fiinţa umană să intre „în conformismul păcatului”[5]. Un rol similar trebuie să îl aibă un „muzeu subversiv”[6] care dă mărturie şi ne reaminteşte de o lume a rânduielii şi frumuseţii, în contrapondere cu neorânduiala morală a lumii contemporane măcinate până în temelii de boli crunte, care desfigurează chipul omului.

Acest „duh perfid” nu poate fi contracarat şi subminat decât prin legătura vie cu ceea ce păstrează „duhul fecund” al celor de ieri [7], iar un muzeu precum Muzeul Ţăranului Roman a fost gândit tocmai pentru a înlesni crearea acestei legături, care să regenereze, să îmbogăţească şi să odihnească sufletul blazat, sărăcit şi dezorientat al omului contemporan, care şi-a uitat rădăcinile. Puterea acestui „duh perfid” nu poate fi învinsă decât prin ancorarea în Biserică – pe care nu fără rost Horia Bernea a adus-o în muzeu –, singura care, cum spune Ilie Badescu[8], are puterea de a controla teribilele „forţe ale devierii” (forţe care conduc popoarele la „ascultarea răutăţii” şi le abat de la rânduielile fireşti) fiindcă are acces la învăţăturile revelate.

Muzeul Ţăranului Român. Horia Bernea: expunerea Crucea
Muzeul Ţăranului Român. Horia Bernea: expunerea Crucea

Răspunzând, prin temele muzeografiei sale mărturisitoare, unei „nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui)”, Horia Bernea a ştiut că omul depersonalizat şi ateizat al lumii contemporane (trecut prin experimentul comunist mutilant) are nevoie să fie ajutat să refacă legătura cu propriile lui rădăcini, rol pe care artistul şi l-a asumat ca fiind „esenţialmente legat, pentru noi, de tradiţia ortodoxă”. Nevoia esenţială a omului de azi este, mai mult decât oricând, icoana. Artistul trebuie „să salveze”, participând „la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”, sens prin care firea şi chipul omului sunt restaurate, şi nu să contribuie la alterarea şi falsificarea naturii umane pentru a o „ajusta” diverselor agende ideologice ale prezentului – exact ceea ce face propaganda homosexuală.

„Prohibirea prozelitismului homosexual din articolul 200 al Codului Penal este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală” (Horia Bernea) [9].

Sprijinul acordat de MŢR acestor manifestări toxice pentru sufletul atâtor tineri este un gest incalificabil prin care conducerea muzeului nu face decât să cânte în struna celor care au călcat şi continuă să calce cu bocancii pe chipul României, pe care strămoşii noştri (printre care, şi valorosul artist Horia Bernea) l-au păstrat demn şi au făcut din acest chip o icoană.

[1] Interviu cu Horia Bernea: „Arta icoanei este o culme a artei” http://www.crestinortodox.ro/interviuri/arta-icoanei-este-culme-artei-70549.html

[2] „Un muzeu neliniştitor, care pune probleme? Dar ce înseamnă a pune probleme? Înseamnă a atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii. Un muzeu care pune probleme îl obligă pe vizitator să se întrebe asupra unor lucruri care, în mod obişnuit, depăşesc condiţia lui” (Horia Bernea)

[3] „De unde psihanaliza ne învaţă că înapoia conştientului aparent clar, demn şi curat, clocoteşte inconştientul cel sumbru, mocirlos, complexat şi abject, iată că în privinţa sufletului românesc lucrurile stau anapoda.

… Straturile mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voineşti ne dezvăluie străfundurile unui lac de o mare limpezime, ca şi balada Mioriţei, unde palpită aceeaşi putere de transfigurare (în baladă, transfigurarea situaţiei tragice, în nuvelă transfigurarea prin simpatie şi prietenie a unor situaţii triviale) şi aceeaşi pace — principala moştenire lăsată oamenilor de Mântuitor.

Vezi, Anatolie, Călătorului îi şade bine este o bucată de mare însemnătate pentru tipologia românească şi nemuritoare în literatura noastră deoarece rămâne ca o fotografie, mai bine zis o radiografie a caracterului unui norod. O radiografie care vorbeşte desluşit şi se interpretează uşor: straturile adânci ale sufletului românesc sunt calme şi senine, în lacul mioritic — modest ca suprafaţă, aşezat la periferia marilor centre ale civilizaţiei, la «răscrucea marilor imperii» — se reflectă un cer cu totul curat” (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)

[4] „Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. … ei ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune.” Interviu cu Parintele Iustin Pârvu: „Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii

[5] „A lupta contra păcatului: acesta este miezul nonconformismului «definitiv» al creştinismului. De aceea el va surprinde întotdeauna fiinţa umană înclinată în orice moment, cu fiecare gest, să intre în conformismul păcatului!” (Horia Bernea, în Rosturi, iunie 1992)

[6] „Când afirmăm că muzeul este subversiv aveam în vedere o subversiune de felul celei creştine, una care te face să simţi şi să crezi că lumea e bună prin scop, frumoasă prin facere, complexă prin vieţuire şi spirituală prin materialitate.” (Horia Bernea)

[7] “Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne ‘napoiem şi-n disperări

Si-n răni ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori în mângâieri,

Tot noi vom curge zi de zi.

În tot ce mâine, ca şi ieri,

Va sângera sau va iubi…”

(Radu Gyr, Ne vom întoarce într-o zi…)

[8] Ilie Bădescu, „De-realizarea lumii prin false elite”

[9] http://www.observatorcultural.ro/Prohibirea-prozelitismului-homosexual-din-articolul-200…*articleID_4982-articles_details.html

Linkuri importante pe acest subiect:

Scrisoare deschisă către Muzeul Ţăranului Român

Este fidelitatea una dintre valorile Muzeului Ţăranului Român?

Muzeul Taranului Roman, partener in “Luna Homosexualilor, Lesbienelor, Transexualilor si Bisexualilor”. Prietenii Muzeul cer respectarea lui Horia Bernea si a credintei Taranului Roman

Vezi şi:

Horia Bernea: „Artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”

Horia Bernea: “Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare”

Horia Bernea. Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare

Irina Bazon

About Irina Bazon

Licenţiată în Litere, traducător, publicist. Autoare a cărții „Nichita Stănescu. Poezia ca aventura ontologică” (Ed. Lumen, Iaşi, 2009) și autoare și coordonatoare, împreună cu Andrei Dârlău, a volumului „Corectitudinea politică – „Religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale ( Ed. Rost, Bucureşti, 2015).

6 thoughts on “MŢR, între mărturisirea creştină şi propaganda homosexuală

  1. Scrisoare deschisă către domnul Virgil Niţulescu
    Director General, Muzeul Ţăranului Român

    Domnule Niţulescu

    Am citit răspunsul dumneavoastră la protestul Alianţei pentru Demnitate Naţională. Prezenta scrisoare e o reacţie la acest răspuns. Îngăduiţi-mi să vi-o adresez ca simplu cetăţean care consideră că reprezintă societatea civilă nu mai puţin decât oricine altcineva.
    Doresc să vă scriu în termeni politicoşi şi civilizaţi, cu atât mai mult cu cât am avut onoarea de a vă cunoaşte personal cu ani în urmă, când nu păreaţi de loc o persoană lipsită de scrupule, dimpotrivă, mi-aţi lasat o bună impresie. De aceea, vă rog, nu mi-o luaţi în nume de rău dacă încep prin a remarca ceea ce mi se pare o anumită carenţă logică, sau cel puţin o formulare întrucâtva confuză.
    Replica dumneavoastră începe prin a nega existenţa unui CONTRACT cu organizatorii lunii LGBT. Dar, pur şi simplu, nu acesta a fost obiectul protestului. Protestul a vizat COLABORAREA M.Ţ.R. cu aceşti organizatori, IMPLICAREA sub o formă sau alta a M.Ţ.R. în proiectul lunii LGBT, GĂZDUIREA unui eveniment al LGBT la M.Ţ.R.. Nu interesează actul juridic concret în baza căruia are loc această implicare. Căci evident trebuie să existe un act juridic, altfel M.Ţ.R., ca instituţie publică subordonată Ministerului Culturii, n-ar putea acţiona. Dar nu contează ce formă are acest act, iar inexistenţa unui CONTRACT nu exonerează câtuşi de puţin M.Ţ.R.-ul de pata morală pe care colaborarea, sub orice formă, o aruncă asupra Muzeului. Şi nu doar asupra Muzeului, nici asupra lui Horia Bernea, ci asupra întregii culturi tradiţionale rurale româneşti a cărui simbol sau emblemă este M.Ţ.R.. Aşadar, lipsa contractului nu reprezintă un răspuns, o putem deci tăia nefiind relevantă ca argument. Rămâne colaborarea, deci şi protestul rămâne întemeiat.
    Apoi, să luăm din răspunsul dv. o frază ca aceasta:
    „Singurele valori pe care muzeul nostru le promovează nu sunt cele ale uneia sau alteia dintre persoanele care lucrează în muzeu, ci acelea care sunt autentice, indiferent dacă ele aparţin uneia sau alteia dintre culturi.”
    Cum, domnule Niţulescu? Oare raţiunea de a exista a M.Ţ.R. nu e exact aceea de a promova Valorile Ţăranului Român? Ale culturii lui tradiţionale, româneşti? Ale satului românesc şi civilizaţiei lui strămoşeşti? Oare să-mi fi pierdut eu orice discernământ? Sau dumneavoastră? Oare M.Ţ.R. nu are un Statut? Acolo oare ce scrie? Nu are el o Viziune, o Misiune (că tot se poartă aceşti termeni „strategici”)? Cum sună ele? Nu sunt oare menţionate acolo aceste valori tradiţionale? Ce sens puteţi da în acest context cuvântului „AUTENTICE”, dacă nu cel de „autentic tradiţionale româneşti”? Mi se pare mie sau puneţi semnul egal, în sensul autenticităţii, între aceste valori tradiţionale şi nişte prezumate valori „autentic homosexuale” care ar aparţine unei culturi gay „autentice”? Nu-mi vine să cred că citesc o asemenea juxtapunere – şi unde? Nu într-o carte a lui Ihab Hassan sau Baudrillard, ci într-un text scris de directorul M.Ţ.R., stând pe scaunul lui Horia Bernea! Cum vine asta: „indiferent dacă ele aparţin uneia sau alteia dintre culturi”? Asta e chiar şocant! Cum adică indiferent cărei culturi aparţin? Despre care şi despre câte culturi vorbim în raport cu M.Ţ.R.? Oare nu despre una singură – cultura noastră tradiţională românească? Vorbim oare de cultura olandeză sau americană? Sau de subcultura gay din orice ţară, fie ea şi România? Ce treabă are M.Ţ.R. cu ea? Unde e confuzia, cine o face şi de ce? Mi se pare că, dacă ne asumăm o minimă onestitate intelectuală, poziţia dumneavoastră e absolut nesustenabilă din punct de vedere logic-raţional şi chiar instituţional, nemaivorbind moral.

    Mai spuneţi: „Muzeul nostru nu face nici un fel de propagandă, de nici un fel, nimănui”. Ba da. Iertaţi-mă că vă spun, oricine vă va confirma ca asta înseamnă şi ca aşa se interpretează: atunci când găzduiţi o manifestare LGBT, să ştiţi că faceţi propagandă. Explicită. Faptul că o negaţi nu înseamnă că n-o faceţi. Nu e de ajuns să spuneţi „NU FAC!” ca fiţi crezut. Semnificaţia unei asemenea acţiuni rezidă în ea însăşi, în consecinţele ei, şi în modul în care o percepe societatea, nu în aserţiunile, mai mult sau mai puţin apologetice, pe care le faceţi dumneavoastră despre ea. De altfel, dacă nu propaganda e scopul, de ce se doreşte ca ea să fie tocmai la M.Ţ.R. – dacă nu tocmai pentru efectul de imagine produs? Cu alte cuvinte – pentru impactul propagandistic?
    Şi apoi, eu credeam sincer că M.Ţ.R. tocmai pentru asta există – pentru a face propagandă (în sensul, hai să zicem, bun al cuvântului) „Ţăranului Român” şi culturii sale tradiţionale, pentru a le promova sau a propaga valorile ei. Da, repet mereu aceste cuvinte, care sunt nucleul conceptual al disputei şi pe care se pare că nu le-aţi înţeles, deşi ele ar trebui totuşi să vă ghideze principial activitatea.

    Mai ziceţi: „Muzeul nostru nu este o instituţie tradiţională, ci un muzeu care are un discurs cultural despre tradiţie”.
    Sigur, puteti avea orice tip de discurs cultural, chiar şi unul postmodern, ca în cazul de faţă. Dar în nume propriu, nu instituţional. M.Ţ.R. a fost gândit, mai ales de Horia Bernea, ca o pledoarie în favoarea culturii tradiţionale, nu ca o critică a ei de pe premise postmoderniste. Personal sunteţi liber, desigur, să aveţi orice opţiuni culturale, fie ele şi postmoderne. Dar ca director al M.Ţ.R. trebuie să lucraţi în sensul menirii fireşti, inclusiv instituţional statuate, a organizaţiei pe care o conduceţi, nu în sensul preferinţelor personale. E un lucru elementar. Desigur, asta dacă interpretăm cu bună credinţă prevederile documentelor de constituire şi nu arbitrar-corect politic.
    Fac o paranteză: nu pot să nu mă gândesc că un om cu talentul şi calibrul dv. intelectual, dacă tot aveaţi înclinaţii postmoderne, şi-ar fi putut alege un alt post decât cel de director al M.Ţ.R.
    Mai întâi, pentru că vă faceţi rău dumneavoastră înşivă, aflându-vă zilnic într-un loc care simbolizează cu totul alte valori, opuse celor în care se pare că credeţi. Un loc unde trebuie că suferiţi datorită acestui clivaj, pe care cred că-l constataţi zilnic, între opţiunile culturale proprii, aparţinând se pare paradigmei postmoderne, şi cele aparţinând, nu atât mai multor angajaţi (asta ar fi cum ar fi, aţi rezolva-o cumva, eventual dându-i afară), cât mai ales viziunii pe care M.Ţ.R. a fost creat s-o întruchipeze.
    Dar n-ar fi atât de grav dacă v-aţi face rău singur; în fond v-ar privi modul cum aţi gestiona conflictele interioare, în ipoteza că ele ar exista. Problema e că faceţi rău instituţiei, culturii pe care ea o emblematizează şi României autentice în ultimă instanţă. M.Ţ.R., cred că înţelegeţi, a fost creat tocmai ca o cazemată anti-postmodernă. Ca o redută care să stăvilească pe cât posibil avalanşa postmodernă care vine peste noi, inclusiv din ţări ca Olanda. Căreia să-i opună vechile noastre valori rurale, ale civilizaţiei tradiţionale (da, din nou aceste cuvinte de care v-aţi săturat. Dar cum să le spun altfel ca să nu vă rănesc auzul, gâdilat plăcut, se pare, doar de termeni corecţi politic?)
    Horia Bernea şi noi toţi care protestăm acum, inclusiv deranjanţii dv. angajaţi, asta încercăm: să ridicăm în faţa valului postmodern, dizolvant şi ineluctabil, al unei globalizări greşit înţelese – în sens omogenizant, desacralizant şi deznaţionalizant – valorile Ţăranului Român, ale tradiţiei lui multiseculare. Da, era o tradiţie creştină. Îmi pare rău că asta deranjează liber-cugetarea unora. Şi ei şi dumneavoastră sunteţi desigur liberi să cugetaţi oricât de ateu. Dar nu cred că aveţi dreptul să impuneţi aceste preferinţe personale atee instituţiei pe care vremelnic o conduceţi, şi care e construită pe cu totul alte premise spirituale, pe altă paideumă dacă vreţi – şi anume, cea tradiţională românească. M.Ţ.R. aparţine organic paradigmei tradiţionale româneşti. LGBT aparţine, tot organic, paradigmei postmoderne („organic” de astă dată şi în sens literal). Iar între cele două paradigme există o opoziţie ireductibilă. Ele sunt ireconciliabile.
    Domnule Niţulescu, nu se luptă aici indivizi, tabere sau grupuri de interese, ci două lumi. Nu e vorba de a „transfera opţiunile politice, religioase şi sexuale ale salariaţilor săi asupra proiectelor culturale ale instituţiei”. Nu opţiunile lor personale sunt în discuţie. Ar fi revoltător să încercaţi să vulgarizaţi, reducţionist, tema controversei. În joc sunt două civilizatii, două paradigme culturale, două weltanschaung-uri. Nu bieţii angajaţi sunt problema, nu ei stau în calea „progresului”, aşa cum caţavencian sugerează unii. E vorba de două sisteme axiologice, sau mai exact, de un sistem axiologic versus absenţa lui. Căci n-o să-mi spuneţi că libertinajul, pedofilia şi pornografia pot fi coloana vertebrală a unui sistem de valori. Şi cu atât mai puţin, a unuia tradiţional, ca cel al ţăranului român.
    Că despre aceste lucruri e vorba, şi nu de o „nevinovată ţinere de mână în public” cum spunea cineva, se vede cu ochiul liber. Într-un mesaj se informa (e uşor de verificat) că un activist de la Accept (olandez daca reţin bine, nu sunt sigur) a iniţiat o campanie pedofilă targetată copiilor între 12-16 ani, îndemnaţi agresiv să aibă relaţii sexuale inclusiv gay. Că ei nu luptă doar pentru dreptul de „a se ţine de mână în public”, ci pentru dreptul la libertinaj şi pornografie liberă, se vede şi din Parada Gay, din an în an mai obscenă (ca să nu mai zic de paradele din alte ţări unde-şi dau frâu liber înclinaţiilor celor mai şocante şi voyeuriste).
    Revenind la cele două viziuni asupra lumii, faptul că lumea satului românesc, în forma pe care M.Ţ.R. a încercat s-o ilustreze, e pe cale să dispară – este din păcate o realitate. Dar tocmai despre asta e vorba. Rolul M.Ţ.R. e tocmai să încerce să păstreze cât se poate din această paradigmă, acest stil de viaţă, ameninţat să moară definitiv. De asta se numeşte „muzeu”. Iar dumneavoastră nu aveţi dreptul moral să acceleraţi acest proces, să contribuiţi – tocmai din postul de director al instituţiei ce are rolul de a o păstra – la dispariţia ei mai rapidă. Sunteţi ca un medic, chemat să salveze un pacient, care îl eutanasiază. Cum de nu percepeţi acest tragic conflict de constiinţă, care ar trebui să nu vă lase să dormiţi noaptea? De ce nu vă alegeţi un alt post, unde să nu faceţi atâta rău?
    Am invocat ipoteza că aţi avea conflicte de conştiinţă. Vă fac complimentul de a crede că aveţi totuşi nişte convingeri, că nutriţi nişte credinţe sincere, că aderaţi la nişte valori, fie ele şi ceea ce numim noi „pseudovalorile postmodernităţii”, care includ libertinajul şi dreptul la pornografie şi pedofilie. Îmi place să cred că aveţi totuşi o opţiune axiologică, fie ea şi – după noi – eronată, şi că nu e doar un cras oportunism. Vă acord premisa de nevinovăţie şi nu plec de la părerea că doar executaţi un ordin primit de sus, de dragul carierei politice sau ca să vă păstraţi scaunul.
    Ar fi prea de tot trist.

    În concluzie, domnule Niţulescu, nu e nici pe departe vorba de o luptă între angajaţi şi lege, între nişte ciudaţi retardaţi care-şi zic „tradiţionalişti” şi refuză modernitatea şi „progresul”, şi dv, vizionarii care vreţi să sincronizaţi România cu civilizaţia seculară occidentală modernă, să o scoateţi dintr-un „ev mediu” al întârzierii şi barbariei. Nu. E vorba de o ţară mică, cu nişte valori spirituale tradiţionale, care dispar invadate de nişte pseudo-valori. Că sunteţi sau nu de acord cu aceste valori tradiţionale, nu e relevant. Relevant e că, vreţi-nu-vreţi, ele sunt valorile M.Ţ.R., pe care-l conduceţi. Că ele au definit timp de secole şi continuă să definească identitatea unui popor, iar dumneavoastră le-aţi condamnat (fără să vă dea nimeni acest mandat) şi le grăbiţi anihilarea dintr-o postură unde din păcate aveţi puterea de a contribui la acest proces.
    Veţi întreba: dar mie, care scriu, şi semnatarilor protestului, cine ne-a dat mandatul de a face o asemenea pledoarie? Vă răspund: Tradiţia în numele căreia vorbim, pe care am studiat-o şi din care v-am putea cita nenumarate pagini şi autori, mii de instanţe pe care le reprezintă poziţia de pe care vorbim. Nu noi spunem ceea ce spunem, ci secolele din spatele nostru, care confirmă că aceasta a fost viziunea tradiţională românească. Nu trebuie să fiţi de acord cu ea, să vi-o însuşiţi ca viziune de viaţă proprie, ca noi. Trebuie doar să respectaţi trecutul acestei ţări şi să nu angrenaţi Muzeul Ţăranului Român într-o acţiune împotriva acestui trecut pe care e chemat să-l apere, nu să-l oblitereze. Abolirea memoriei colective a unui popor este o crimă. Acţiunea pe care vreţi s-o comiteţi echivalează cu o lovitură de topor în cap administrată unui ţăran bătrân.
    Un ţăran care ar putea fi bunicul meu sau al dumneavoastră.

    Cu tot respectul pe care vi-l voi purta şi vi-l va purta o ţară întreagă dacă veţi face gestul de onoare al demisiei, arătând public că sunteţi un om de caracter,

    Andrei Dîrlău

  2. Am cumpărat şi-am citit şi eu cartea, de fotrae cure2nd. Personal, am fost cam dezamăgit…E o lucrare pentru liceeni, scrisă parcă tot de-un liceean. Cred că Bernea era fotrae te2năr ce2nd a comis-o; een carte nu se spune absolut nimic despre perioada een care va fi fost scrisă.E een spiritul şi litera vremurilor respective, ce2nd tradiţionalismul şi antimodernismul erau fotrae la modă. Pe ce2t sunt astăzi la modă orientările inverse, de ste2nga – de aceea, eentr-adevăr, nici o şansă să auzi la şcoală că a existat ceva bun een Evul Mediu.De aceea, cărticica e o bună introducere eentr-o viziune alternativă asupra istoriei pentru cineva care n-a mai auzit niciodată de aşa ceva. Dar acest cineva trebuie ca pe2nă la urmă să se maturizeze şi să depăşească şi viziunea lui Bernea.Problemele prezentului nu se rezolvă nici eenjure2nd trecutul, cum fac ste2ngiştii, dar nici idealize2ndu-l, cum fac „dreptacii”.

Spune-ți părerea