CONCURS. Miturile toxice ale dreptei româneşti

Constantinopol, marţi, 29 mai 1453. Giustiniani, comandantul genovezilor, omul în care romeii îşi puseseră toate speranţele, este rănit grav şi părăseşte câmpul de luptă. Turcii reuşesc să pătrundă printr-o breşă din ziduri şi năvălesc în oraş. Dar, în mod ciudat, apărătorii nu încearcă să îi respingă, ci fug disperaţi către centrul urbei, lăsând cale liberă otomanilor. De ce au avut astfel de comportament sinucigaş? Pentru că o veche profeţie, nu se ştie a cui, spunea că atunci când duşmanii vor pătrunde în Oraş, nu vor putea trece dincolo de Coloana lui Constantin cel Mare, în care se afla pironul sfânt cu care a fost ţintuit Mântuitorul pe cruce. Legenda  spunea că atunci o să apară un viteaz de o statură impresionantă, cu o sabie imensă, care îi va pune pe duşmani pe fugă. Şi toţi constantinopolitanii s-au bulucit în jurul coloanei, aşteptând viteazul care nu a mai apărut. Era, din păcate, doar un mit. Un mit toxic.

Au şi miturile folosul lor. Motivează, însufleţesc, dar mai ales retează scurt orice discuţie. Magister dixit şi cu asta basta. Părinţii fondatori ai Americii au statut de semizei, cel puţin, şi oricine încearcă blasfemia de a reforma ceva e lovit scurt peste gură – părinţii fondatori nu au intenţionat niciodată asta. Cum să interzici omului să îşi cumpere lunar câte un Kalaşnikov dacă părinţii fondatori au vrut astfel? Dar măcar aceste mituri reuşesc să impună axiomele unui sistem de valori. Şi, cum ziceam, motivează. Miturile dreptei româneşti au, din păcate, efect contrar, paralizant şi somnifer. 

Mitul 1 – DREAPTA ROMÂNEASCĂ NU EXISTĂ

O, ba există! Există şi a existat întotdeauna. Doar că nu este pe gustul alegătorului. Oferta politică este vastă şi variată, de la dreapta stângace până la extrema dreaptă, iar aceste partide beneficiază de notorietate, infrastructură, experienţă şi programe politice. Ca să nu mai spun ce oameni incredibili fac parte din aceste partide, eroi coborâţi din cărţile de istorie. Cei ce doresc să pună umărul la reformarea dreptei ar putea să se înregimenteze în aceste partide, dacă ar fi să enumăr doar PNŢCD şi Totul pentru Ţară.

Ce repede ar putea să avanseze în structurile de partid un tânăr dinamic şi entuziast, mai ales că rotaţia cadrelor se realizează de acum în mod natural şi accelerat. Ce să-i faci, vârsta. De ce nu se  înghesuie tinerii în aceste partide? Pentru că tinerii sunt pragmatici şi nu vor să se asocieze cu branduri perimate sau chiar negative. Cum de au ajuns aceste branduri să fie considerate astfel nici nu mai contează. Ocupantul sovietic, presa ostilă, Sergiu Nicolaescu, masoneria, Europa – lista e lungă şi irelevantă pentru alegători. Nu e vina celor din aceste partide (nu 100%) că lucrurile stau cum stau, dar viaţa e nedreaptă şi politica e cam curvă.

Mitul 2 – OMUL PROVIDENŢIAL

Chiar nu ştiu de unde apare acest mit, cert este că îl tot aud de o vreme încoace. Domnul va ridica pentru acest neam un conducător drept şi bun şi el va veni din Bucovina. Pe ce se bazează acestă profeţie nu am habar. Cine l-a promis pe acest salvator mesianic pe care îl aşteptăm cu toţii? Cert este că, din vreme în vreme, bunul  Dumnezeu se milostivea şi trimitea în ţară un Conducător – Horea, Vladimirescu, Iancu, Căpitanul –  care reuşea cumva să ridice norodul.

Dar conducătorii au un mare dezavantaj: sunt şi ei oameni şi sunt şi ei muritori. Totul se termină scurt, cu o trădare în dulcele stil românesc şi o trimitere în lumea drepţilor a celui ce cutezase să viseze pentru o clipă la curajul unui popor. Care popor se liniştea subit şi comenta doct în berărie – l-au omorât pe Căpitan? Nasol! Asta e frate, morţii cu morţii, viii cu viii, noi să fim sănătoşi şi când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum. Hai noroc şi să ne dea Domnul un Conducător să ne călăuzească.

Mitul3 – CINE NU E CU NOI E ÎMPOTIVA NOASTRĂ

Boală veche pe meleagurile astea. Cuziştii îi aşteptau cu măciucile pe legionari, care nu îi puteau suporta pe criminalii de ţărănişti, care la rândul lor nici nu stăteau de vorbă cu ciocoii de liberali. Abia a încercat bietul Puric să vină cu o idee proprie despre construcţia unei biserici că l-au şi lapidat scurt, în piaţă publică, pe motiv de şorţuleţ. Doamne fereşte să sugereze cineva ceva despre învăţarea din greşelile trecutului. Care greşeli, alo, noi suntem infailibili, pentru că e sfântă cauza noastră. Cum să ne aliem noi cu ĂIA? Ne dezbinăm înainte măcar de a ne aşeza la masă.

Mitul 4 – NU TREBUIE SĂ LUPTĂM CU ARMELE ADVERSARULUI

Armele sunt folosite cu un scop. Sunt eficiente. Îţi atingi ţelul mult mai repede, cu pierderi mai mici şi resurse mai puţine. Încercaţi să convingeţi un reprezenatnt al dreptei de necesitatea marketingului politic, al folosirii mass media sau de utilitatea unui spin doctor. Te va privi cu uimire şi ură, de parcă ai fi fluierat în biserică la sfinţirea darurilor. Noi nu facem de-astea, lupta noastră este sfântă şi soldatul român cu pieptul de aramă şi-a apărat ţara la Mărăşeşti. Câteodată chiar stau şi mă gândesc dacă dreapta vrea cu adevărat să ajungă în Parlament, să schimbe ceva, sau vrea doar să îşi liniştească o conştiinţă ruşinată.

Mitul 5 – ROMÂNUL SUFERĂ PE NEDREPT 

Şi abia aşteaptă ca să ridice cineva steagul că toată suflarea se va ridica într-o clipă. Românul nu suferă. Îi e bine aşa cum e, mai munceşte în Europa, se mai distrează cu un mic şi o manea, mai fură un cablu de la CFR. Ce îl tot bateţi la cap cu demnitatea naţională şi cu pierderea suveranităţii, pe el îl deranjează că nu are voie să intre pe stadion cu fumigene, să le dea la cap ticăloşilor de jandarmi. Într-o ţară de asistaţi social vreţi să vorbiţi de iniţiativă privată?

Suferă pe nedrept? Când un milion de suflete nevinovate au fost sfârtecate în pântecele mamei? Citiţi anuarul statistic şi va veţi îngrozi. Românii nu ştiu  altă metodă de contraceptie decât crima. Ştiţi unde e conducătorul profetic care să ne scoată la liman? Zace sfârtecat prin latrina din fundul curţii, ucis de cea care ar fi trebuit să îl apere cu preţul vieţii. Sufletele lor strigă către Domnul. Cum să avem altfel de conducători decât cei pe care îi merităm?

Ce e de făcut

De dat cu piatra şi de criticat e tare uşor, e sportul nostru naţional. Haideţi să vedem ce putem să construim!

Până nu vom înţelege că starea noastră naţională e oglinda fidelă a sufletului fiecăruia dintre noi, nu vom schimba nimic. Trebuie întâi sa ne plângem fărădelegile şi să facem pace cu Domnul. Până când ne limităm doar la o o soluţie politică, nu vom fi diferiţi de constantinopolitanii care şi-au pus încrederea în ajutorul papsitaş şi nu în ajutorul de la Dumnezeu. Glasul muezinului răsună acum peste bisericile lor.

Cum să avem pretenţia ca să ne urmeze tineretul când nu-i oferim nimic, ci îi cerem iar şi iar câte ceva: votul, munca, sacrificiul? Pe cine să urmeze când nu le oferim modele? Şi cum ajungem la sufletul lor când pe toate canalele de comunicare li se toarnă în inimi desfrâu şi crimă, mândrie şi şmecherie?

E vremea să aruncăm peste bord toate miturile şi să începem să ne privim critic în oglindă. Şi apoi să privim în jur. Nu e nevoie să inventăm roata, soluţiile există deja pe la vecini. Trebuie să înfiinţăm o mişcare de renaştere naţională după mecanismul (nu şi ideologia) gărzilor maghiare sau Chryssi Avghi. Or, dacă vă strâng în spate aceste exemple, după modelul cercetaşilor, al străjerilor, al gărzilor patriotice, sau guardiei civile. Avem nevoie de un cadru care să ofere românului senzaţia de apartenenţă şi camaraderie, al unui scop comun şi a încrederii pe care ţi-o dă prezenţa unui salvamar care te poate scoate din belea. O organizaţie pentru tineri, care să îi înveţe bazele autoapărării, ale deprinderii unor tehnici vitale pentru supravieţuire, ale unor meşteşuguri care le vor fi utile în viaţa de zi de zi.

Ce ne opreşte să începem cu lucruri mai uşoare, precum tabere pentru copiii de la sate, care nu au văzut vreodată marea, case de ajutor reciproc pentru membrii şi simpatizanţii aflaţi la ananghie, reţele de întrajutorare pentru cei ce au nevoie de medicamete vitale, grupuri de suport pentru mamele singure, meditaţii gratuite pentru copiii cu probleme la şcoală sau măcar o după-amiază petrecută alinând singurătatea unui bătrân uitat la azil.

De ce nu putem să construim un grup de jurişti şi avocaţi care să îi repezinte pro-bono pe cei umiliţi, care să ne apere onoarea de români şi de creştini în faţă blasfemiilor din mass media? Un grup inspirat de Liga Anti Defăimare.

Ce ne opreşte să facem patrule de voluntari care să asigure siguranţa oamenilor din mijloacele de transport şi din cartierele periculoase?

Cheia este munca benevolă şi implicarea reală. Un like pe facebook nu ţine de foame unui copil sărman. Fiecare trebuie să îşi aducă talantul, să ajute măcar cu ore de muncă, măcar cu o idee, măcar cu o rugăciune fierbinte.

Trebuie să îi ajutăm pe cei bătrâni şi cei suferinzi, pe cei sărmani şi pe cei umiliţi, trebuie să le fim speranţă şi ocrotire. Să dăm fără să ni se ceară, să ajutăm fără să aşteptăm măcar mulţumire. Să arătăm prin dragostea noastră că suntem ucenici ai Mântuitorului. Şi abia atunci vom avea obrazul să le cerem votul.

Hristos a înviat!

Paul Florea

About Paul Florea

43 de ani. Fost art director la publicaţiile ieşene „Monitorul” şi „Obiectiv (1991-2003) şi la cotidianul central „Curentul” (2003-2005). Din 2005, este art director la mai multe agenţii de publicitate din Bucureşti.

Spune-ți părerea