Povestea profanatoarei de morminte

Anul trecut, pe 27 decembrie, m-am trezit la usa cu doua persoane necunoscute: o femeie de vreo 35 ani, masiva, corpolenta, cu o structura a fetei barbatoasa, dar luxos imbracata, cu o haina de blana scumpa si cu multe bijuterii pe ea – si o fata de aproximativ 20 ani, imbracata de-asemeni bine, pe masura varstei ei. Le-am privit nedumerit, caci nu le cunosteam.

Domnul Bruno Stefan? – m-a intrebat doamna corpolenta.

Da, eu sunt – am raspuns curios, asteptand sa vad cu cine stau de vorba.

Sunt Nina – mi-a spus ea.

Am ramas in continuare nedumerit. La auzul numelui ei mi-a venit in minte doar Nina Iliescu, nevasta fostului sef de stat, dar categoric nu era ea. Ma gandeam ca e o fosta studenta de-a mea – am in fiecare an sute de studente la cursuri, dar si aceasta ipoteza am inlaturat-o rapid din minte – nu se incadra deloc in tiparul studentelor mele; parea o persoana fara studii superioare.

Care Nina? – am intrebat in continuare mirat.

Nu-ti mai aduci aminte? M-ai intalnit in 1991 in Scoala Speciala de Munca si Reeducare de la Gaiesti si am stat atunci mai mult de vorba. Eu profanasem un mormant al unei fete care nu murise si am redat-o vie parintilor ei.

M-au napadit dintr-o data amintirile legate de cazul ei – un caz neobisnuit, in care m-am implicat mult si despre care am scris numeroase articole si multe memorii pe care le-am inaintat tribunalelor care au judecat-o. Pe cand avea 17 ani, impreuna cu iubitul ei a vazut pe strazi o inmormantare a unei fete foarte bogata. Noaptea au intrat in cimitir, au deschis mormantul, iar decedata s-a trezit din moartea clinica in care intrase. Decizia tribunalului de a o condamna la 4 ani inchisoare pentru ca a salvat o viata m-a nemultumit, iar despre cazul ei am facut multa valva in presa vremii si am ajutat-o sa faca recurs la Curtea Suprema si apoi la Haga. Dar dupa ce hotararea tribunalului international a fost inatacabila si ea a ramas sa-si ispaseasca cei 4 ani de inchisoare, m-am retras din acest caz si nu am mai tinut legatura cu ea. Cu ocazia altor cercetari prin puscarii am incercat sa mai dau de ea, dar nu am reusit, iar ea disparuse fara urma. Multi ani mai tarziu, la inceputul anului 2000, dupa inca o incercare esuata de a da de urma ei, am scris o poveste pornind de la cazul ei. Povestea cu titlul „Dictionarul nenascutilor” a fost tradusa in limba rusa de un prieten si a fost publicata in revista „Literaturnaia Gazeta” de la Moscova. In vara aceluiasi an am fost contactat de cineva de la Ambasada Rusiei, care mi-a spus ca am primit premiul revistei amintite pentru cea mai buna poveste a anului si mi-a cerut sa ma duc la Moscova pentru a primi premiul. Pentru ca eram in plina campanie electorala (tocmai facusem cateva sondaje despre implicarea lui Iliescu in scandalul „firul rosu” si intrasem in conflict cu liderii PDSR), dar mai ales pentru ca priveam cu suspiciune orice contact cu Rusia (pentru a nu fi suspectat de legaturi cu comunistii), am refuzat invitatia si nici nu m-am dus ulterior la ambasada sa-mi ridic premiul. Odata scrisa aceasta poveste, cazul Ninei s-a inchis definitiv in mintea mea si nu m-am mai gandit deloc la ea. De aceea era o mare surpriza sa o vad la usa casei mele dupa 18 ani. In tot acest timp chipul ei mi s-a sters din minte si am devenit curios peste masura sa aflu ce a facut de-atunci si pana acum.

Nu am evadat, asa cum ai scris tu in poveste, ci am fost transferata la Penitenciarul Jilava. Transferul l-a facut tatal fetei pe care am scos-o din mormant, caci, precum stii, fata aceea s-a legat mult de mine si nu trecea nici o sambata macar fara sa o vad la vorbitor. Venea la mine si nu vorbea prea multe – statea si ma privea si voia sa-i vorbesc eu continuu. Desi ma agasa cu prezenta ei permanenta, pachetele pe care le aducea de fiecare data ma indatorau, asa ca am inceput sa-i spun vrute si nevrute din viata mea. Despre parinti, despre sora mea, despre iubitul meu, despre copilul pe care-l lasasem in grija sora-mii, despre traiul meu prin cimitire, despre orice. La un moment dat nici nu stiam ce sa-i mai povestesc si intre noi se asternuse o tacere stanjenitoare. Atunci a inceput ea sa vorbeasca. Mi-a spus ca in timpul mineriadei din 14 iunie 1990 a iesit pe strazi, impreuna cu colegii si cu prietenul ei, pentru a manifesta impotriva loviturii de stat date de Ion Iliescu. In fata Facultatii de Arhitectura a avut loc altercatia studentilor cu minerii. Cei mai multi studenti s-au baricadat in interiorul facultatii. Atunci patru vlajgani au luat-o si au facut-o berbece, incercand sa sparga geamul usii cu capul ei. Dupa primele lovituri a simtit cum se ridica deasupra multimii si si-a vazut trupul in bratele acelor vlajgani. Era mirata cum de reusise sa se dedubleze si sa-si vada trupul mort cum reuseste sa sparga geamul incasabil al usii, sa se vada apoi azvarlita in holul de la intrare. Se plimba deasupra masei de mineri si a vazut cum cativa oameni imbracati in mineri conduceau multimile infuriate spre toate salile facultatii. Au reusit sa intre in biblioteca in care stateau ascunsi cativa manifestanti si ea a privit de sus macelul care a urmat: cum au fost loviti studentii cu topoarele in moalele capului, cum fetele au fost violate si apoi strangulate, cum unii au fost impuscati drept in frunte de cativa securisti travestiti in mineri. Striga de sus sa-i atentioneze pe studenti, dar nimeni nu o auzea. Privea ingrozita si neputincioasa acel carnagiu. Vedea sufletele celor morti cum se ridicau alaturi de ea, tulburate si ele de cruzimile securistilor. Intr-un colt al bibliotecii au vazut o studenta care incerca disperata sa se ascunda si toti cei de sus i-au strigat sa intre in raftul de jos si sa se acopere cu carti. Ca si cum i-ar fi auzit si ar fi inteles mesajul lor, fata s-a strecurat acolo si a stat tacuta ore in sir, pana cand minerii au parasit cladirea si nu a iesit din facultate nici a doua zi, privind de la geam cum trupele de asalt ale lui Iliescu puneau flori in fata Teatrului National pentru a acoperi urmele crimelor facute acolo. Sufletul fetei a mai ratacit o vreme prin alte sali ale facultatii, vazand alte crime, alte batai si violuri, alte brutalitati ale minerilor. Impreuna cu sufletele altor decedati se uitau cu atentie la chipurile agresorilor, pentru a le identifica la Judecata de Apoi. Nu dupa multa vreme a simtit cum se ridica rapid, ca si cum ar fi fost aspirata printr-un tunel luminos. In acest urcus l-a vazut pe bunicul ei intr-o multime ce parea a fi a unor hoti – toti cu mainile taiate. A vazut-o apoi pe sora ei mai mica, decedata la 7 ani intr-o gradina cu flori in care erau multi alti copii de aceiasi varsta. Si amandoi o chemau sa vina la ei dupa Judecata. S-a oprit din urcus intr-o sala mare, foarte luminata si a auzit o voce puternica ce a intrebat-o de ce nu a stat acasa, asa cum i-a spus aseara. Mult timp fata a stat de vorba cu acea voce, explicandu-i toate faptele ei si raspunzand la toate intrebarile puse. Intr-un tarziu vocea i-a spus: „Du-te inapoi si prinde-i pe ticalosi” si imediat a vazut ca este lasata in jos prin acelasi tunel luminos. De-abia a apucat sa-i salute pe sora si bunicul ei, dar a auzit cum acesta din urma i-a spus sa sape in coltul din stanga al beciului casei unde a ascuns cateva lucruri de pret. Si s-a trezit apoi in mormant, tocmai cand eu deschideam capacul sicriului ei. De aceea n-a avut nici o indoiala cand eu i-am spus ca Dumnezeu m-a trimis sa o salvez.

Dupa ce am ascultat povestea ei, fata mi-a spus ca trebuie sa ma scoata din inchisoare ca sa implineasca vointa Domnului. Desi invatasem sa fiu o persoana dura, caci altfel nu puteam trai prin cimitire, povestea ei m-a infiorat si am inteles ca toate nefericirile vietii mele nu au fost intamplatoare si ele au reprezentat etape din drumul care trebuia sa ma aduca in fata ei. Atunci am simtit prima oara ca Dumnezeu are un plan cu mine si m-am simtit mandra ca m-a ales sa-i realizez eu acel plan. In scurt timp tatal fetei a reusit sa ma scoata din inchisoare, lucru pe care tu nu ai putut sa-l realizezi oricat te-ai chinuit.

Dupa ce am iesit din puscarie, am plecat cu ea la casa parintilor ei. Am inceput impreuna sa sapam in coltul din stanga al beciului si am dat curand peste o lada mare, asa cum erau pe vremuri lazile de zestre. Inauntrul ei am gasit o sumedenie de cocosei de aur, multe bijuterii, o multime de carnete CEC la purtator, bani de pe vremea lui Ceausescu, tacamuri de aur si argint – o avere cum numai in basme se intampla sa gasesti. „N-o sa-ti mai pui niciodata grija zilei de maine” – mi-a spus fata, hotarata sa imparta cu mine toate acele bogatii.

Am plecat apoi la sora mea, mi-am luat fata inapoi si ne-am mutat toate in casa inviatei. Curand mi-a cerut sa mergem in Hunedoara sa-i gasim pe criminali. Am colindat toate zonele miniere de acolo, dar mie nici un chip nu-mi spunea nimic si vedeam ca nici fetei nu-i spuneau ceva acele chipuri. Zi de zi ne uitam cu atentie la figurile lor, atat la intrarea cat si la iesirea din subteran. Am colindat luni intregi toate zonele miniere ale tarii stand de vorba cu numerosi ortaci. Dandu-ne drept ziariste care faceau un reportaj despre mineriade, i-am provocat pe multi sa ne faca destainuiri, dar nici o poveste a lor nu se potrivea cu povestea prietenei mele. Atunci ne-am hotarat sa ne intoarcem in Bucuresti. Pe cand rataceam prin magazinul Unirea, fata s-a oprit brusc in fata unui om ce parea a fi patronul standului. „El e unul din criminalii mei” – mi-a soptit. Omul s-a uitat si el la noi, mirat ca-l privim cu atata insistenta, dar nu a recunoscut-o pe fata. Ne-am retras si am facut un plan prin care sa-l urmarim continuu pe acel om. Tulburata de reintalnirea cu el, fata ar fi fost in stare sa-l ucida pe ticalos, dar stia ca nu are voie sa ia viata nici unui om, ci doar sa faca dreptate. L-am fotografiat in toate ipostazele timp de 2 zile si, cu ajutorul tatalui ei (un cunoscut politician de dreapta), am reusit sa-i citim dosarul de la fosta Securitate si sa primim informatii despre evolutia lui dupa 1990. Fost ofiter la Directia a 3-a a Departamentului Securitatii Statului pana in 1989, a fost implicat activ la evenimentele de pe Aeroportul Otopeni in zilele revolutiei. Pentru a nu fi deconspirat si judecat pentru ca a ordonat deschiderea focului impotriva soldatilor, el a fost folosit si la Targu Mures in martie 1990 si la mineriadele din Bucuresti, fiind pus sa faca multe lucruri murdare. Dupa schimbarea guvernului Roman, a fost trecut in rezerva si a fost trimis cu misiuni economice, devenind un prosper om de afaceri. In scurt timp am inceput o campanie impotriva lui: am trimis presei copii dupa dosarul lui, poze cu el, marturia prietenei mele, declaratia lui despre evenimentele de la Otopeni, etc. Dupa o campanie asidua, in care toate ziarele de dreapta din tara ne-au sustinut, tipul a fost arestat, judecat si condamnat la 15 ani de inchisoare pentru faptele de la revolutie.

In timpul asta fata a intalnit alt criminal care ajunsese director la Inspectoratul General al Politiei Capitalei. Cu el a fost mai greu, caci a trecut la amenintari si intimidari, dar nu ne-am lasat. Atunci cand parea ca ne scapa din mana, fata care s-a ascuns pe raftul de jos al bibliotecii Facultatii de Arhitectura a venit si a depus marturie impotriva lui si astfel Politia a fost nevoita sa-l predea justitiei si, dupa 3 ani de judecata, a fost condamnat si el la 10 ani pentru implicarea in mineriade.

Treptat-treptat, prietena mea a identificat inca 15 agresori, ajunsi mai toti patroni, inalti functionari guvernamentali, ambasadori, unul chiar deputat. Impotriva tuturor a dus campanii uriase pentru deconspirarea actiunilor lor din vremea mineriadei. Doi au fugit din tara si le-am pierdut urma, unul s-a sinucis, 10 au fost condamnati, iar 2 sunt inca in anchete. In ultimii 16 ani ne-am transformat in vanatoare de fosti securisti.

Nina s-a oprit putin din povestit. Desi tulburat de povestirea ei, simteam ca inca mai are multe de spus si ca trebuie sa ajunga si la scopul vizitei ei, de aceea nu am intrerupt-o cu nici o intrebare. Si intr-adevar, asa s-a intamplat si ea a continuat sa vorbeasca.

– Stiu ca astazi este ziua onomasticii tale si mi-ar fi facut placere sa te deranjez doar pentru a-ti ura „La multi ani!” Dar trebuie sa-ti spun ca am venit sa discutam ceva foarte serios. Prietena mea a descoperit recent ca statisticianul tau este unul din agresorii de la Facultatea de Arhitectura. Si nu am vrut sa incepem munca la cazul lui pana nu discutam cu tine, caci demascarea lui te-ar afecta destul de urat si nu e drept sa suferi, dupa ce tu m-ai ajutat acum 18 ani. Mai ales ca si tu ai fost atunci la demonstratii impotriva lui Iliescu, de partea studentilor. Asa ca am rugat-o pe prietena mea sa ma lase mai intai sa discut cu tine. Da-l afara din servici pe ticalos, ca scandalul sa nu se intinda si asupra ta. Ti-am adus-o in locul ei pe fata mea, studenta la sociologie, care stie destul de bine sa faca esantioane si prelucrari statistice.

Atunci am privit-o cu atentie pe fata care o insotea si am lasat-o cateva minute sa-mi vorbeasca de experienta ei in domeniul statisticii.

Inca uimit de neobisnuitul povestii ei, imi venea greu sa cred prea mult din cele spuse mai inainte. Ca sa-mi inlature indoielile a scos un dosar pe care era scris numele statisticianului meu, iar ceea ce am citit m-a cutremurat. Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca am putut sa las toate sondajele din ultimii 2 ani pe mana unei asemenea brute. L-am angajat in urma recomandarii unui profesor de la facultatea de sociologie si mi s-a parut un om destul de bine pregatit. Era adesea tacut, dar am apreciat tocmai acest lucru, caci fostii mei statisticieni mai mult vorbeau decat lucrau. L-am implicat in peste 130 de sondaje in acesti 2 ani cat am lucrat cu el si nu s-a intamplat sa am rezultate proaste decat in doua cazuri, in care insa nu a fost vina lui, ci a mea (din cauza timpului nefavorabil, a ninsorii si a ploii, operatorii de interviu s-au adapostit in scarile de bloc si au falsificat multe chestionare, iar eu nu am avut ragazul sa verific minutios munca lor pe teren si sa refac interviurile incorecte).

Citind dosarul inmanat de Nina, nu am avut indoiala ca statisticianul meu era fost ofiter de Securitate. Ca sa ma convinga si mai mult, ea a continuat:

– El este un caz special, caci violenta lui fizica a fost dublata de o violenta sexuala. In timp ce o tinea de picioare pe prietena mea ca pe un berbece cu care urmau sa sparga usa facultatii, el o tot pipaia prin locurile intime si ii vorbea porcos. Dupa ce au aruncat-o moarta in holul de la arhitectura, el s-a intors si a vrut s-o siluiasca, dar l-au oprit colegii lui. Un fost student de la Filologie care s-a ascuns si el in Facultatea de Arhitectura l-a recunoscut recent si a fost uimit sa-l vada alaturi de tine – despre care stia ca te-ai tinut departe de comunisti si securisti in toti cei 20 de ani. Cazul lui e un exemplu tipic despre modul in care fostii securisti s-au infiltrat in toate institutiile, chiar si in cele mai anticomuniste. Trebuie sa il lasi pe mana noastra si iti promit ca nu va ramane nepedepsit. Si drept multumire pentru ajutorul tau, tatal prietenei mele vrea sa te implice intr-un proiect important.

Am facut asa cum mi-a spus Nina. La scurt timp statisticianul meu a fost arestat, iar locul lui a fost luat in firma mea de fata Ninei. Dupa cateva zile m-am intalnit cu tatal inviatei – un lider politic ce apare des la televiziuni, care mi-a propus sa ma implic in campania electorala din India. Contractul propus era fabulos pentru mine: 3 serii a cate 50 de sondaje in diverse colegii din India, fiecare serie urmand a fi finalizata in maximum 10 zile. Nu as fi crezut ca pot realiza atatea sondaje intr-un interval asa de scurt dar, gratie fetei Ninei, campania din India a fost terminata cu succes. Din toate sondajele de pana atunci nu am castigat asa de multi bani, cat am reusit sa castig in 2 luni in India. M-am mutat cu domiciliul in centrul Capitalei, pentru a fi mai aproape de noul sediu al firmei mele si am continuat sa lucrez in acest an in special pentru clienti straini. Relatiile prietenei Ninei mi-au deschis usi pe care n-as fi visat vreodata ca le pot deschide. Iar astazi, la un an de la acea vizita, continui inca sa ma minunez de schimbarile produse in viata mea de o fosta profanatoare de morminte si de fata pe care ea a inviat-o din morti.

27 decembrie 2009

Bruno Ștefan

About Bruno Ștefan

Sociolog şi scriitor. Prof. univ. dr la Universitatea ”Politehnica” București, Departamentul pentru Formarea Cadrelor Didactice și Științe Socio-Umane şi fondator al Biroului de Cercetări Sociale (BCS), este membru al Asociației Sociologilor din România și al Behavioural Dynamics Institute din Londra.A publicat 12 cărți de sociologie (dintre care trei în SUA), cele mai reprezentative fiind ”Mediul penitenciar românesc” (Ed. Institutul European, 2006), ”Teoreticieni ai organizațiilor și managementului. Dicționar și crestomație” (Ed. Politehnica Press, 2011), ”Dimensiunile urii interetnice în Secuime” (Ed. BCS, 2001).De asemenea, a publicat două volume de povestiri: ”Coincidențe bizare” (Ed. BCS, 2000) și ”Cocalarul și vinul sfințit” (Ed. Agaton, 2014).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost