Dreptate pentru Vlad Țăranu, elevul pedepsit pentru patriotism. Sancțiunea a fost ANULATĂ

Sancțiunea primită de elevul Vlad Țăranu pentru că a adus la școală stikere cu „Basarabia e România” a fost anulată.

Informația a fost confirmată, pentru ActiveNews, de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Remintim că, luna trecută, Vlad Țăranu, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „George Barițiu”, a fost sancționat cu scăderea notei la purtare, după ce a adus la școală stikere cu „Basarabia e România”, după cum a relatat RostOnline, într-un articol cu peste 7000 de distribuiri.

Elevul a fost acuzat că a încălcat un articol din Regulamentul intern care arată că elevilor le este interzis: „să aducă și să difuzeze, în unitatea de învățământ, materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea și integritatea națională a țării, care cultivă violența și intoleranța”.

La momentul respectiv, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a criticat în termeni duri această decizie, pe care a caracterizat-o ca fiind „o demonstrație de forță a extremismului stângii globaliste”.

Totodată, în sprijinul elevului Vlad Țăranu a fost inițiată și o petiție. Lista semnatarilor acestei petiții a fost deschisă de doamnă dr. Galina Răduleanu, fost deținut politic, ea însăși basarabeancă, refugiată cu tatăl său, preotul Boris Răduleanu, din calea ocupației sovietice și sancționată, ca elevă, cu eliminarea din liceu, pentru atitudinea ostilă ocupantului sovietic. Petiția a fost semnată de foști deținuți politici, de urmași ai foștilor deținuți politici.

 

 

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Dreptate pentru Vlad Țăranu, elevul pedepsit pentru patriotism. Sancțiunea a fost ANULATĂ”

  1. Deși am comentat la momentul respectiv situația acestui elev , am totuși , spre deosebire de atunci, unele neclaritati : în interviul pe care acest elev l-a acordat canalului Active News, acesta a declarat a fi avut în posesie un număr de 500 de stickere , nu doar cîteva , aduse pentru a fi lipite pe stîlpii din orașul în care locuiește . Această acțiune este foarte asemănătoare cu cea a activiștilor comuniști din perioada dinainte de 1945, și nu mai are de loc pentru mine un aer nevinovat , așa cum am crezut la început.
    Mai apoi, acest elev este încă minor, și nu mi se pare de fel legitim ca adulții preocupați de reintregirea țării să îl folosească în scopuri ce ar putea să prejudicieze acest minor. Este una a dori să cunoști istoria adevărată a țării tale, și alta să iei parte activ la o mișcare rezervată adulților și pentru care ei, adulții , trebuie să poarte întreaga responsabilitate.
    Din ce mi-am putut da seama cu ocazia interviului, acest tînăr avea dificultăți destul de accentuate de exprimare, în așa fel încît, pentru a realiza narațiunea cronologică a evenimentelor, a trebuit ca moderatorul si celălat invitat să ii adreseze mereu întrebări ajutătoare. Tînărul nu mi-a facut impresia cuiva care știe cu precizie ceea ce face.

    Răspunde

Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.