Din pivnița gîndirii „liberale”: cazul Adriana Săftoiu

Dacă unii dintre noi am salutat performanța fără precedent a Coaliției pentru Familie – structură civică formată din zeci de asociații ce promovează valorile familiei tradiționale – de a strînge peste trei milioane de semnături în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției în privința definirii căsătoriei (ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, iar nu „între soți”), alții s-au grăbit să critice și să bagatelizeze demersul, din abstracte considerente ideologice.

Performanța civică și morală a campaniei – o premieră pe plan românesc și european (deși în Europa ultimilor ani au avut loc cinci referendumuri privind familia: în Croația, Slovenia, Slovacia, Irlanda și Armenia) – ni se înfățișează la adevărata ei dimensiune dacă ne reamintim că pentru a putea fi depus în Parlamentul României proiectul de lege avea nevoie de susținerea a 500.000 de cetățeni. În plus, faptul este relevant pentru ce cred românii majoritar ortodocși (dar și alte confesiuni religioase din România: catolici, greco-catolici, baptiști, penticostali) despre temeiurile bioetice ale societății.

Toate acestea nu sînt însă cîtuși de puțin pertinente pentru cei care se cred purtători de drapel ai ideologiilor novatoare și care confundă democrația cu manipularea majorității în favoarea minorităților. Nu știu dacă prima, dar în orice caz cea mai necuviincioasă reacție a avut-o poetul Florin Iaru, într-un articol din Adevărul (care adevăr?!), unde îi califică abrupt pe semnatari ca fiind pur și simplu „trei milioane de proști”. Puteau fi și miliarde, zice dumnealui; dacă nu gîndesc ca mine, sînt niște proști!

Deși mai puțin violent în exprimare, mai grav mi se pare cazul recent al jurnalistei Adriana Săftoiu, care a criticat – altminteri cu o totală lipsă de argumente – inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în favoarea protejării familiei naturale, afirmînd (inclusiv pe Facebook) că ar fi vorba de o țintă falsă:

„Sînt întrebată insistent ce crede PNL despre referendumul pentru modificarea Constituției pe tema definirii familiei ca bărbat și femeie. Spun ce cred eu. Că cineva a băgat bățul prin gard și noi am pus botul, noi, în calitate de cetățeni ai acestei țări. Pentru că, de fapt, asta nu e o problemă reală, e o non-problemă pe care au creat-o unii”.

Problema reală ar fi alta:

„Din punctul meu de vedere, adevărata îngrijorare e faptul că familia e atacată mai degrabă de abuzurile din familia bărbat-femeie asupra copiilor sau a femeii (mai rar a bărbatului). Mi se pare mult mai important acest subiect, «violența domestică» (eu i-aș fi spus sălbatică) din familii și faptul că familiile monoparentale nu par un subiect la fel de serios ca spaima că dă LGBT-ul peste noi. Mă îngrijoreză că sînt multe (nu îmi permit să spun sute sau mii, fiindcă nu avem o statistică reală) femei care acceptă, alături de copii, să conviețuiască în familia tradițională cu traume psihice și fizice, din aceleași motive pentru care unii nu acceptă parteneriatele civile. Voi pleda pentru stoparea violenței domestice în familia constituțională bărbat-femeie și pentru parteneriatele civile, inclusiv pentru cuplurile heterosexuale care trăiesc ămpreună fără să dorească să își oficializeze relația”.

Credem, desigur, că fiecare are dreptul la opinie („Spun ce cred eu”), chiar și cei care ni-l contestă pe al nostru, dar ne-am fi așteptat la o percepție mai inteligentă a problemei și la un minimum de coerență, nu zic din partea unui profesionist al jurnalisticii, dar din partea unui fost deputat liberal și unui fost consilier și purtător de cuvînt prezidențial. Prin declarațiile sale necugetate, d-na Săftoiu își face un deserviciu și sieși, și direcției liberale (tocmai în prag de alegeri, sfidînd și compromițînd dintr-un condei trei milioane de voturi potențiale!).

Că există o criză tot mai accentuată a familiei naturale, cu efecte sociale complexe, de ordin moral și demografic, îngrijorătoare pe termen scurt și dezastruoase pe termen lung, e o evidență curentă, care ar trebui să impună de la sine măsuri responsabile de protecție (inclusiv de ordin juridic) și sprijin educațional. Că printre factorii care contribuie activ la această disoluție se află și propaganda homosexuală, cu corolarul „familiilor alternative”, este iarăși o evidență a vieții de zi cu zi. Nu-i vorba de „o non-problemă creată de unii”, ci de o realitate tot mai extinsă și mai agresivă, atestată de analiști lucizi și avizați de pe toate meridianele. Dacă evidențele curente nu sînt de ajuns, atunci există o întreagă literatură de documentare, cu fapte și cifre mai presus de orice îndoieli. Spre a vedea cum și unde s-a ajuns, aș face trimitere, între altele, la cartea nemțoaicei Gabriele Kuby (2012), tradusă recent și în limba română (Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății, Ed. Sapientia, Iași, 2014), pe care nu i-ar strica nici d-nei Săftoiu să o răsfoiască măcar (tocmai pentru „a nu pune botul” la „bățul băgat prin gard”).

Că și în familia tradițională a existat, există și va exista „violență domestică” (împotriva căreia trebuie desigur luptat), aceasta este o cu totul altă discuție. Dacă familia tradițională nu e perfectă (dar ce e perfect pe lume?), nu înseamnă că ea ar fi în principiu rea, nici că ar legitima prin aceasta alternative „familiale” împotriva tradiției și împotriva firii. D-na Săftoiu trage parșiv discuția în altă parte, cumva ca orbul care – zicea Descartes – cînd vrea să se bată cu tine… te trage în pivniță.

Vom afla cît de curând care este forța reală a celor peste trei milioane de semnături – strînse cu ajutorul a peste 80.000 de voluntari din toate confesiunile creștine și din toate mediile sociale și profesionale – și cît de corect și de funcțional este sistemul democratic din România. Dar și dacă (așa cum am mai spus-o), sfidînd realitatea, Parlamentul României ar bloca politicianist și birocratic inițiativa cu o atît de largă susținere a Coaliției pentru Familie, tot ar rămâne măcar evidența adevărului că, împotriva oricăror presiuni ideologice din exterior sau din interior, poporul român se dovedește încă atașat față de morala și tradiția sa creștină (și capabil să distingă încă valorile bimilenare ale adevăratei civilizații europene de falsele „valori europene” ale momentului, impuse prin terorism ideologic și instituțional).

Curtea Constituțională a avizat deja (20 iulie) inițiativa (fapt deplîns imediat, cu aceeași sofistică perversă a „libertății” și „drepturilor omului”, de un Andrei Cornea în revista 22), urmînd acum dezbaterea ei în ambele Camere ale Parlamentului (pentru adoptarea proiectului de lege este necesar avizul a două treimi din totalul membrilor).

Cum pentru revizuirea scontată este necesar un referendum național, inițiatorii au avansat deja propunerea ca el să aibă loc o dată cu alegerile parlamentare din toamnă. Să sperăm că mobilizarea electoratului și opiniei publice românești vor fi în continuare pe măsură, înlesnind pînă la capăttriumful realității firești asupra ideologiilor dizolvante.

Pînă una-alta, d-na Săftoiu reprezintă încă un cui în sicriul (neo)liberalismului românesc, iar diferența dintre proști și deștepți, ca și dintre simțiți și nesimțiți, aș zice că numai Bunul Dumnezeu o știe cu adevărat.

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Spune-ți părerea