ÎNĂLȚATU-S-A!

«Şi cu ei [cu apostolii şi ucenicii] petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.

Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.

Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer».  (Faptele Apostolilor 1, 4-11)

Fericitul Augustin spunea că Învierea Domnului este speranţa noastră de căpătîi, iar Înălţarea Domnului este gloria noastră, adică mărirea făpturii întru Dumnezeul Care S-a făcut om şi a biruit moartea prin Învierea Sa cea de a treia zi. Înălţarea împlineşte bucuria Învierii şi ne arată piscul dumnezeiesc al mîntuirii noastre. Căci – cum repetă Părinţii – Dumnezeu S-a făcut om pentru ca şi omul să se facă dumnezeu: nu prin fire, ci prin har. Crucea e semnul înfierii de sus, tot creştinul fiind chemat să fie fiu al lui Dumnezeu prin Fiul cel din Treime. Imitatio Christi înseamnă să mori cu Hristos păcatului, să învii cu El la o viaţă nouă şi să te înalţi cu El de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, la fericirea cea sfîntă şi la desăvîrşirea cea negrăită a vieţii veşnice.

În vechime, Înălţarea şi Rusaliile (Pogorîrea Duhului Sfînt) se sărbătoreau deodată, la 40 de zile de la Înviere. Din secolul V (unii sînt de părere că chiar dinspre sfîrşitul secolului IV) cele două praznice au început să se ţină separat: Înălţarea la 40 de zile de la Înviere, iar Rusaliile (denumite de-acum şi Cincizecimea) la 50 de zile de la Înviere. Cu ele se încheie, anual, ciclul pascal.

Obiceiul popular, aproape generalizat la români, de a înlocui, în răstimpul dintre Înălţare şi Rusalii, formula mărturisitoare „Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!” cu formula adaptată „Hristos S-a înălţat! – Adevărat S-a înălţat!” nu are întemeiere oficială bisericească, nici suficientă îndreptăţire teologică, ci este, cum spunea vrednicul de pomenire părinte Bartolomeu Anania, o expresie – tolerată părinteşte de Biserică – fie a ignoranţei ingenue, fie a excesului de evlavie. Învierea s-a petrecut fără martori direcţi sau imediaţi, de aceea realitatea ei tainică se cere asumată şi mărturisită (adeverită) prin credinţă, în vreme ce Înălţarea s-a făcut la vedere, cu martori numeroşi (Scriptura vorbeşte de apostoli şi ucenici, lăsînd loc şi de alţi presupuşi martori conjuncturali, iar Tradiţia susţine şi prezenţa la faţa locului a Maicii Domnului înseşi), fiind o evidenţă sensibilă înainte de a fi un act de credinţă. (Privitor la martorii oculari ai Înălţării, să menţionăm, în treacăt, că iconografia ortodoxă îl aşază printre ei şi pe Sfîntul Apostol Pavel – a se vedea şi icoana reprodusă mai sus -, deşi, la data respectivă, acesta nu făcea încă parte din ceata apostolică; dar Domnul tocmai chemase la propovăduire „pînă la marginea pămîntului” – a se vedea citatul iniţial din Faptele Apostolilor -, iar Pavel avea să fie poate cel mai mare dintre propovăduitorii Săi, aşa că anacronismul se motivează în plan simbolic.)

Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a hotărît în 1999 – şi a întărit în 2001 – ca Ziua Înălţării să fie şi Ziua Eroilor, adică a cinstirii creştineşti a tuturor celor care, de-a lungul istoriei de două ori milenare, au mărturisit, au luptat şi s-au jertfit pentru Cruce, Ţară şi Neam. Se înţelege de ce viitoarei Catedrale a Mîntuirii Neamului i s-a rînduit ca principal hram tocmai Înălţarea la Cer a Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul şi modelul absolut al iubirii jertfelnice şi mîntuitoare, la care sîntem chemaţi cu toţii şi întru care s-ar cuveni să fim una, acum şi în veci.

Măreşte, suflete al meu, pe Hristos, dătătorul de viaţă, Cel ce S-a înălţat de pe pămînt la cer. Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvînt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii, cu un gînd, te fericim. (Axionul Înălţării Domnului)

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost