Preşedintele Iohannis ne cere să-i tolerăm şi să-i acceptăm pe homosexuali alături de plagiatori, hoţi, violatori, corupţi etc. Nu se sesizează nimeni? Dorm toţi activiştii progresişti?

Preşedintele Iohannis, ca şi mulţi alţi preşedinţi, ca mai toţi preşedinţii, este o păpuşă în mâinile altora. Nimic nou, nimic senzaţional. De exemplu, în cazul familiei Clinton şi, deci, a candidatei Hillary Clinton, ştim deja că unul dintre păpuşari (sau un purtător de vorbe al acestora şi personajul la vedere, transmiţătorul de ordine şi aranjorul de prim plan) este domnul Soros. Sinistrul domn Soros are o întreagă turmă de personaje politice internaţionale, americane, europene, preşedinţi, prim-miniştri, parlamentari, şefi de instituţii europene şi internaţionale, care îi ciugulesc din palmă şi îi ascultă ordinele. Documente despre cele afirmate mai sus cât şi despre implicarea acestuia în întreaga lume găsiţi aici, iar numai lista „aliaţilor” (a se citi, slujbaşilor) acestuia din actualul parlament european o găsiţi aici.

Am adus-o pe dna Clinton în discuţie – deşi aş fi putut aduce sute de alte exemple – pentru că ea şi preşedintele nostru sunt legaţi prin două evenimente recente şi similare.

La începutul lunii septembrie, participând la o gală de strângere de fonduri organizată şi destinată persoanelor LGBT – o adunare selectă! – Hillary Clinton a spus că jumătate dintre susţinătorii lui Trump, adică câteva zeci de milioane, sunt o adunătură de disperaţi, iar cealaltă jumătate, alte zeci de milioane, o adunătură de personaje jalnice: „rasişti, sexişti, homofobi, xenofobi, islamofobi…”.

Mult mai recent, preşedintele Iohannis i-a făcut pe cei peste 3 milioane de semnatari ai iniţiativei cetăţeneşti privind familia, fanatici religioşi.

Cei doi şi-au arătat cu această ocazie adevărata măsură; din păcate, mică, debilă, săracă în sentimente, în respect faţă de semeni (nu mai vorbim de compasiune sau iubire) şi înţelepciune. Amândoi au revenit cu explicaţii. Preşedintele nostru cu o formulare încurcată din care noi ar fi trebuit să înţelegem că nu asta a vrut să spună, fără a spune clar că nu asta a vrut să spună. Am putut astfel să verificăm că zicerea lui anterioară nu a fost o greşeală, el chiar aşa crede. Că, în realitate, chiar asta a vrut să spună. Poate că nu erau chiar ideile lui rezultate dintr-o analiză personală temeinică asupra subiectului, asta da. Poate că nu erau chiar vorbele lui, că doar le-a citit şi le-a auzit, asta da. Sau i le-a scris, sau i le-a dictat altcineva, „şeful”. Dar este ceea ce el, acum, crede că e adevărat. Acţionează conform acestor credinţe personale surogat. Şi nu e fitecine, e Preşedintele României.

Oamenii fără un temei profund, fără un fundament solid construit din principii şi valori perene, fără repere morale clare, fără o cultură solidă (atenţie, nu masivă, ci solidă), fără convingeri personale rezultate din procese analitice personale, rostesc ceea ce au auzit de la alţii, mai ales de la cei care au mijloacele de a le repeta un nume soi de slogan/şablon pe tot parcursul vieţii: prin şcoală, prin media, prin personajele „cool”, prin instituţiile internaţionale, prin elitele trădătoare. Aceste şabloane de gândire prefabricate se aşează peste o structură nesigură, peste o personalitate confuză şi ajung să formeze în oameni un schelet spiritual fals, deformat, deformant la rândul lui pentru personalitatea subiectului.

În acelaşi timp, repetând prosteşte spusele altora, ajungi inevitabil să emiţi prostii. Chiar enormităţi. Cât timp eşti nimeni, nu e aşa de grav. Social, vorbind. Dar dacă eşti o persoană publică ajungi să introduci în societate anormalităţi, distorsiuni, deformări ale adevărului, altfel zis aberaţii. Cum este şi cazul preşedintelui nostru.

Democraţie versus toleranţă?

Pentru a fi mai clar în legătură cu toate cele de mai sus vă propun o scurtă analiză pe textul zicerii preşedintelui:

Societatea trebuie să revină la toleranţă şi la acceptarea celuilalt. Acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel. Nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt.

Toleranţă. Las deoparte (şi voi reveni) că sub cuvânt, golit până la urmă de esenţă, se ascunde  astăzi una dintre cele mai cinice şi mai agresive forme de dictatură, de lipsire de dreptul de a gândi şi de a te exprima liber, de intoleranţă, dar mă întreb şi-l întreb şi pe preşedinte:

Când a devenit societatea românească intolerantă?

Acum, prin acest exerciţiu de democraţie? Păi înseamnă că avem o problemă cu democraţia, care se ciocneşte cu noul concept intolerant de toleranţă. Şi atunci, ce alegem? Democraţia, sau toleranţa?

Sau poate a devenit mai demult, atunci când a ales un neamţ preşedinte al ţării? Sau altcândva. O revenire, în sensul precizării momentului de trecere la intoleranţă, ar fi binevenită. Mai ales că, în discursuri anterioare, domnul preşedinte a caracterizat societatea românească ca fiind una tolerantă.

E adevărat că, după normele progresiste de astăzi, eşti tolerant doar dacă accepţi tot ceea ce ţi se impune şi nu faci niciun comentariu despre subiect sau despre actul impunerii, căci atunci foloseşti discursul urii. Concret, dacă susţii formula naturală, firească, pro-viaţă a familiei heterosexuale eşti intolerant, fundamentalist, fanatic, homofob. Dacă nu o susţii, dar nu te afirmi pentru familia homosexuală, eşti neutru. Dacă o înjuri, eşti ok.

Dar noi, aici, mai avem o fărâmă de raţiune şi ceva liberate. Deci, te întreb, domnule preşedinte, cine e intolerant? Eu care semnez o iniţiativă democratică, sau dumneata, care mă transformi într-un cetăţean de rangul doi, o persoană intolerantă, deci degradată, defectă, jenantă, de dispreţuit, un jeg social, şi, conform modificării abuzive a legislaţiilor naţionale şi internaţionale (abuzive căci s-au făcut de către elite, fără consultarea şi aprobarea popoarelor), pasibilă de pedepse chiar penale.

Să-i iubim pe corupţi?

Zice preşedintele mai departe: Acceptarea celuilalt cu bune şi rele.

Onest vorbind, eu din spusa aceasta înţeleg următoarele:

1. Că KWI consideră că homosexualitatea este o parte rea a naturii umane, un defect, o anormalitate, o aberaţie,

2. dar zice el, pe care trebuie să o acceptăm la pachet cu toate celelalte. Pe şleau, Preşedintele României ne îndeamnă să acceptăm şi plagiatorii şi hoţii şi tâlharii şi violatorii şi pedofilii şi corupţii… (Da, chiar şi corupţii şi plagiatorii pe care, inexplicabil de intolerant uneori, îi înfierează chiar el.) Căci şi ei sunt oameni şi se află în normal: normalul robiei relelor lor pe care, e firesc, să le acceptăm. (De parcă nu am face-o deja. Nu alegem noi în parlament şi în primării hoţi, corupţi, mincinoşi, ticăloşi?)

Chiar aşa, domnule preşedinte? Cu toate relele? Şi cu cele care îi privesc personal şi cu cele care ne afectează pe toţi? Care afectează societatea invocată de dumneavoastră? Adică şi cu, de exemplu, cleptomania, şi cu hoţia profesionistă? Şi cu adulterul şi cu violul? Şi cu lăcomia şi cu corupţia? Şi cu…

Păi, atunci, lucrurile se încurcă destul de rău. Omenirea a supravieţuit zeci de mii de ani tocmai pentru că nu a acceptat ca norme benefice şi obligatorii toate pornirile omeneşti, adică şi bunele şi relele noastre. Au existat întotdeauna şi până de curând norme, valori, principii fundamentale, care nu erau puse în discuţie şi care trebuiau respectate pentru binele, perpetuarea şi sănătatea societăţilor prezente şi viitoare. Astfel am ajuns până aici, nu altfel. Europa de astăzi e rezultatul a 2000 de ani de creştinism, care a construit o societate fără precedent în deschiderea şi toleranţa ei. Dar asta nu înseamnă că în numele toleranţei, devenită bici şi jug, trebuie acceptat orice, aşa cum ne cere preşedintele.

Dacă e religios e câh?

În textul analizat, urmează platitudinea (pe post de mare descoperire) că nu suntem toţi la fel, şi apoi celebra formulare cu fanatismul religios. Prima întrebare ar fi: De unde religios? Poate a vrut să zică fanatism moral, sau fanatism existenţial, sau fanatism pro-viaţă, îl mai înţelegeam, depistam o urmă de gândire proprie, o depărtare de şabloane? Dar religios? Ce e religios în a face copii şi a perpetua specia în modul natural? (Atenţie, fanatismul religios se manifestă numai la creştini, nu şi la musulmani, care îi omoară pe homosexuali, căci islamul e o religie a păcii!) Poate s-a gândit dl. I. la faptul că acest mod de a trăi este în concordanţă cu învăţăturile creştine şi că Biserica, nu numai cea ortodoxă, sprijină această abordare, a temei. Dar iniţiativă nu a fost a Bisericii/Bisericilor şi cerinţa nu are nimic religios. Mai mult chiar, alături de credincioşii creştini din toate confesiunile, au semnat multe persoane ne-religioase, dar care cred că singura formulă viabilă este căsătoria heterosexuală, iar cealaltă este o parodiere, o deformare grotească şi distructivă a naturalului, firescului, a vieţii în sine.

KWI o problemă pentru România?

Oricum ar fi, gestul de a ieşi şi a cataloga/înfiera cu mânie progresist-marxistă corectă politic 3 milioane de oameni, de a le comunica superior faptul că nu sunt în regulă, de a-i certa şi de a te da exemplu (vezi textul) este de neiertat pentru un preşedinte. Care, numai pentru că e preşedinte, nu e niciun caz mai deştept, mai cult, mai educat, mai înţelept, mai puţin în eroare, mai îndreptăţit decât oricare alt român; mai ales decât 3 milioane la un loc. Şi că în fişa postului de preşedinte nu scrie că trebuie ales cel mai înţelept fiu al ţării, iată că atestă şi realitatea. În finalul zicerii sale, prins în aceeaşi capcană a vorbelor fără gândire în spate, KWI trânteşte şi nişte minciunele. Ne spune că nu este adeptul solicitărilor ultimative. Oare? Nu a solicitat el parlamentului şi partidelor, după alegere şi pe cai mari fiind, adoptarea unor legi? Nu a cerut nicio demisie? Nu a cerut procurorului general, cumva abuziv, finalizarea unor dosare până la sfârşitul anului?

În ceea ce priveşte faptul că este adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt, eu nu mai spun nimic. Judecaţi – pentru că sunteţi destui cei care o faceţi, refuzând vocaţia şablonardă – din această poziţionare şi alte gesturi şi cuvinte ale domnului Iohannis dacă aşa stau lucrurile. Din păcate, prin astfel de vorbe fără noimă, preşedintele Iohannis face de două ori rău românilor şi României: o dată în interior, unde îndreptăţeşte concepţii şi apucături iraţionale, anti-viaţă, formule care relativizează totul şi induc grave aberaţii. În al doilea rând, în afara ţării unde s-a propagat din nou vestea despre intoleranţa, fundamentalismul ortodox, fanatismul religios al românilor.

The following two tabs change content below.
Paul Ghițiu
Scriitor, regizor şi publicist, ultima carte publicată: Reabilitarea politicii (2000).

Un gând despre “Preşedintele Iohannis ne cere să-i tolerăm şi să-i acceptăm pe homosexuali alături de plagiatori, hoţi, violatori, corupţi etc. Nu se sesizează nimeni? Dorm toţi activiştii progresişti?

Spune-ți părerea