Platforma civică Împreună, lansată oficial; principalul obiecitv – susținerea referendumului pentru familie

București, 15 septembrie 2017: Sute de organizații din întreaga țară s-au reunit în Platforma civică Împreună, lansată oficial vineri, având ca obiectiv susținerea referendumului pentru familie în sensul includerii în Constituție a definiției căsătoriei dintre un bărbat și o femeie.

„Este o platformă alcătuită din peste o mie de ONG-uri și intelectuali din Botoșani până în Mehedinți, din Satu Mare până în Constanța. (…) Noi dorim să demonstrăm, în modalitatea cea mai neutră, tehnică, juridică, că românii sunt capabili să aibă o societate civilă care să le apere valorile în care ei cred și să le susțină astfel încât să poată fi transmise copiilor lor. O platformă care are drept obiect apărarea valorilor în care românii cred și începem cu definiția căsătoriei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Comitetului național de inițiativă cetățenească, avocat Ana Corina Săcrieru.

Ea a subliniat că politicienii „nu pot desconsidera dorința românilor de definire în Constituție a instituției căsătoriei”.

„Clasa politică românească trebuie să înțeleagă că nu poate desconsidera dorința milioanelor de români care își doresc definirea și în Constituție a instituției căsătoriei. Avem o definiție în Codul civil care spune că avem căsătorie între un bărbat și o femeie. Milioane de români au semnat ca această definiție să fie menționată și în Constituție. Singurul lucru care se impune este organizarea acestui referendum pentru ca toată lumea să vină și să voteze potrivit conștiinței”, a adăugat Săcrieru.

Președintele Comitetului național de inițiativă cetățenească, Mihai Gheorghiu, a menționat că multe dintre organizații sunt mici, dar apără „valorile ființei românești”.

„Toți acești oameni s-au strâns împreună pentru a spune ‘da’ referendumului pentru modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție. (…) E încă un semnal înaintea votului decisiv că societatea românească dorește acest referendum și dorește această modificare Constituțională, dorește ca normalitatea să fie regula societății noastre și a sistemului juridic și constituțional”, a spus Gheorghiu.

AGERPRES/(A — autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Daniela Juncu)

1 thought on “Platforma civică Împreună, lansată oficial; principalul obiecitv – susținerea referendumului pentru familie

Spune-ți părerea