În ciuda opoziției opiniei publice față de construirea Mega Moscheii din București autoritățile nu dau înapoi. Aproape că nu trece o lună de zile fără ca musulmanii să nu comită un atentat terorist. Și aici nu ne referim doar la așa numiții musulmani radicali. Pentru că nu există așa ceva, problema e islamul. Uitați-vă în țările musulmane așa zis moderate, tolerante față de celelalte religii.
În Egipt, în data de 9 aprilie 2017, chiar de Florii, musulmanii au ucis cel puțin 45 de creștini în urma a două atentate cu bombe la două biserici ortodoxe. Tot în Egipt, chiar în cursul zilei de ieri, musulmanii au ucis cel puțin 28 de creștini care se deplasau cu autocarul spre mănăstirea Sfântului Prooroc Samuel de lângă Cairo.
În Turcia, țara care vrea să finanțeze construirea mega moscheii din București, chiar președintele acestei țări, Recep Erdogan, vrea transformarea fostei Catedrale Sfânta Sofia în moschee. În acest moment aceasta este muzeu.
De aceea trebuie să ne implicăm și să facem tot ce putem pentru a împiedica construirea Mega Moscheii din București. În momentul de față, pentru realizarea acestui lucru, un grup restrâns de patrioți români, reprezentați de domnul Cătălin Berenghi, au dat în judecată Guvernul României. Procesul este pe rol dar e în pericol de a fi pierdut pe motiv de neîndeplinire a „criteriilor legale„, respectiv „lipsă de interes„.
E nevoie să arătăm judecătorilor că multora dintre noi ne pasă. De aceea trebuie ca un număr cât mai mare de cetățeni români să devină parte în proces. Pentru realizarea acestui lucru va trebui să trimitem o cerere de intervenție accesorie pe adresa:
Curtea de Apel Bucuresti
Splaiul Independentei nr 5, sector 4 Bucuresti.
Cod postal 050091
Sectia a-VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal.
Dosar 2315/2/2016
Titlul: CERERE DE INTERVENȚIE ACCESORIE
Conținutul cererii va trebui sa conțină:
- Datele dumneavoastră personale și numărul de telefon
- Motivele personale pentru care nu doriti construirea Mega Moscheii
- Mentiunea: „DORIM CA DOMNUL CATALIN IOAN BERENGHI SA NE REPREZINTE”
Pentru cei puțin mai comozi am creat un model de cerere pe care o puteți descărca în format PDF sau Word. Sunteți liberi să o modificați după cum doriți.
Termenul limită până la care cererile trebuie sa ajungă la Curtea de Apel București este de 8 iunie 2017. Asta înseamnă că nu mai avem foarte mult timp la dispoziție.
- Claudiu Târziu, apel pentru constituirea unui BLOC POLITIC SUVERANIST - 14 decembrie 2024
- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din România - 14 decembrie 2024
- Elena Lasconi (USR), îndemn la identificarea „elementelor dușmănoase” din instituțiile statului - 13 decembrie 2024
Nu pentru construirea unei moschei in Romania !;!
Rost il sustine pe Berenghi ?!?
In ciuda unor diferente, sunt momente in care trebuie sa ne unim daca e sa avem vreo sansa. Eu cred ca procesul legat de construirea moscheii este un asemenea moment.
Există un proces, deci o ultimă şansă! E nevoie să arătăm judecătorilor că multora dintre noi ne pasă. Trebuie doar să completaţi Cererea din linkul de mai jos şi repejor în plic,
către „Curtea de Apel Bucureşti” cu specificarea nr. dosarului. Termenul limită până la care cererile trebuie sa ajungă la Curtea de Apel București este de 8 iunie 2017, în data de 09 fiind procesul.
https://www.dropbox.com/s/a2phhc8031t2j0x/cerere.pdf?dl=0
Laudabil demers si atitudine.Domnule Catalin,daca tot a-ti comandat crucile puneti si initialele Mantuitorului pe ele ca ea sa devina arma impotriva diavolului altfel ea nu se aseamana cu nimic de crucile comuniste sau uneltele de tortura romane.Este un detaliu teologic care multi crestini al neglijeaza.
Nu pentru construirea unei moschei in București, dar nici în vreun alt loc din Romania!
ESTE CEA MAI MARE EROARE DE A LASA SA SE CONSTRUIASCA ACEASTA MOSCHEE
ESTE CA SI CALUL DIN TROIA
ISLAMIZAREA EUROPEI ESTE DEJA PORNITA DE ANI DE ZILE
MAI TARZIU URMASII NOSTRI NE VOR BLESTEMA AMARNIC
TREZITI-VA OAMENI BUNI ! NU VA LASATI MANIPULATI
Patriarhia i-a dat reprezentantului „focului dacic” binecuvantarea, pentru asa o lucrare importanta?
In nume personal si in mod cert si in numele unei entitati straine de ortodoxie, Berenghi, va discredita tot ceea ce reprezinta dreapta crestina, operatiune la care asistam, crucindu-ne, de mai bine de un an de zile.
Peste o saptamana, domnul Dan Puric va prezenta la Bruxelles, la teatrul Auditorium, conferinta cu tema „Sa fii roman”.
Nu m-am lamurit inca daca este vorba despre o conferinta-dezbatere sau despre un spectacol cu lansare de carte…
In tot cazul, este de presupus ca romanii prezenti ii vor cere sa se implice, cu prestanta de care se bucura, in miscarea anti-moschee.
Domnul Puric are si cuvintele de partea sa si in acest moment istoric, are si sustinerea multor europeni, cantonati la Bruxelles.
Cate moschei au polonezii, cehii, slovacii, balticii?
NU, pentru construirea moscheii.Este inadmixibil, avind in vedere trecutul neamului nostru
Trebuie luata atitudine de catre totii crestinii, eventual in strada, daca asa vor guvernantii care au dat aprobare
DOAMNE, AJUTA NEAMUL ROMANESC
Comentariu??? Trăim în țara lui non sen vodă ? Cei ce înclină spre a aproba această calamitate sau sunt sinucigași sau le-a luat DUMNEZEU mințile !!! În pregătirea marilor revoluții 1848 …1918,aveau în frunte conform imnului național „preoți cu crucea-n frunte Căci oastea e creștină !! Unde sunt?
Unde ești tu Țepeș Doamne ??!!