De câte ori recitesc Evangheliile, nu contenesc să mă mir. Este aproape imposibil să nu te miște un cuvânt, o expresie, o idee sau să nu găsești un înțeles ori o nuanță nouă la un episod despre care aveai impresia că ți-a fost descifrat deja. Din acest motiv, recomand tuturor, credincioși sau necredincioși, să citească măcar o dată în viață cele patru Evanghelii sau, în limbaj profan, relatări ale vieții lui Iisus. Este un lucru ce merită a fi făcut, fie și pentru cultura generală, dacă nu chiar pentru a înțelege fundamentele civilizației în care trăim.
Vă vine să credeți sau nu, dar Hristos a avut ceva de zis cu privire la igienizarea suprafețelor încă de acum 2000 de ani.
Relatare la Luca, cap. 11, versetele 37-40 (trad. Anania)
Și pe când El vorbea, un fariseu L-a rugat să prânzească la el; și intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Și Domnul i-a zis: „Acum, voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire (păcat n.m.) și de viclenie. Nebunilor! Oare nu cel ce a făcut partea din afară a făcut-o și pe cea dinlăuntru?
La Matei 23, 26 Hristos este clar și tranșant:
Fariseu orb!, curăță-ntâi partea dinlăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și cea din afară să fie curată.
Fariseul, adică rigoristul îndeplinitor al ritualurilor și rânduielilor moștenite de la Moise, este intrigat că Iisus nu s-a spălat ritualic înainte de a se așeza la masă. Este vorba nu de o spălare cu apă și săpun, așa cum suntem obișnuiți noi astăzi, ci mai degrabă de o înmuiere rituală a mâinilor în apă. Probabil, fariseul ar fi fost intrigat și dacă Hristos s-ar fi clăbucit bine-bine măcar vreo 30 de secunde și apoi ar fi cerut un prosop de unică folosință, căci și asta ar fi fost o îndepărtare de la tradiția iudaică. Adică, nu spălatul temeinic sau nespălatul era important în ochiul fariseului, ci îndeplinirea ritualului, trecerea mâinilor prin apă, respectarea tradiției.
Cu siguranță este bine să ne spălăm pe mâini, cu atât mai mult astăzi, în vremuri de pandemie. Dar, așa cum înțeleg eu îndemnul biblic, prioritate trebuie să acordăm igienizării interioare. Să ne spălăm mâinile, farfuriile și vesela, dar și sufletul. Ba chiar acesta în primul rând. Dezinfectarea suprafețelor interioare, desțelenirea inimii de păcate (puteți să le spuneți pofte exagerate, slăbiciuni, vicii, egoisme), igienizarea minții, a ochiului interior care tinde să vadă mai degrabă pe cele rele, decât pe cele bune, asta ne pregătește cu adevărat pentru viață, dar mai ales pentru moarte. Căci, oricât ne-am feri, oricât ne-am vaccina și ne-am dezinfecta, într-o zi tot vom face pasul cel mare.
Cine se limitează la igienizarea trupului, s-ar putea ca într-o zi să meargă cu unghiile tăiate, cu mâinile și fața sterilizate, direct spre locul supremei încălziri globale patronate de Sarsailă. Dar, așa cum nu frica de coronavirus ar trebui să ne motiveze pentru a ne spăla pe mâini, nici frica de Iad nu trebuie să fie principalul imbold pentru a reflecta la igiena sufletească. Dimpotrivă, dragostea față de cei din jur, dragostea care este o recompensă în sine, ele trebuie să ne îndemne la curățarea sinelui. Un om curat sufletește va fi mult mai de folos celor din jur și societății. El cu sine și în sinea lui se va simți mai bine, mai fericit.
Nu asta ne lipsește oare, cât mai mulți oameni curați printre noi și printre cei care ne conduc? Nu tocmai această penurie de caractere și suflete luminate alimentează mai toate neajunsurile lumii în care trăim? Cele mai multe victime nu sunt produse de mâinile murdare, ci de molimele sufletești, invizibile asemenea coronavirusului, dar mult mai contagioase și mortale: frica, depresia, ura, invidia, furia și toate celelalte.
La această provocare la fel de actuală astăzi ca și cu mii de ani în urmă este chemată Biserica să lucreze și o face zilnic, căci ea este organizația instituită de Dumnezeu să se ocupe de igienizarea suprafețelor interioare. Pentru cine dorește, desigur. Pentru cei imaculați, Dumnezeu este inutil.
Cu 2000 de ani în urmă Hristos ne-a spus ceva, dar parcă vorbele Lui tot nu ajung la urechile noastre: pe acestea se cuvenea să le faceți, fără ca pe acelea să le lăsați. Apa și săpunul nu pot fi contrapuse trupului și sângelui Domnului și nici invers. Pentru că suntem trup și suflet, avem nevoie și de unele și de altele.
P.S.
Pentru cei alergici la creștinism, le pot oferi îndemnul unui filozof antic, Epictet: Mai urgentă este îndreptarea sufletului decât a corpului; căci e mai bună moartea decât viața urâtă.
Emil Târâlă
- Pe ce se mai toacă banii publici: Festival LGBT despre cultura queer, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Primăria Capitalei. Radio România Cultural, printre partenerii media - 8 octombrie 2024
- România achiziționează de la SUA sisteme radar Sentinel, cu o valoare inițială de 90 de milioane de dolari - 8 octombrie 2024
- Judecătoarea Laura Iuliana Scântei, opinie separată în cazul Șocoacă: CCR nu are competenţa de a analiza comportamentul şi opiniile candidaţilor la prezidenţiale - 8 octombrie 2024
Foarte frumos si adevarat. Multumim!