C O M U N I C A T
Teoretic, trăim într-o democrație. Practic, trăim într-o democrație de fațadă, controlată de anumiți „băieți deștepți” care decid cine are voie să candideze și cine nu, cine are voie să fie ales și cine nu, cine poate demonstra în stradă și cine nu, cine poate avea acces în media și cine nu. Totul se face cu dispensă de la stăpânire. Totul se face în ordine și datorită unor ordine, iar cine iese din rând este penalizat. Așa se face că trăim într-un stat de drepți, nu unul de drept, în care legea este aceeași pentru toți.
Având în vedere blocajul mediatic total de care Alianța pentru Unirea Românilor are parte, cei mai mulți oameni din această țară nu știu că:
ne-au fost blocate candidaturi în multe localități și județe (C.J. Buzău, C.J. Botoșani, Primăria Constanța, Primăria Otopeni, Sectoarele 4 și 5 din București), utilizându-se pe scară largă dubla măsură (în situații identice, partidelor Sistemului li s-a permis să aibă candidați, iar nouă ni s-a interzis);
toate acțiunile din teren și întreaga campanie electorală ne sunt blocate prin urmărire și supraveghere permanentă de către instituțiile de forță;
ne este interzisă orice fel de prezență fizică în spațiul public prin invocarea unor motive care, tot cu dublă măsură, se aplică doar pentru A.U.R., nu și altor partide;
se practică legitimarea tuturor activiștilor și a oamenilor care vin către A.U.R., ca metodă de intimidare;
amendarea abuzivă pe scară largă, tot ca metodă de presiune, intimidare și pedepsire.
Puterea actuală, procedează la fel ca FSN în anii ’90. Tot aparatul de represiune al statului – justiție, poliție, jandarmerie, servicii de informații etc. – este pus să îngrădească în mod selectiv drepturi politice fundamentale, pentru ca nu cumva ca o grupare politică necontrolată de sistem să ajungă să reprezinte în mod efectiv și real o parte a națiunii române.
Ne este încălcat dreptul de a participa la procesul electoral. Este încălcat sau îngrădit dreptul la liberă exprimare sau cel privind libertatea întrunirilor. Consecința este că nici cetățenii nu mai pot alege în cunoștință de cauză, dreptul lor de a alege fiind limitat la a selecta una din formațiunile agreate de sistem.
Lupta pentru libertate și dreptate nu a fost niciodată ușoară, însă oamenii, prin natura lor, au nevoie de aceste lucruri fără de care existența socială este un coșmar. De aceea, NU CEDĂM! Chemăm alături de A.U.R. pe toți cei care vor să trăiască într-o societate cu adevărat liberă și dreaptă.
Astăzi, înțelegând pe deplin marea păcăleală în care sunt ținuți cetățenii acestei țări, vrem cu adevărat să le redăm LIBERTATEA, cea care a fost obținută cu preț de sânge în decembrie 1989 și care a fost, pe nesimțite, pierdută cu fiecare rând de alegeri prin care au fost aduși la putere oameni lipsiți de cinste, onoare și dragoste de România.
Alianța pentru Unirea Românilor
- Raport CE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești - 14 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), alături de românii din Vidin, de sărbătoarea Sfintei Parascheva - 14 octombrie 2024
- OMS aprobă un vaccin anti-mpox pentru adolescenți, compania producătoare îl testează pentru copii cu vârsta de 2 ani. În 2022, autoritățile anunțau că boala se extinde în comunitățile homosexualilor - 14 octombrie 2024