Medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, considerând că datele privind riscurile și beneficiile sunt insuficiente pentru această categorie de vârstă, astfel încât nu se poate face nicio recomandare, au transmis, vineri, agențiile de presă internaționale, care au citat declarația directorului Colegilor Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt.
Directorul Colegiului Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt, a avertizat „asupra presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva Covid-19”, a transmis DPA, citată de G4Media.
„Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”, a declarat Reinhardt, potrivit sursei citate.
Totodată, Comisia Permanentă de Vaccinare (Stiko) a indicat că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii și că este posibil să nu recomande vaccinarea tuturor copiilor, ci doar pentru cei care suferă de anumite boli, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.
Klaus Reinhardt a salutat poziția adoptată de Comisia Permanentă de Vaccinare, precizând că nu ar trebui să se exercite presiuni politice sau sociale pentru a-i îndemna pe părinți să-și vaccineze copiii și cu atât mai puțin trebuie condiționată prezența fizică a elevilor în sălile de clasă de vaccinare, lucru pe care însăși cancelara germană a ținut să-l sublinieze joi, la finalul reuniunii cu premierii landurilor.
O atare condiționare, a spus Reinhardt, nu ar fi altceva decât „o vaccinare obligatorie introdusă pe ușa din spate”.
- Programul de închinare prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, PRELUNGIT până miercuri, 5 noiembrie. Numărul pelerinilor s-a dublat într-o singură zi, ajungând la 80.000 de persoane - 29 octombrie 2025
- ULTIMA ORĂ! Ministerul Apărării confirmă că Statele Unite retrag o parte din trupele americane din România - 29 octombrie 2025
- Claudiu Târziu, mesaj tranșant către Nicușor Dan: Românii au dreptul să cunoască adevărul despre anularea alegerilor din 2024. Este nevoie de probe, nu de impresii - 29 octombrie 2025
