Începând cu anul 2015, Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 30 mai anul acesta.
Până atunci, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007.
În perioada 2007-2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an, la data de 30 noiembrie, Sărbătoarea Sfântului Andrei, Apostolul românilor, de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), prin manifestări organizate în zone în care trăiesc mulţi români.
Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătoreşte această zi, scrie Agerpres.

- Avocatul Gheorghe Piperea: În Germania, oamenii își desființează conturile bancare și își retrag banii. Trebuie prevăzut în Codul Civil că banii din cont sunt în proprietatea titularului, NU a băncii - 3 decembrie 2023
- Președintele Iohannis salută aderarea României la Alianța Solară Internațională - 3 decembrie 2023
- 25 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Ilie Cleopa, marele duhovnic al neamului românesc propus spre canonizare - 2 decembrie 2023
S-a vazut cat de sarbatorita si omagiata a fost aceasta zi , o poveste , ca alte povesti romanesti , mai avem mult pana vom fii un popor , acum suntem inca o populatie.cu respect pentru toti romanii care se simt, gandesc si traiesc romaneste oriunde ar fii ei.