Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, vineri, un drept la replica referitor la comunicatul remis presei de către PNL Iași, în care deputatul Alexandru Muraru proferează acuze fără temei material la adresa AUR.
Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-și dezvăluie sursele care-i servesc punctajul pentru acțiunea de kompromat la adresa Alianței pentru Unirea Românilor, o practică de extracție bolșevică continuată de KGB și, iată, aplicată de un demnitar al statului de drept din țara noastră, se precizează în comunicatul transmis de AUR.
Redăm comunicatul transmis de AUR, prin intermediul Biroului de presă:
„1. Domnul Alexandru Muraru denunță fapte care nu există. Este de domeniul evidenței că și-a făcut o obișnuință din a profera, în mod programatic, atacuri furibunde asupra singurului partid ce reprezintă în mod autentic vocea și aspirațiile națiunii române. O conduită incalificabilă și dezonorantă pentru un reprezentant al guvernului României și care nu își poate avea obârșia decât într-un context nefavorabil interesului românesc.
2.Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-și retragă cu celeritate afirmațiile mincinoase pe care le colportează în spațiul public în mod programatic, potrivit agendei grupurilor de interese din care face parte. Acțiunile dumisale reprezintă o jignire la inteligența românilor și un pericol real pentru democrația din România.
3.Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-și dezvăluie sursele care-i servesc punctajul pentru acțiunea de kompromat la adresa Alianței pentru Unirea Românilor, o practică de extracție bolșevică continuată de KGB și, iată, aplicată de un demnitar al statului de drept din țara noastră. Același demnitar care face apologia Armatei Roșii de Ziua Veteranilor Români morți pe câmpul de luptă în Crimeea, la Stalingrad, la Cotul Donului. România este astăzi o țară europeană și deține un rol major în așezarea geopolitică a structurilor euro-atlantice; practicile și simpatiile sovietico-rusofile nu-și mai pot găsi locul în spațiul românesc.
4.Acțiunile înfăptuite ani de-a rândul în folosul unirii tuturor românilor au fost fundația care a dat naștere forței noastre politice pe care electoratul a consacrat-o prin vot democratic și pe care o susțin din ce în ce mai mulți români care aspiră la o Românie suverană și demnă.
5.În singurul discurs al său de la tribuna Parlamentului, adevărat testament pentru România, Regele Mihai ne-a transmis un îndemn sacrosanct: Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Seniorul Corneliu Coposu, un simbol al verticalității și onoarei, ne-a lăsat un alt testament: Integritatea noastră naţională până la frontierele etnice ale neamului românesc este o obligaţie sfântă pentru toţi, este a 11-a poruncă a Decalogului Românesc.
Cu aceste gânduri îi asigurăm pe românii de pretutindeni că vom continua neclintiți misiunea cu care ne-au trimis, prin vot legitim, în Parlamentul României și celor care ne vor fi alături pentru a deveni o voce la fel de legitimă în Parlamentul Basarabiei de peste Prut”.

- Parlamentul European se reunește în sesiune plenară săptămâna viitoare. Summitul NATO din iunie, identitatea digitală și finanțarea europeană după 2026, printre temele dezbătute - 13 iunie 2025
- Poluare pe râul Tazlău. Deputatul Robert Alecu (Acțiunea Conservatoare): România nu este teren de test. Bacăul nu e colonie industrială. Cer anchetă, acum! Reacția OMV Petrom - 13 iunie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, apel la neuitare și la dreptate, la 35 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990 - 13 iunie 2025