Polonia, Ungaria și Slovenia, cele mai criticate în raportul Comisiei Europene despre statul de drept. Budapesta acuză şantaj, după legea privind homosexualitatea

Polonia, Ungaria și Slovenia sunt cele mai criticate țări în raportul Comisiei Europene despre statul de drept în UE, document dat, marți, publicității.

Cele trei țări mai sus menționate au în comun faptul că sunt conduse de guverne conservatoare, care nu implementează orice directivă europeană, dacă aceasta contravine valorilor tradiționale.

În raportul privind statul de drept, Comisia Europeană susține că independenţa justiţiei şi libertatea presei continuă să fie ameninţate în Ungaria şi Polonia.

Raportul cuprinde „remarci punctuale pentru majoritatea statelor membre”, dar problemele sunt „mai sistemice” în Ungaria şi Polonia, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare, sunt vizate de altfel de o serie de proceduri de infringement declanşate împotriva lor de Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, și Slovenia, ţară ce deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi este de asemenea condusă de un guvern conservator ce are puncte de vedere divergente cu Bruxellesul, este la rândul ei criticată în raportul privind statul de drept pentru „deteriorarea” libertăţii presei.

În replica, europarlamentarul Balazs Hidveghi a declarat că raportul „plin de pretenţii absurde care nu au nicio legătură cu realitatea nu este o surpriză”,  relatează agenţia MTI, citată de Agerpres.

Guvernul de la Budapesta „nu-şi făcea iluzii în legătură cu aşa-zisul raport privind statul de drept al Comisiei Europene după evenimentele din ultimele săptămâni”, a subliniat Hidveghi, făcând referire la noua lege ungară care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, lege criticată la Bruxelles şi de lideri vest-europeni.

„Acest raport dezamăgitor nu este altceva decât o încercare de a ne şantaja (…) Toată aceasta pentru că mergem împotriva curentului general de la Bruxelles, pentru că spunem „NU” migraţiei, pentru că ne protejăm copiii şi nu lăsăm activiştii LGBTQ să intre în şcoli şi grădiniţe”, a spus Balazs Hidveghi.

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost